Ultima ora
Răzvan Murgeanu a copiat documentele semnate de Elena Udrea, pentru a o da în gît...
Elena Udrea se forţează să evite decizia Comisiei Europene de suspendare pe termen nelimitat a acordării fondurilor nerambursabile pentru investiţii în proiecte de infrastructură. Luni, metresa Chiorului, efectiv, i-a băgat în priză pe toţi funcţionarii ministerului şi le-a ordonat să „aranjeze” actele din dosarele de licitaţii pentru bani, astfel încît acestea să fie „curate ca lacrima” în momentul în care Comisia Europeană le va cere la analiză. Responsabil pentru această operaţiune a fost nominalizat nimeni altul decît Răzvan Murgeanu, care, în cazul aşteptatei decizii de suspendare a finanţărilor, va fi ţapul ispăşitor al hoţiilor Paraşutei din Pleşcoi.
Numai că acest Murgeanu nu este fraierul de serviciu, aşa cum îl crede Cioara Vopsită. Surse din minister ne-au dezvăluit că, în noaptea de luni spre marţi, copiatoarele ministerului au lucrat pînă în jur de orele 2. Nu mai puţin de 3 funcţionari de încredere ai secretarului de Stat au copiat anumite documente, pe care acesta intenţionează să le facă publice în cazul în care va fi sacrificat. Hîrtiile reprezintă dispoziţii oficiale, rezoluţii şi alte acte, care poartă semnătura lăbărţată a Elenei Udrea şi care dovedesc că neregulile din diversele licitaţii făcute pe bani europeni au fost coordonate chiar de matracucă.






