Ziarul Tricolorul

Autor: Andrei Taranu

  • În spatele porților de fier: Confesiunile explozive ale lui Ioan Niculae în dialog cu Liviu Alexa

    În spatele porților de fier: Confesiunile explozive ale lui Ioan Niculae în dialog cu Liviu Alexa

    Într-un demers jurnalistic caracterizat prin promptitudine și tenacitate, celebrul jurnalist Liviu Alexa a parcurs 500 de kilometri pentru a obține un interviu rar și tăios cu cel care a fost, ani de zile, cel mai bogat om din România: Ioan Niculae. Întâlnirea, desfășurată sub spectrul unor tensiuni economice și juridice majore, oferă o perspectivă sumbră asupra destinului marii industrii românești și a jocurilor de culise din sistemul de putere.

    „Masacrul” oamenilor de afaceri români și rolul serviciilor

    Ioan Niculae a reiterat un avertisment lansat încă de acum 14 ani: statul român, în loc să sprijine capitalul autohton, „curentează” și „masacrează” oamenii de afaceri. Niculae susține că declinul grupului său a fost declanșat de o notă a unui serviciu de informații din iunie 2010-2011, care viza eforturile sale de a menține în funcțiune fabricile de îngrășăminte.

    Această presiune s-a concretizat, conform declarațiilor sale, prin deschiderea unor dosare penale (DIICOT) care au avut ca efect imediat blocarea vocației de creditare a firmelor sale, forțând grupul Interagro să finanțeze activități de zeci de milioane de dolari lunar exclusiv din resurse proprii. Niculae a subliniat că administratorul judiciar CITR a fost „impus” la toate firmele sale prin diverse manevre judiciare, acuzând instituția că acționează ca niște „haiduci” care distrug valoarea activelor.

    Sabotajul industrial: De la exportator la importator net

    Un punct central al interviului l-a reprezentat industria chimică. Niculae a explicat cum deciziile guvernamentale, în special Ordonanța Guvernului Ponta din 2013, au dublat prețul gazului metan într-un singur an, un șoc pe care nicio industrie din lume nu l-ar fi putut supraviețui.

    Fostul magnat a oferit cifre alarmante despre declinul României:

    • În 2012, România avea un excedent pe îngrășăminte cu azot de peste 700 de milioane de euro.
    • Astăzi, deficitul comercial pe acest segment depășește 3 miliarde de euro. Niculae consideră că aceasta a fost o strategie deliberată pentru a face loc producătorilor din Austria, Germania sau Kazahstan, afirmând că adevărata „subminare a economiei naționale” a fost comisă împotriva României, nu de către el.

    Paradoxul Gazprom și relația cu Ludovic Orban

    Într-o dezvăluire surprinzătoare, Niculae a explicat că a fost forțat să cumpere gaz de la Gazprom deoarece producătorii români (Romgaz, Petrom) au refuzat să îi mai livreze materie primă începând cu 2011. El a descris relația cu gigantul rus ca fiind una strict comercială și „extraordinar de corectă”.

    Mai mult, Niculae l-a evidențiat pe Ludovic Orban ca fiind singurul prim-ministru care a înțeles valoarea adăugată a gazului în industria chimică. Omul de afaceri a relatat cum, în 2019, s-a consultat oficial cu Orban înainte de a semna un nou contract cu Moscova, pentru a nu fi acuzat ulterior de trădare.

    Dinastia, trădările și umbra lui Florian Coldea

    Interviul a atins și zonele sensibile ale vieții personale și ale legăturilor cu „statul paralel”. Niculae a vorbit despre:

    1. Trădarea fostei partenere (Nicoleta Mariana): Aceasta ar fi deturnat active importante către Eusebiu Guțu (Pan Bac), pe sume derizorii, în perioadele în care Niculae era încarcerat.
    2. Ginerelui Ovidiu Toma și legătura cu Florian Coldea: Niculae s-a declarat surprins de prezența lui Coldea la nunta fiicei sale în 2022. El a relatat o discuție avută cu fostul șef al SRI, în care l-a confruntat referitor la presiunile pe care acesta le-ar fi exercitat asupra Alinei Bica pentru a-i fabrica un dosar penal.
    3. Avertismentul lui Radu Timoft: Niculae a dezvăluit că fostul șef al SRI, Radu Timoft, cu care avea o relație de prietenie, l-a avertizat încă din 2005 să plece din țară, sugerând că există directive (posibil externe) pentru „lichidarea” celor care au preluat active mari după 1990.

    Concluzie

    Articolul semnat de Liviu Alexa îl prezintă pe Ioan Niculae nu doar ca pe un afacerist prăbușit, ci ca pe un martor incomod al modului în care interesele politice și serviciile de informații ar fi orchestrat demantelarea industriei românești. În timp ce bătălia pentru controlul Interagro continuă în instanțe, confesiunile lui Niculae rămân un document dureros despre tranziția economică a României.

  • Marea Evadare a Banilor: Circul Financiar CECCAR și Magicienii Bilanțului Invizibil

    Marea Evadare a Banilor: Circul Financiar CECCAR și Magicienii Bilanțului Invizibil

    Doamnelor, domnilor și, mai ales, stimați cotizanți care încă mai credeți că matematica e o știință exactă, bine ați venit la marele spectacol de iluzionism bugetar oferit de CECCAR! Dacă credeați că Harry Houdini era expert în evadări, înseamnă că nu ați văzut niciodată cum evadează 31 de milioane de euro din dezbaterea publică a unei asociații profesionale.

