Videle, oraşul miniştrilor.

0
598

Oraşul teleormanen Videle, este probabil cea mai prolifică localitate din ţară, dînd nu mai putin de 3 ministri; Adriean Videanu. Carmen- Daniela Dan si Viorica-Vasilica Dăncilă.
Adriean Videanu a deținut funcțiile de Ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (2008 – 2010) și de Vicepremier, ministru de stat responsabil cu coordonarea politicilor economice (2004 – 2005). A fost ales de 5 ori deputat de Teleorman în Parlamentul României (1990 – 2004), iar în 2005 a fost ales Primar General al Bucureștiului (2005 – 2008).
Carmen-Daniela Dan a fost in 2002 consilier juridic al Consiliului Judeţean Teleorman – Serviciul Juridic şi Contencios, ocupând această funcţie până în anul 2010. Din 2010 până în 2012 a fost director executiv al Consiliului Judeţean Teleorman – Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului Teleorman.
Carmen Daniela Dan a fost subprefect al judeţului Teleroman timp de aproape doi ani, între 15 iunie 2012 şi 13 martie 2014, dată la care a devenit prefect al judeţului şi a ocupat această funcţie până în data de 22 decembrie 2016, când a fost numită preşedinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat, ca urmare a obţinerii unui mandat de parlamentar.
Viorica-Vasilica Dăncilă a fost consilier local PSD la Videle, europarlamentar si preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD iar acum Prim-ministru al României.
Teleorman pămînt cu flori/ oameni buni si muncitori.

GEORGICA BRINZILA

loading...