PRIZONIERI DE RĂZBOI AMERICANI

Încă de la războiul din Coreea, locatarii care s-au perindat la Casa Albă au minţit Congresul, Senatul şi naţiunea cu privire la soarta militarilor americani prizonieri sau dispăruţi. Soldaţii americani s-au dus unde i-au trimis patria şi guvernul şi au luptat sub steagul înstelat în Coreea, Vietnam, Laos, Cambodgia, în Europa (în cele două războaie mondiale), iar mai nou în Afganistan şi Irak. Victime inutile au fost şi în locul unde numai la aşa ceva nu se aşteptau – în Somalia. Pierderile reale în oameni, nu cele oficiale, sînt:

Războiul Revoluţionar (1775-1783) - 4.453 morţi;

Războiul Anglo-American (1812-1815) - 2.260 morţi;

Războiul cu Mexicul (1846-1848) - 13.283;

Războiul Civil American (1861-1865) - 498.332;

Războiul Americano-Spaniol (1898) - 2.446;

Primul Război Mondial (1917-1945) - 116.516;

Al II-lea Război Mondial (1941-1945) - 405.399;

Războiul din Coreea (1950-1953) - 36.574;

Războiul din Vietnam (1965-1975) - 58.229;

Războiul din Golf (1990-1991) – 382;

Războiul din Irak (martie 2003) - peste 3.000 (şi războiul continuă).

Despre situaţia din Afganistan nu am date. Cei răniţi nu au fost trecuţi în această statistică, iar despre cei dispăruţi... tăcere totală. După terminarea războiului din Coreea a fost emisă o dispoziţie secretă prin care cei circa 1.000 de prizonieri de război cunoscuţi şi cei 8.000 de militari dispăruţi să fie „radiaţi” de la Departamentul Apărării. Aceasta deoarece menţinerea evidenţei lor anuale costa peste 1 milion de dolari!

La semnarea păcii cu Vietnamul, Henry Kissinger a înmînat Hanoiului o scrisoare, în care guvernul american promitea un ajutor economic de peste 5 miliarde de dolari şi „uita” de cei peste 5.000 de soldaţi şi ofiţeri americani din închisorile şi lagărele din Vietnamul de Nord, cu toate că, după terminarea războiului, sute de militari au declarat că i-au văzut în viaţă sau cunosc locaţiile lagărelor. La protestele familiilor, Casa Albă l-a trimis la Hanoi pe John Kerry, ca „să termine o dată pentru totdeauna cu ei”. Rezultatul: Departamentul Apărării i-a declarat pe toţi morţi! În aprilie 1973, funcţionarii Relaţiilor cu Străinătatea au anunţat că Hanoiul a eliberat 591 de prizonieri americani, care, în marea lor majoritate, nu erau dintre cei daţi dispăruţi, ci erau prizonieri cunoscuţi. Spre sfîrşitul celui de al II-lea război mondial, peste 25.000 de soldaţi şi ofiţeri americani erau prizonieri în lagărele germane care au fost eliberate de către glorioasa Armată Roşie. Despre soarta acestora nu s-a mai ştiut nimic. La 30 mai 1945, dr. Kenner, medicul militar al lui Eisenhower, avea listele cu numele a 20.000 de prizonieri americani „eliberaţi” de Uniunea Sovietică (un număr de circa 5.000 s-au „pierdut”). La 1 iunie 1945, viitorul preşedinte declara: „Doar cîţiva prizonieri americani mai rămîn în mîinile ruşilor. Ei sînt, desigur, împrăştiaţi individual şi în grupuri mici şi nu există informaţii despre grupuri mai mari în anumite lagăre”. Iar cotidianul „The New York Times” a scris că „în mare, toţi prizonierii americani din Europa s-au regăsit”. Nici după destrămarea Uniunii Sovietice nu a existat vreo preocupare din partea oficialilor americani pentru aflarea adevărului referitor la aceştia. Fiecare a fost considerat dispărut, iar în dosar s-a scris fraza cinică: „Ucis în luptă, nu s-a găsit trupul”. Întrebările rudelor nu au primit răspuns. Mass-media americană nu a spus nimic despre aceşti tineri trimişi să se jertfească pentru ca Statele Unite să-şi îndeplinească rolul fixat de Oculta Mondială: instaurarea Noii Ordini Mondiale. Puterea i-a trădat.

TEODOR FILIP

Share |

Articol vizualizat de 1047 ori

16 Sep 2011