O scrisoare a lui Delavrancea către Caragiale „JOCUL INFECT AL PARTIDELOR NOASTRE - PE DEASUPRA ŢĂRII ŞI ÎN DETRIMENTUL ŢĂRII”

Buc, 8 dec. ‘907

Frate Luca, am întîrziat cu răspunsul meu într-adins. Am aşteptat să se aşeze impresiile. După o lungă decantare, m-alesei cu nimica toată: în aceleaşi credinţe ca şi mai înainte. Desigur, 1907 al tău e o minune ca adevăr, ca artă, ca sentiment, ca judecată. Ai zugrăvit un tablou de mare maestru. Jocul infect al partidelor noastre - pe deasupra ţării şi în detrimentul ţării -, cu lăcomia nestăpînită a celor ajunşi şi cu îmbufnarea dizgraţioasă a celor căzuţi, l-ai sintetizat aşa de viu că „pesimismul” meu cade învins la picioarele scriitorului, ca Magdalena la picioarele lui Isus. Ai parcurs 1/2 drumul dintr-un salt. Dar... remediul. Remediul pe care-l speri tu nu mă satisface. Deloc. Serios, crezi în regele nostru? Eu, de mulţi ani, am împărţit răspunderea situaţiunei pe din două. A lui şi a bărbaţilor (iluştri) care ne-au guvernat. Dintre aceştia nu scoţ nici pe Ion Brătianu. Regele era aruncat aici nu fără punte de scăpare, întotdeauna ochii lui jucau spre Germania. Să zic însă că pînă la război (1877) a fost strîmtat. Nu putea face nimic. Bine. Dar după război? A fost vreun suveran mai adulat? Ar fi putut face tot şi n-a făcut nimic, sau mai nimic. Nu zic că n-a fost patriot. Nu, zic doară că s-a îngrijit mai mult de odihna şi de buna lui stare decît de odihna şi buna stare a ţării. Acum, la adînci bătrîneţe (ale regelui), iată şi tu ţi-ai pus nădejdea în el? Rar suveran despre care să nu se zică ceea ce a zis Demosthene athenienilor despre Philip: în zadar ridicaţi ziduri cetăţii, singura apărare împotriva regilor e să n-aveţi încredere în cuvintele lor. (Am citit acum 20 de ani Philipica, a Il-a mi se pare, încît citez sensul.) Tu să crezi că el va face...? Asta, nu! - Ce-ar zice lumea cînd ne-ar vedea împreună, ridicînd din răsputeri piatra grea pe care au rostogolit-o la vale politicienii în timp de 30-40 de ani? Ar zice: „Iacă doi oameni de talent; ... daţi-vă la o parte, oameni buni... să nu le scape”. Şi mulţi ar şopti: „Caragiale şi cu Delavrancea... doi nebuni!” Dar, broşura ta, pînă una alta, se vinde, se vinde mereu, ca pîinea caldă, amice, şi atît e destul. Ai mei toţi sărută cu drag pe toţi ai tăi. Cellica n-a plecat încă. în curînd. Cu dragoste frăţească.

Barbu

Share |

Articol vizualizat de 1427 ori

01 Oct 2011