    Actul I: „Strategia Paravan” sau Cum să plângi cu portofelul plin

    Spectacolul începe mereu la fel: conducerea urcă pe scenă cu o față atât de lungă și de tristă, încât te aștepți să ceară o colectă publică pentru a plăti lumina la filiale. Aceasta este celebra „Strategie Paravan”: în fața membrilor se prezintă un buget „de criză”, un fel de supă la plic financiară, sugerând că instituția abia își trage sufletul.

    Dar stați! Când luminile se sting și bilanțul ajunge la ANAF, asistăm la un miracol biblic al multiplicării banilor. În 2017, prognoza era un profit „amărât” de 441.000 lei, dar – surpriză! – în joben au apărut 10,5 milioane lei. În 2020, în plină pandemie, când toți contabilii se spălau cu dezinfectant pe facturi, conducerea estima un profit simbolic, dar a „nimerit” de fapt 14,6 milioane lei. Însă apogeul magiei a fost atins în 2024: dintr-o estimare de sub un milion, au răsărit brusc 38 de milioane de lei. O eroare de calcul de „doar” 41 de ori!. Probabil la CECCAR, adunarea și scăderea se predau după manuale de alchimie, nu de contabilitate.

    Actul II: Misterul celor 31 de milioane de euro „Invizibile”

    Dacă te uiți în bilanțul pe 2024, vei vedea o sumă amețitoare: 170 de milioane de lei la „active circulante”. Dacă încerci să cauți banii, găsești vreo 13 milioane prin bănci, niște creanțe și niște stocuri de rechizite. Restul de 157,5 milioane de lei (adică vreo 31 de milioane de euro)? Sunt în „zona gri”.

    Acești bani nu stau cuminți în depozite bancare, ca la orice muritor de rând. Nu, ei sunt „parcați” în titluri de valoare și instrumente financiare volatile. Practic, cotizația dumneavoastră nu plătește digitalizarea filialelor, ci alimentează adrenalina conducerii pe piețele de capital.

    Actul III: „Lupul de pe Strada Plevnei” și Codul LEI

    De ce are nevoie o asociație de contabili de un Cod LEI (Legal Entity Identifier)?. Pentru cei care nu știu, acesta este un fel de pașaport VIP pentru cazinoul bursier global. Din 2019, CECCAR are acest cod, fiind gata oricând să tranzacționeze acțiuni și obligațiuni ca un veritabil hedge-fund. În timp ce membrii completează declarații, conducerea joacă „ping-pong” cu sume colosale: între 2024 și 2025, au mutat 100 de milioane de lei între activele imobilizate și cele circulante mai repede decât poți spune „audit”.

    Marea Finală: Comisioane pentru „Prietenii Știu de Ce”

    Și cine câștigă din acest du-te-vino al milioanelor? Se suspectează o schemă fină de „măcinare” a banilor prin comisioane. Un broker „de casă” poate rula banii Corpului de sute de ori pe zi, încasând comision la fiecare mișcare, chiar dacă tranzacția e în pierdere. Banii se extrag legal ca „servicii bancare”, în timp ce averea netă a instituției s-a dublat magic, de la 140 de milioane în 2016 la 347 de milioane de lei în 2025.

    Concluzie: Aplauze (și cotizația, vă rugăm!)

    CECCAR nu mai este o asociație profesională, ci o pușculiță de lux administrată în secret total de o mână de oameni care se cred „stat în stat”. Așadar, dragi contabili, data viitoare când plătiți viza anuală, nu vă întristați. Nu plătiți o taxă, ci finanțați un număr de înaltă prestidigitație financiară unde singurul lucru care dispare cu adevărat este transparența.

    Spectacolul continuă, dar biletele (cotizațiile) sunt obligatorii!.

  • Șoc la TAROM: Adevărul din spatele demiterii directorului general – Între cifre fictive și realitatea cruntă

    Șoc la TAROM: Adevărul din spatele demiterii directorului general – Între cifre fictive și realitatea cruntă

    Compania națională TAROM traversează un moment de cotitură după ce Consiliul de Administrație a decis revocarea din funcție a directorului general. Această măsură drastică vine pe fondul unui conflict prelungit între conducerea executivă și acționarul statului, centrat pe refuzul sistematic al managementului de a prezenta o situație financiară onestă și un plan de redresare ancorat în realitate.

    Un buget construit pe „ficțiune”, nu pe date economice

    Miezul scandalului îl reprezintă un proiect de buget considerat „ridicol de nerealist” de către acționar. Sursele indică faptul că managementul a încercat să impună cifre cosmetizate, menite să ascundă pierderile operaționale masive și să ofere o imagine falsă a sănătății companiei. Concret, bugetul propus se baza pe venituri umflate artificial și cheltuieli subevaluate pe hârtie.

    Unul dintre cele mai flagrante exemple de „inginerie bugetară” vizează gradul de încărcare a avioanelor. În timp ce realitatea primelor luni din anul 2026 arăta un grad de încărcare de doar 65%, conducerea TAROM a construit bugetul pe o estimare de 79%. Această discrepanță ar fi presupus ca, în lunile rămase, avioanele să fie pline peste capacitatea lor maximă pentru a atinge media prognozată. Mai mult, costul combustibilului a fost calculat la 950 de dolari pe tonă, în condițiile în care prețul real plătit de companie era de aproximativ 1.500 de dolari pe tonă.

