Special
Ziarul ,,Azi” îl pupă-n fund pe cimpanzeul Ponta...
Fără îndoială, Octavian Ştireanu e un ziarist de talent. Din păcate, are scăpări de memorie. Sau de caracter. Ori, cine ştie, s-a legat, cu lanţuri, de caloriferul PSD, şi îi face acestui partid propagandă pînă la moarte. În editorialul său din ziarul ,,Azi” de ieri, Ştireanu dă o ştire minunată, dar falsă. Iată cum sună prima frază a textului: ,,În sfîrşit, cineva se încumetă să-l lovească pe Traian Băsescu cu legea peste faţă: Victor Ponta i-a făcut plîngere penală!”. Alo, Ştirene? Eşti nebun? După ce l-ai slugărit pe Iliescu, îl slugăreşti şi pe Ponta? Ce-i aia, ,,În sfîrşit, cineva se încumetă”?! Prima şi cea mai răsunătoare Plîngere Penală împotriva Chiorului a făcut-o preşedintele PRM, în iunie 2010, pentru GENOCID. Textul a fost prezentat de Tribun la Conferinţa de Presă a PRM, din data de 11 iunie 2010, fiind popularizat de mai multe posturi de Televiziune. Chiar vinerea trecută (9 septembrie 2011), la emisiunea Gabrielei Vrânceanu, unde era invitat preşedintele PRM, au fost reproduse secvenţe de la acea Conferinţă de Presă, la care Vadim s-a înfăţişat cu Constituţia într-o mînă şi cu Codul Penal în altă mînă. Cui serveşte o asemenea dezinformare, Octaviene Ştirene? Alte fraze bezmetice: ,,Gestul lui Ponta este, însă, important pentru că reprezintă un îndemn: «Nu vă fie frică, Băsescu tot pică! ». Liderul PSD demonstrează nu atît că lui nu-i este frică, ci, mai ales, că lupta pentru democraţie trebuie dusă în cîmp deschis. Este curajul înfruntării cu legea în mînă a unui cetăţean fără-de-lege. Este simbolul revoltei mocnite a atîtor oameni prigoniţi din ţara asta de regimul Băsescu, pe care frica îi face să tacă şi să înghită. (...) Plîngerea penală depusă de Ponta rupe această umilinţă, avînd şi valoarea unui precedent. Nimeni n-a mai îndrăznit, pînă acum, să se apere la tribunal de calomniile şi insultele comise de Băsescu”...
Ruşine, Ştirene! Precedentul l-a făcut Vadim – de două ori: în 2007 l-a dat în judecată pe Băsescu, care încerca să-i retragă decoraţia Steaua României (Tribunul a cîştigat acel proces, inclusiv la recursul înaintat de Chior), şi în 2010, pentru Genocid. Nu se poate atîta inconştienţă, sau rea-voinţă, din partea unui fost consilier prezidenţial, fost senator, actual director de ziar! A încerca să-l scoţi ,,erou” pe imberbul Ponta, campion al curajului, deschizător de drumuri reprezintă cea mai penibilă formă de slugărnicie. Urmăreşte, el, Ştireanu, vreun scop – probabil vrea să devină, iar, senator. În orice caz, el s-a făcut de rîs. Înţelegem că ziarul lui depinde, financiar, de PSD, dar merită oare să minţi în halul ăsta, pentru ce? Dă jos, Ştirene, motto-ul de pe frontispiciul ziarului tău FSN-ist: ,,Un ziar clar într-o lume confuză”. Este exact pe dos: un ziar confuz într-o lume clară. Şi încă ceva: cînd Vadim a măturat Parlamentul cu porcul de Băsescu, la 18 decembrie 2006, băgîndu-l după gratii, în Puşcăria Mafioţilor (în timp ce Pazvante Chiorul se scremea să prezinte, la microfon, Raportul tismăneano-patavicesc) cine mîrîia şi mustăcea, cu faţa lui de cimpanzeu castrat? Victor Ponta. Iar seara, la Realitatea TV, şi-a permis să-l facă pe Vadim... huligan (?!). Atunci se gudura pe lîngă Băsescu. Acum face pe ,,curajosul”, provocînd căderea în extaz a unei alte giruete, O. Ştireanu...
Explicaţie poză: 18 decembrie 2006. Cînd Tribunul mătura pe jos, în Parlament, cu Traian Băsescu, la mascarada „Procesul
comunismului“, Victor Ponta făcuse pe el de frică...






