Viitorul, după pandemie

0
138

În același timp cu scrisoarea de la Free People Alliance, publicată anterior, am primit și un text al scriitorului francez Michel Houellebecq despre pandemie, despre cum va fi viața după ea, o meditație raționalistă, unii zic pesimistă, care ne spune că pandemia nu ne-a făcut mai buni și că va fi mai rău decât înainte de ea. Acest text este influențat de punctul de  vedere al specialiștilor de la Alianța Free People, fiindcă descoperim în el acceași opinie față de erorile statistice, față de absurditățile claustrării forțate, dar mai ales față de conceputul „noului normal”. Houellebecq este considerat un etalon al pesimismului, cel mai valoros scriitor francez în viață, un existențialist sui-generis, adept al criticii despre declinul civilizației occidentale, cum o făcuse primul Oswald Spengler, declin căruia îi opune ideea schimbării omului. El consideră că datele statistice după care ne orientăm când judecăm pandemia nu ne fac să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, nu ne apropie de condiția umană, de aceea viitorul i se pare în ceață, dramatic. Mai mult, aceste date nu ne fac să știm mai multe despre moarte decât știau egiptenii sau grecii. Dar iată link-ul unde puteți citi scrisoarea lui, care poartă titlul En un peu pire / Puțin mai rău:

 

https://www.franceinter.fr/emissions/lettres-d-interieur/lettres-d-interieur-04-mai-2020

 

După cum observăm, Houellebecq consideră că avem de-a face cu „un virus banal”, cu „un virus sans qualitiés” (fără calități). Și nu vede ce schimbări a adus în mentalități și existența noastră. El atacă poncifuri de genul „rien ne sera jamais comme avant” (nimic nu va mai fi ca înainte). Și răspunde: „Au contraire, tout restera exactement pareil” (dimpotrivă, totul va rămâne exact la fel). Mai mult, crede că derularea epidemiei are un traseu remarcabil de normal. Și face o comparație între țările de vârf europene, găsind apropiate curbele epidemice. Occidentul, spune mai departe Houellebecq, „nu este etern și de ordin divin, și se va sfârși”. Atacă și problema vârstelor, cu morți în jur de 70 – 80 de ani. Se face atâta caz, dar aceste tendințe existau și înainte de coronavirus, ele se manifestă acum doar cu o nouă evidență. Și concluzia lui Michel Houellebecq este clară: „Nous ne nous réveillerons pas, après le confinement, dans un nouveau monde; ce sera le même, en un peu pire”(Nu ne vom trezi, după închisoare, într-o lume nouă; va fi la fel, puțin mai rău).

 

*

De peste două luni scriu despre pandemie și cred că observațile mele sunt asemăntoare cu ale lui, ba cred că am atins lucruri mult mai complexe decât o face, deocamdată, Houellebecq, aflat la prima atitudine față de fenomenul care ne doare. Nu o dată am scris că virusul e ceva normal și ne aduce aminte de condiția tragică a omului, ne face mereu să ne întrebăm ce este moartea (nu după grafice și statistici).

Dar eu nu sunt pesimist, în fond, nici Houellbecq nu este, este raționalist, este carterzian, ca toți francezii de condiție solidă. El îi citează pe Nietzsche și Flaubert, al căror tăiș seamănă cu al existențialiștilor sau al lui Milan Kundera, autori care sunt departe de a fi pesimiști, așa cum sunt taxați de unii.

Un creator adevărat nu poate fi pesimist, fiindcă prin definiție natura creației este vitalistă. Ba cred că pesimiștii sunt cei mai vitaliști dintre oameni, față de optimiști, care cred că nu au de umplut un gol, care nu au motivația pesimiștilor.

Cel mai vitalist autor pe care îl cunosc este Schopenhauer, considerat reperul fatalismului, care spunea că lumea nu are nici sens, nici scop. Dar toată filosofia sa dspre „inutilitatea existenței” este brodată cu o țesătură literară fascinantă, egalând „Dialogurile” lui Platon. Ce-ul este negativ, dar cum-ul este extrem de optimist. E o plăcere să-i citești cugetările triste datorită stilului său de o rară frumusețe.