    Refuzul dialogului și întârzierea restructurării

    Acționarul susține că a solicitat în scris refacerea bugetului pe cifre reale încă din luna mai, trimițând „adresă după adresă”. Cu toate acestea, răspunsul conducerii a fost o presiune constantă pentru aprobarea unei „ficțiuni” economice. Directorul general a evitat participarea la discuțiile menite să clarifice de ce un buget nerealist nu poate fi acceptat, alegând să ignore avertismentele repetate.

    Pe lângă problemele bugetare, Consiliul de Administrație a constatat că directorul a întârziat nejustificat demersurile vitale către Comisia Europeană pentru modificarea planului de restructurare, în conformitate cu noile condiții ale pieței. Această pasivitate a pus în pericol viitorul companiei, în contextul în care TAROM se confruntă cu pierderi operaționale de milioane de euro, datorii restante și presiuni enorme cauzate de costul ridicat al carburantului și întârzierile în livrarea noilor aeronave.

    Impactul asupra companiei și pașii următori

    Argumentul central al demiterii este acela că un buget fals nu salvează o companie, ci o „adoarme” în fața dezastrului. Pentru a supraviețui, TAROM are nevoie de „adevăr”, nu de „calmante” sub formă de tabele frumoase care ascund realitatea. Gestionarea unei crize de asemenea amploare nu se poate face decât punând faptele pe masă, recunoscând pierderile și adaptând strategia la costurile reale.

    În urma revocării, Consiliul de Administrație l-a numit pe Cristian Anghel, anterior director de operațiuni la sol, în funcția de director general provizoriu. Totodată, a fost demarată procedura de selecție competitivă pentru o conducere stabilă, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Această schimbare marchează o încercare de a readuce TAROM pe un drum al transparenței și al responsabilității fiscale, într-un moment în care fiecare decizie poate fi decisivă pentru existența operatorului național.

  • Derapajul Jurnalistic: Când Redactorul se Vrea Judecător de Drepturi și Libertăți

    Derapajul Jurnalistic: Când Redactorul se Vrea Judecător de Drepturi și Libertăți

    În peisajul mediatic actual, asistăm cu o îngrijorare crescândă la situații în care deontologia profesională este abandonată în favoarea unui activism justițiar de prost gust. Un exemplu flagrant de aroganță editorială îl reprezintă redactorul Cătălin Lupășteanu, care, prin articolele sale recente, își permite să submineze autoritatea unui magistrat și să critice o decizie legală a Tribunalului București.

    Redactorul în cauză abordează subiectul grupării suspectate de falsificarea vechimii în muncă nu cu echidistanța necesară informării publicului, ci cu un ton inchizitorial la adresa instanței care a dispus lăsarea în libertate, sub control judiciar, a celor șase membri ai rețelei. Prin folosirea unor subtitluri tendențioase precum „Fapte de gravitate moderate blând de instanță”, Lupășteanu își depășește flagrant atribuțiile, sugerând publicului că decizia judecătorului de drepturi și libertăți ar fi una eronată sau prea indulgentă.

    Este inadmisibil ca un jurnalist să se erijeze în instanță supremă, contestând necesitatea sau oportunitatea unor măsuri preventive, în condițiile în care rolul judecătorului este tocmai acela de a cântări probele departe de presiunea străzii sau a redacțiilor. Lupășteanu alege să prezinte masiv argumentele procurorului DIICOT, care susținea că lăsarea în libertate a inculpaților ar afecta „încrederea cetățenilor în legalitatea sistemului de pensii”, transformând aceste opinii ale acuzării într-un verdict jurnalistic.

    Deși sursele descriu un mecanism complex de fraudare, cu un prejudiciu estimat la 7 milioane de lei și implicarea unor personaje precum fostul candidat C.Ș., decizia privind privarea de libertate rămâne exclusiv atributul justiției. Critica redactorului la adresa instanței, sub masca analizei, nu este decât un atac la independența sistemului judiciar. Lupășteanu ignoră faptul că măsura controlului judiciar este tot o formă de restrângere a libertății și că decizia nu era definitivă, putând fi contestată prin căile legale, nu prin „înfiierări” de presă.

    Mai mult, modul în care acesta speculează pe marginea legăturilor de familie ale inculpaților — menționând că soția unui suspect ar lucra în Ministerul Justiției, deși informația nu a fost verificată — demonstrează o sete de senzațional care calcă în picioare orice normă de verificare a surselor.

    În concluzie, domnul Lupășteanu ar trebui să înțeleagă că misiunea sa este de a relata faptele, nu de a „corecta” magistrații prin articole de opinie deghizate în știri. Atunci când un redactor își permite să judece decizia unui judecător de drepturi și libertăți, acesta nu mai servește interesul public, ci devine un instrument de presiune mediatică periculoasă. Justiția se înfăptuiește în sala de judecată, nu în paginile publicației „Gândul”, sub semnătura unui redactor care a uitat unde se termină jurnalismul și unde începe aroganța.

