Special
Teorii ale conspiratiei despre 11 septembrie 2001 (II)
Zborul 93
Al patrulea avion deturnat pe 11 septembrie 2001, zborul 93 al United Airlines, s-a prăbuşit într-o zonă deschisă lîngă Shanksville, Pennsylvania, după o revoltă a pasagerilor. Din toate cele patru avioane deturnate în acea zi, zborul 93 este singurul care nu şi-a atins ţinta. Teoria conspiraţiei: Zborul 93 a fost atacat şi distrus în aer de avioanele de interceptare ale SUA. David Ray Griffin şi Alex Jones, doi susţinători ai teoriilor conspiraţiei, au spus că părţi mari din fuselajul avionului au fost găsite la cîteva mile distanţă de zona principală de impact, prea departe pentru o coliziune cu solul a avionului. Raportul oficial: Există o serie de fotografii clare, care arată resturile avionului, iar pe cutia neagră este înregistrată revolta pasagerilor şi momentul în care teroriştii decid să prăbuşească intenţionat avionul. Cît despre faptul că se spune că părţi din fuselajul avionului au fost găsite la mare depărtare de locul accidentului, este totul fals. De fapt, vîntul a împrăştiat doar o parte din resturile uşoare ale avionului. O altă teorie a fost bazată pe declaraţia interpretată greşit a unui legist local, Wally Miller, care ar fi spus că s-a oprit din a-şi face meseria după 20 de minute, pentru că nu existau cadavre, însă tot el a spus că şi-a dat seama că este vorba de un avion prăbuşit şi că va urma o ceremonie pentru victime. În plus, armata neagă că ar fi dat ordin să fie doborît un avion comercial.
Clădirea 7 din complexul World Trade Center
Întrebare: Cum este posibil ca această clădire, care nu a fost lovită de un avion, să se prăbuşească atît de repede, avînd în vedere că nici un alt zgîrie-nori nu s-a prăbuşit doar din cauza incendiului? Teoria conspiraţiei: Clădirea 7 a fost prăbuşită prin demolare controlată, deoarece a căzut foarte repede şi simetric, ceea ce, spun mulţi, ar fi posibil doar printr-o explozie. Mai mulţi oameni de ştiinţă, printre care şi fizicianul Steven Jones, au susţinut că nici o clădire din lume nu se poate prăbuşi atît de repede şi fără a produce pagube în jur, decît în situaţia unei demolări controlate. Clădirea s-a prăbuşit perfect vertical în 6,6 secunde, iar resturile sale nu s-au întins decît pe o distanţă de 21 de metri în jur. O performanţă care ar umple de invidie orice echipă profesionistă de demolatori. Un amănunt interesant este şi acela că singurele clădiri din Istorie, alcătuite din oţel şi beton, care s-au prăbuşit vreodată din cauza unui incendiu au fost turnurile gemene şi WTC 7. În plus, unii oameni de ştiinţă au analizat 4 mostre de praf de la Ground Zero şi susţin că au găsit urme de material explozibil. Raportul oficial: Clădirea 7 s-a prăbuşit din cauza incendiilor necontrolate, care au început în urma căderii celor două turnuri şi care au ars timp de 7 ore, arată raportul Institutului Naţional de Standarde şi Tehnologie. În plus, oficialii spun că în urma analizelor nu au fost găsite urme de elemente pirotehnice. (Sfîrşit)