I-am citit cu atentie pe toți filosofii lumii și am despre viitor o cu totul altă concepție decât scriitorii occidentali. Ca și decât cei americani. O dovedesc prin volumul ARTA SPERANȚEI, unde analizez speranța la români, pe diferite opere fundamentale, în frunte cu MIORIȚA. Șansa de a trăi ani de zile într-o bibliotecă precum Barnes & Noble, la New York, mi-a oferit posibilitatea să citesc cărți pe care nu le-am întâlnit niciodată în țara mea. Acolo m-am întâlnit prima oară cu opera Sf. Augustin, care mi-a trezit o revelație, făcându-mă să pun în aceeași familie cu CONFESSIONES cărțile mele religioase, în special EXISTĂ ȘI CHILIA.

Nu mai vorbesc despre ciclul CIVITAS INNOCENTIAE.

Ce vreau să spun cu acest exemplu? Că, așa cum a afirmat Edgar Papu, avem o vocație protocronistă și pesimismul (fatalismul lui Conta, Eminescu, Eliade etc.) ne vine nu din viziunea noastră despre lume, ci din faptul că nu suntem traduși, că nu suntem cunoscuți, că România nu face nimic pentru valorile ei. Ce triste sunt paginile lui Eliade despre România politică, nu despre oameni ca Blaga, Sebastian, Nae Ionescu și români în general! Avem numeroși scriitori valoroși, care pot sta oricând lângă Houellebecq, dar nu avem șansa lui, care s-a născut în Franța. Multe din opiniile pe care le citesc în România sunt mai interesante și mai curajoase decât ale unor scriitori celebri, celebri fiindcă s-au născut într-o țară ca Statele Unite, care știe să-și promoveze scriitorii și artiștii, care știe să facă dintr-un consumist ca Andy Warhol, de pildă, un Picasso American!

În topul artiștilor lumii, al celor mai vânduți, nu se află Rembrandt sau Michelangelo, ci o serie lungă de artiști americani de o valoare modestă, dar pe care banul colecționarilor îi face de neatins! Avem artiști mai valoroși decât mulți din top, așa cum am arătat în volumul ARTIȘTI ROMÂNI LA NEW YORK, dar nu sunt cunoscuți, fiindcă puterea de la București îi ignoră, datorită lipsei ei de pregătire.

Situația se repetă și în cazul pandemiei, când autoritățile execută numai ceea ce primesc de la centru (UE), n-au nici un punct de vedere local, adaptat la realitate, dimpotrivă, mimează prost apocalipsa, sunt cu totul ridicoli, care în aceste zile își arată din nou amatorismul, când între „starea de uregfență” și „starea de alertă” au pus „starea de haos”! cine să mai creadă în acești mimi care simulează pandemia prin raportări de cifre false, deși unii medici declară răspicat că numărul de îmbolnăviri și de morți nu corespunde cu realitatea, adică multe pierderi nu sunt cauzate de coronavirus.

Exact ce demonstrează specilaiștii scrisorii căte Boris Johnson, primul ministru britanic. Cine să mai ia în serios aceste bazaconii de cifre, care explodează, fiindcă trebuie să ajungem și noi din urmă Franța, Anglia, Germania și celelalte țări dezvoltate, ca să justificăm de ce am primit ajutoarele . Însuși președintele Johannis s-a trădat când a declarat că am început starea de urgență cu visteria țării goală, iar acum avem în ea un miliard și cinci sute de mii de euro! Dar cu cele 3. 3 miliarde pentru IMM-uri, ce faceți? Vor ajunge unde trebuie? Ne îndoim. Adică, exact ca victimele din decembrie ’89, morții pandemiei au salvat onoarea celor care au confiscat-o. Dacă alde Iliescu au confiscat revoluția, de ce alde Iohannis să nu confiște pandemia?!

Dar pierderile economice sunt de zeci de miliarde! Iată spectrul viitorului, dacă nu punem rapid în practică soluțiile oferite de Alianța Free People! Ne putem baza pe mai departe pe pomana UE? Unii Rafilocoți pronostichează că vom mai sta în rahat încă doi ani! Doar atât?! Am trimis peste tot documentul primit din Anglia, inclusiv la președinție și guvern. Iată din nou link-ul unde îl puteți găsi:

 

https://sites.google.com/view/freepeoplealliance/home

 

E timpul să acționăm prompt, singuri, cu propiile noastre puteri, ca oameni sănătoși! Și să dovedim că mai suntem sănătoși!

 

Grid Modorcea

 

loading...