  • Mihăiță Alchimistul și Misterul Păcurii Evaporate: Un Spectacol de Magie sub Lupa DNA

    Mihăiță Alchimistul și Misterul Păcurii Evaporate: Un Spectacol de Magie sub Lupa DNA

    Doamnelor și domnilor, faceți loc pentru „campionul absolut al corupției din această țară”, marele iluzionist de pe malul Bahluiului, Mihai Chirica! Dacă credeați că Harry Potter este singurul care poate face lucruri să dispară, înseamnă că nu ați auzit de „Dosarul Păcura” (sau, cum îi spun cunoscătorii, dosarul „Căcarea Râsului”).

    Miracolul de la CET 2 Holboca: Apa care arde Totul a început în 2022, când statul român, într-un moment de mărinimie, a vrut să ajute Republica Moldova cu niște păcură. S-au gândit să apeleze la rezervele din curtea lui Chirica. Dar ce să vezi? Sub „bagheta magică” a edilului, a avut loc prima transformare alchimică: sute de tone de păcură fuseseră îndoite cu apă, exact după rețeta spiritului de la țară, ca să fie mai „băubilă” pentru sistemul de încălzire. Se pare că în Iași, legile fizicii sunt opționale – acolo unde alții văd combustibil, Mihăiță vede ocazia de a inventa un cocktail energetic diluat.

    Marele număr de dispariție: 500 de tone de „Nimic” Dar stați, că spectacolul abia începe! Dacă diluarea a fost doar încălzirea, numărul principal a fost dispariția a 500 de tone de păcură. Nimeni, dar absolut nimeni, nu știe unde s-au dus. S-au evaporat în eter, au plecat în vacanță sau poate au fost absorbite de aura de invincibilitate a primarului. Cert este că, pentru a acoperi această „gaură neagră”, s-au scos din joben 2 milioane de lei din bani publici și niște acte ticluite la foc automat de funcționari harnici, ca să reiasă că păcura a fost, de fapt, „consumată”. Probabil a fost consumată cu paiul, într-un moment de sete administrativă.

    DNA-ul: Colindătorii de serviciu Pentru Primăria Iași, vizitele procurorilor au devenit o tradiție mai stabilă decât Revelionul. „Vin colindători, florile dale”, la fiecare câteva luni, DNA-ul mai face o descindere. Este, probabil, singura primărie din istoria galaxiei care a fost cotrobăită de peste 10 ori în același mandat fără ca primarului să-i sară măcar un nasture de la cămașă.

    Alibaba și cei 40 de… funcționari Cum este posibil acest miracol al impunității? Se șoptește că acest „Alibaba moldovean” are prieteni sus-puși. Se pare că „șleahta de tâlhari” a operat sub o protecție atât de elegantă încât unii dintre cei care trebuiau să-i supravegheze au ajuns chiar în funcții de Procuror General, ca un fel de premiu pentru eficiența cu care l-au făcut scăpat.

    În concluzie, în „România onestă a anului 2026”, Mihai Chirica rămâne acest „păduche mic și insistent” care ne demonstrează zilnic că, dacă furi suficient de mult și ai „bagheta” potrivită, legea e doar un set de sugestii opționale. Păcura vine, apa trece, dar Chirica rămâne!

  • Bibelouri de 45 de milioane de euro: Când marea arde, tehnologia IGSU se odihnește la mal

    Bibelouri de 45 de milioane de euro: Când marea arde, tehnologia IGSU se odihnește la mal

    În noaptea de 20 spre 21 iulie 2026, un scenariu de coșmar s-a derulat în Zona Economică Exclusivă a României: nava Gas Lisbon, încărcată cu peste 3.790 de tone de propan, a devenit o torță plutitoare în largul localității Sfântu Gheorghe. Cu un incendiu activ la bord și riscul iminent al unei explozii catastrofale, situația a reprezentat o urgență maritimă majoră, amenințând nu doar echipajul, ci și rutele comerciale și mediul marin. În acest context critic, întrebarea care se impune cu o gravitate absolută este: unde au fost navele multirol SAR și FiFi ale IGSU, achiziționate special pentru astfel de dezastre?.

    Răspunsul este un rechizitoriu la adresa incompetenței manageriale: cele două nave, SAR MAI 0102 și FiFi MAI 0101, care au costat statul român aproximativ 45 de milioane de euro, au strălucit prin absență. În timp ce marinarii de pe Gas Lisbon erau salvați de navele ARSVOM și ale Gărzii de Coastă, mândrețea flotei IGSU se afla la adăpost, în Șantierul Naval Mangalia. Nu pentru că tehnologia ar fi cedat, ci pentru că statul a cumpărat „pianul”, dar a uitat să angajeze „pianistul”.

    Investiția, realizată prin fonduri europene și finalizată în 2023, promitea o capacitate de intervenție fără precedent: stingerea incendiilor la platforme maritime, evacuare medicală și operațiuni complexe de căutare și salvare în condiții de temperaturi ridicate și fum dens. În realitate, la mai bine de doi ani de la recepție, aceste nave sunt incapabile să își îndeplinească misiunea. Motivul este de un absurd kafkian: din cele 128 de posturi necesare pentru operare, în martie 2026 erau ocupate doar 39, iar structura nu dispunea de niciun comandant de navă care să îndeplinească cerințele legale pentru a le scoate în larg.

    Este o dovadă de cinism instituțional să pretinzi că navele sunt „funcționale” doar pentru că motoarele pornesc la cheu. O navă de intervenție fără echipaj complet și comandant autorizat nu este un activ operațional, ci un bibelou de lux legat la mal. Ironia supremă a fost atinsă atunci când aceste nave, dotate cu sisteme avansate de propulsie, au fost remorcatecătre șantierul din Mangalia tocmai din cauza lipsei personalului calificat.

    Eșecul este cu atât mai strident cu cât incidentul Gas Lisbon a bifat toate criteriile pentru care aceste nave au fost proiectate: risc de explozie, necesitatea autoprotecției echipajului și complexitatea stingerii unui incendiu la o navă cu mărfuri periculoase. Norocul României a fost profesionalismul echipajelor ARSVOM, care au salvat cele 17 vieți omenești cu resurse mult mai modeste. Totuși, siguranța maritimă nu poate fi lăsată la voia hazardului sau pe umerii unor structuri „înrudite” care suplinesc vidul de performanță al IGSU.

    Această situație ridică întrebări legitime despre modul în care a fost planificată investiția. Cum a fost posibilă achiziția unor echipamente de 45 de milioane de euro fără a asigura simultan recrutarea și pregătirea oamenilor?. Într-o zonă maritimă marcată de conflicte și tranzitată intens de transportoare de gaze și petroliere, România rămâne vulnerabilă nu din lipsă de dotări, ci din cauza unei paralizii administrative.

    Până când IGSU și MAI nu vor oferi termene concrete pentru operaționalizarea reală a acestor nave, cele două „bijuterii” maritime vor rămâne doar niște exponate costisitoare în bilanțul unor instituții care par să fi uitat că investiția nu se măsoară în fotografii oficiale la recepție, ci în capacitatea reală de a interveni atunci când marea arde.

  • Ghid Practic: Cum să contești un certificat de handicap dacă gradul a fost redus pe nedrept

    Ghid Practic: Cum să contești un certificat de handicap dacă gradul a fost redus pe nedrept

    În România, mii de familii se confruntă în prezent cu o situație alarmantă: primirea unui certificat de handicap cu un grad mai mic, deși starea de sănătate a bolnavului a rămas aceeași. Odată cu scăderea gradului, beneficiarii pierd drepturi esențiale, precum asistentul personal sau sprijinul financiar, însă este important de știut că această decizie nu este definitivă dacă se acționează la timp.

    Iată pașii legali pe care trebuie să îi urmați pentru a vă recupera drepturile:

    1. Termenul critic de 30 de zile

    Primul și cel mai important aspect este respectarea termenului de 30 de zile de la data la care ați primit certificatul (nu de la data emiterii) pentru a depune contestația. Dacă acest termen este depășit, certificatul rămâne definitiv.

    Contestația se adresează Comisiei Superioare (ANPDPD) și poate fi depusă prin două modalități:

    • Prin email la adresa: contestatie@anpd.gov.ro.
    • La secretariatul comisiei județene care a eliberat certificatul.

    Este vital să obțineți un număr de înregistrare, acesta fiind dovada că ați depus solicitarea în termenul legal.

    2. Acțiunea în instanță și suspendarea noului certificat

    În paralel cu contestația administrativă, vă puteți adresa tribunalului. Dacă ați avut un certificat anterior, puteți cere instanței suspendarea noului certificat și repunerea provizorie în drepturile vechi. Acest pas este esențial pentru ca plata banilor și protecția să nu fie întrerupte pe durata procesului. Decizia de suspendare nu este automată, ci este luată de un judecător în regim de urgență.

    3. Așteptarea răspunsului și pasul final în Justiție

    Legea prevede un termen de 60 de zile lucrătoare (aproximativ 3 luni) pentru ca Comisia Superioară să ofere un răspuns. Aceasta poate să vă dea dreptate, să respingă contestația sau să trimită dosarul spre reevaluare.

    Dacă autoritățile nu răspund în termen sau dacă noul grad stabilit este în continuare nedrept, trebuie să mergeți la Secția de contencios administrativ a tribunalului de domiciliu. În instanță, puteți solicita:

    • Stabilirea gradului corect direct de către judecător.
    • Emiterea unui nou certificat.
    • Plata retroactivă a tuturor prestațiilor cuvenite, plus dobânda aferentă.

    4. Drepturi suplimentare pentru locuitorii din București

    Persoanele adulte cu handicap care au domiciliul sau reședința în București au dreptul la un stimulent lunar de 500 de lei, indiferent de gradul de handicap. Acesta este un drept stabilit prin hotărâre a Consiliului General și nu un cadou. Dacă acest stimulent a fost refuzat, redus sau oprit fără explicații, sumele pot fi recuperate inclusiv pentru perioadele din trecut.

    Un certificat de handicap greșit nu trebuie acceptat ca o sentință finală, ci ca o decizie administrativă ce poate fi îndreptată prin procedurile legale corecte.

    Sursă utilizată:

    • „🔴 Ți-au tăiat gradul de handicap, deși boala e e…”, text semnat de avocat-enciu.
  • IN MEMORIAM Adela Mărculescu(21 decembrie 1937 – 23 iulie 2026)

    IN MEMORIAM Adela Mărculescu(21 decembrie 1937 – 23 iulie 2026)

    IN MEMORIAM

    Adela Mărculescu
    (21 decembrie 1937 – 23 iulie 2026)

    Lumea teatrului și a filmului românesc îmbracă haine de doliu. Cu profundă durere, anunțăm trecerea în eternitate a marii actrițe Adela Mărculescu, personalitate strălucită a Generației de Aur, care a încetat din viață la vârsta de 88 de ani.

    Timp de peste șase decenii, Adela Mărculescu a slujit scena românească cu o eleganță rară, dăruire totală și un talent释放 inegalabil. Din anul 1964, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București i-a devenit a doua casă, loc unde a dat viață unor personaje memorabile și unde a cucerit definitiv inimile a generații întregi de spectatori.

    Dincolo de aplauzele de pe scenă, a rămas vie în memoria publicului și prin rolurile sale remarcabile din cinematografie, printre care se numără interpretările din „Declarație de dragoste”, „Alo, aterizează străbunica!” sau „Hyperion”. Recunoașterea geniului său a fost încununată cu titlul de Cetățean de onoare al Municipiului București și cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer.

    Plecarea sa lasă un gol imens în cultura românească, dar cortina nu va cădea niciodată peste amintirea zâmbetului, a vocii sale calde și a magiei pe care o emana la fiecare apariție.

    Trupul neînsuflețit va fi depus la Biserica Sfântul Gheorghe din București, iar slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 25 iulie 2026.

    Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină! Sincere condoleanțe familiei, colegilor și tuturor celor care au prețuit-o.

  • Dincolo de Lege: Cum „Sursele” și Redactorul Lupășteanu Sabotează Secretul Urmăririi Penale

    Dincolo de Lege: Cum „Sursele” și Redactorul Lupășteanu Sabotează Secretul Urmăririi Penale

    Într-un stat de drept, actul de justiție se desfășoară în sala de judecată, nu pe paginile publicațiilor care vânează senzaționalul cu prețul încălcării legii. Articolele recente semnate de redactorul Cătălin Lupășteanu în publicația „Gândul” reprezintă un manual de „așa nu” în jurnalism, oferind un exemplu șocant de nerespectare a caracterului nepublic al urmăririi penale. Prin devoalarea unor detalii extrem de specifice din dosarul DIICOT privind falsificarea vechimii în muncă, acesta și „sursele” sale au transformat o anchetă aflată în plină desfășurare într-un spectacol mediatic ilegal.

    Cea mai gravă abatere o reprezintă publicarea unor elemente care țin de secretul anchetei, informații care, prin natura lor, nu ar trebui să părăsească dosarul procurorilor până la finalizarea cercetărilor. Lupășteanu oferă publicului inventarul detaliat al perchezițiilor, menționând cifra exactă de 158 de ștampile, aproximativ o sută de cărți de muncă în original, șase sute de înscrisuri, precum și sumele de bani ridicate: 80.000 de lei și 3750 de euro. Aceste date, obținute prin „surse judiciare”, nu fac decât să confirme existența unei scurgeri masive de informații de la nivelul organelor de cercetare penală, un act care periclitează securitatea întregii operațiuni.

    Mai mult, redactorul își permite să publice fragmente din declarații de martori și din spovedania ex-candidatului Corneliu Ștefan, care a oferit un denunț de 15 pagini în speranța reducerii pedepsei. Publicarea unor afirmații precum cele ale martorului care susține că soția unui inculpat ar lucra în Ministerul Justiției reprezintă un atac direct la prezumția de nevinovăție și o încălcare flagrantă a confidențialității procedurale. Astfel de „scurgeri” pot influența alți martori sau pot duce la distrugerea probelor care încă nu au fost identificate de anchetatori.

    Drapelul „exclusivității” este arborat și atunci când sunt prezentate argumentele procurorului DIICOT din cadrul ședinței de la Tribunalul București, desfășurată în fața magistratului de drepturi și libertăți. Redarea aproape stenografică a pledoariei acuzării privind „atacul sistematic asupra unui mecanism de protecție socială” și nevoia de a proteja „încrederea cetățenilor” demonstrează că redactorul a avut acces la conținutul unor dezbateri care nu sunt, în această fază, destinate publicului larg.

    Prin aceste acțiuni, Lupășteanu și sursele sale complice nu informează publicul, ci obstrucționează justiția. Atunci când un jurnalist alege să publice mecanismele tehnice ale fraudării (breșa dintre ANAF și Casa de Pensii) în timp ce rețeaua este încă investigată, el oferă involuntar un „manual de instrucțiuni” pentru alți potențiali infractori.

    În concluzie, înfiierăm această practică prin care secretul profesional și legea sunt sacrificate pe altarul traficului de pe site. Este imperativ ca autoritățile să cerceteze cum au ajuns aceste date confidențiale în posesia presei. Jurnalismul încetează acolo unde începe complicitatea la încălcarea procedurilor penale, iar dl. Lupășteanu ar trebui să înțeleagă că statutul de redactor nu îi conferă imunitate în fața obligației de a respecta secretul urmăririi penale. Justiția nu are nevoie de „surse” care să o saboteze din interior pentru a satisface orgoliul editorial al unui redactor iresponsabil.

  • Prețul demnității: Între managementul insolvenței și ignorarea suferinței umane

    Prețul demnității: Între managementul insolvenței și ignorarea suferinței umane

    Decizia recentă a Primarului General, Ciprian Ciucu, de a cere intrarea în insolvență a STB este prezentată ca fiind „singura soluție” pentru salvarea companiei și plata salariilor angajaților. Însă, dincolo de cifrele reci ale bilanțului contabil, se ascunde o realitate dureroasă și o abordare politică ce pune sub semnul întrebării respectul pentru cei mai vulnerabili cetățeni ai Capitalei.

    O falsă dilemă: Salariați versus persoane cu dizabilități

    Cea mai revoltătoare parte a discursului administrativ actual este încercarea de a justifica neplata stimulentelor pentru persoanele cu dizabilități prin prioritizarea salariilor STB. Primarul a declarat că aceste restanțe vor fi achitate doar „dacă vor fi bani în urma insolvenței”, motivând că persoanele cu handicap „deja primesc de la stat un ajutor”.

    Această viziune este nu doar cinică, ci și profund eronată. Dizabilitatea nu este un moft bugetar și nici o alegere, iar ajutorul minim de la stat nu asigură, în niciun caz, o viață confortabilă. A pune în balanță nevoile salariaților cu drepturile persoanelor cu dizabilități este o strategie care dezbină societatea și evită asumarea responsabilității pentru o gestionare defectuoasă.

    Realitatea cruntă din spatele cifrelor

    În timp ce administrația discută despre strategii de redresare, aproape 50.000 de beneficiari așteaptă de aproximativ doi ani plata stimulentelor promise. Vorbim despre o datorie uriașă, de 577 de milioane de lei, bani care pentru mulți reprezintă supraviețuirea.

    Pentru o persoană cu dizabilități, acest stimulent nu este un „bonus”, ci înseamnă:

    • Medicamente și terapii esențiale care nu pot fi amânate;
    • Investigații și dispozitive medicale costisitoare;
    • Transport și asistență, în condițiile unor oportunități de muncă extrem de limitate;
    • Diferența dintre o lună grea și una absolut imposibilă, acoperind cheltuieli de bază precum mâncarea sau facturile.

    Demnitatea nu poate fi amânată

    Este inacceptabil ca acești oameni să fie tratați ca o „soluție bugetară” de rezervă. Ei nu au creat datoriile Primăriei, nu au semnat contracte păguboase și nu au luat deciziile politice care au dus la pragul falimentului. Cu toate acestea, ei sunt primii sacrificați pe altarul „eficienței” administrative.

    Insolvența STB poate fi o soluție administrativă, dar ignorarea nevoilor persoanelor cu dizabilități este un eșec moral. Nu putem accepta argumentul că acești oameni „pot să mai aștepte” pentru că au deja un ajutor minim. Demnitatea umană nu are termen de expirare și nu poate fi pusă în așteptare timp de doi ani sau până când „se vor mai găsi bani”.

    O administrație care își merită numele trebuie să găsească soluții pentru toți cetățenii săi, fără a-i folosi pe cei mai slabi ca monedă de schimb în crizele financiare pe care tot politicul le-a generat.

  • Revolut România: Ghid de „supraviețuire” digitală sau cum să rămâi fără indemnizație în pas cu tehnologia

    Revolut România: Ghid de „supraviețuire” digitală sau cum să rămâi fără indemnizație în pas cu tehnologia

     

    Bine ați venit în viitorul bancar, dragi utilizatori! Acel viitor strălucitor unde cardul tău nu e doar o bucată de plastic, ci un bilet la lozul „Poprirea Surpriză”. Revolut, acest salvator digital care ne-a promis că va dărâma barierele băncilor tradiționale, a reușit o performanță rară: a dărâmat și barierele bunului simț și ale legislației românești, totul dintr-un singur swipe.

    Dacă ești o persoană cu dizabilități, Revolut are o ofertă „exclusivă” pentru tine. În timp ce legea română, plictisitoare și de modă veche, spune că indemnizația de handicap, bugetul complementar și indemnizația de însoțitor sunt sfinte și nu pot fi atinse de executori, Revolut a decis că algoritmul său este mai presus de Codul de Procedură Civilă. Este o formă de „incluziune financiară” extremă: banca include în procesul de poprire exact sumele pe care legea le vrea protejate. Ce poate fi mai modern decât să lași un om care depinde de un însoțitor cu balanța pe zero, în timp ce îi trimiți o notificare push cu „Design nou pentru ecranul principal”?.

    Și stați, că distracția abia începe la capitolul asistență clienți. Dacă te trezești cu banii de medicamente blocați, nu te panica! Te așteaptă „Rita”, sau orice alt avatar de Inteligență Artificială care este, conform surselor, extrem de „greoaie la probleme complexe”. Rita este programată să fie de o politețe digitală desăvârșită în timp ce îți explică, prin mesaje predefinite, că „experții verifică situația”. Acești „experți” par să fie într-o expediție perpetuă pe muntele Everest, având în vedere că blocările prin sistemul anti-fraudă pot dura luni de zile, timp în care utilizatorul învață, probabil, tehnicile de fotosinteză pentru a supraviețui.

    Dar stați, nu cumva credeați că sunteți „invizibili” pentru ANAF pentru că aveți un card colorat? Acele vremuri au apus odată cu IBAN-ul de România (RO). Acum, Revolut Bank UAB Sucursala București este „BFF” (cea mai bună prietenă) cu autoritățile fiscale. Grație migrației din decembrie 2024, Revolut raportează tot: CNP, CI și orice bănuț care intră în cont. Este, practic, o bancă tradițională, dar cu haine de „fintech” și fără sedii unde să poți merge să bați cu pumnul în masă.

    Dacă totuși vrei să te simți bogat în timp ce executorul îți golește contul, poți opta pentru planul Ultra la „doar” 260 de lei pe lună. Vei avea acces la lounge-uri în aeroport, unde poți plânge după indemnizația de însoțitor reținută ilegal, dar într-un decor de lux.

    Recomandarea oricărui finanțist cu picioarele pe pământ (sau care măcar a citit legislația locală) este simplă: dacă nu vrei ca banii tăi să fie cobai în experimentele de „conformitate” ale unor algoritmi care nu fac diferența între un salariu și o prestație socială vitală, mută-ți fondurile. Servicii precum Wise, deși nu sunt perfecte, măcar nu s-au chinuit atât de tare să devină „sucursală locală” doar pentru a facilita popririle automate pe sume insesizabile.

    În concluzie, Revolut este banca ideală dacă vrei să experimentezi cum e să ai tehnologie de ultimă oră și buzunare goale, totul sub supravegherea atentă a unui robot care „înțelege frustrarea ta”, dar nu face nimic în privința ei.

    articol preluat : https://ataclapersoana.ro/2026/07/21/revolut-in-romania-o-revolutie-care-calca-in-picioare-drepturile-persoanelor-cu-dizabilitati/

  • Justiția a învins atacurile: Familia Rizea, obligată să returneze peste 114.000 de euro

    Justiția a învins atacurile: Familia Rizea, obligată să returneze peste 114.000 de euro

     

    Articol preluat de ziarul „Atât la Persoană”

    Într-o societate unde imaginea publică este adesea folosită ca paravan pentru evitarea obligațiilor legale, decizia recentă a Judecătoriei Chișinău vine ca un semnal de alarmă pentru cei care cred că pot sfida legea la infinit. Procesul care i-a opus pe Veaceslav Belescu și Josette-Ane-Marie Rizea s-a încheiat cu o victorie zdrobitoare a dreptății, în ciuda unui parcurs marcat de tentative de discreditare și tactici de întârziere agresive.

    Un verdict care restabilește adevărul

    La data de 21 iulie 2026, magistratul Petru Harmaniuc a pronunțat dispozitivul hotărârii în dosarul nr. 2-13216/23, admițând integral cererea reclamantului Veaceslav Belescu. Această decizie nu este doar una financiară, ci și una morală, punând capăt unei dispute care a fost prelungită artificial timp de trei ani.

    Conform deciziei instanței, pârâta Josette-Ane-Marie Rizea este obligată să achite următoarele sume:

    • 100.000 euro — datoria de bază rezultată dintr-un împrumut contractat în decembrie 2022;
    • 1.000 euro — dobândă contractuală;
    • 13.030 euro — dobândă de întârziere acumulată;
    • 36.610 MDL — cheltuieli de judecată.

    Totalul de 114.030 euro reprezintă prețul unei datorii pe care familia Rizea a încercat prin toate mijloacele să o ignore.

    Trei ani de „balet” procedural și tergiversări

    Cifra de identificare a dosarului, inițiat în 2023, trădează efortul imens depus de familia Rizea pentru a bloca finalizarea cauzei. Timp de trei ani, actul de justiție a fost îngreunat de nenumăratele tergiversări menite să amâne verdictul final. În loc să onoreze contractul de împrumut semnat în decembrie 2022, aceștia au preferat să transforme sala de judecată într-un teren de manevre procedurale, sperând probabil că timpul va lucra în favoarea lor.

    Această strategie de lungire a procesului a fost însă zădărnicită de fermitatea instanței, care a înțeles că o dreptate întârziată este o dreptate negată.

    Denigrarea judecătorului: O armă cu două tăișuri

    Poate cel mai revoltător aspect al acestui caz a fost campania de denigrare dusă împotriva judecătorului Petru Harmaniuc. Într-o încercare disperată de a muta atenția de la probele de necontestat — contractele de împrumut și termenele de plată încălcate — familia Rizea a ales să atace integritatea magistratului.

    Denigrarea celui aflat la masa prezidiului este o tactică clasică a celor care nu au argumente legale, însă în acest caz, efectul a fost invers. Magistratul a demonstrat o reziliență exemplară, ghidându-se strict după lege și fapte, ignorând zgomotul de fond creat de pârâtă. Hotărârea de admitere integrală a cererii demonstrează că intimidările nu pot înlocui probele de la dosar.

    Consecințele rămân pe loc: Sechestrul este menținut

    Pentru a se asigura că victoria lui Veaceslav Belescu nu va rămâne doar pe hârtie, instanța a decis menținerea măsurii de asigurare a acțiunii. Astfel, sechestrul pe sumele de bani sau bunurile pârâtei Josette-Ane-Marie Rizea, aplicat încă din iulie 2023, rămâne în vigoare până la executarea integrală a datoriei.

    Această mențiune este crucială, oferind garanția că familia Rizea nu va mai putea folosi alte tertipuri pentru a-și „evapora” averea înainte de a-și plăti restanțele.

    Ziarul „Atât la Persoană” va continua să urmărească acest caz până la finalizarea executării silite, considerând că respectarea hotărârilor judecătorești este fundamentul unei societăți sănătoase, în care nimeni, indiferent de nume sau influență, nu se poate ascunde la nesfârșit de responsabilitate.

    Articol preluat de ziarul „Atac la Persoana” 

    Victoria Dreptății la Chișinău: Familia Rizea, Obligată de Instanță să Întoarcă Datorii de Sute de Mii de Euro