Tricolorul nr 140

din 25 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Special

Cabbage Forte

Negru ca Catranul va fi ambasador în Spania SAN SEBASTIAN ŞOMEROIU


Dacă nu îl va pune premier pe Sebastian Lăzăroiu, Traian Băsescu îl va trimite ambasador în Spania, de unde acesta va coordona marea hoţie electorală din diasporă, pregătită de legea votului prin corespondenţă. Deşi prezent zilnic la Cotroceni, chiar mai conştiincios decît angajaţii Administraţiei Prezidenţiale, şomerul Sebastian Lăzăroiu este nemulţumit de statutul său şi îi cere tot mai des lui Traian Băsescu un post, pentru a fi remunerat oficial. Ultima discuţie pe această temă a avut loc între cei doi marţi, în jurul orelor 14. Nici mai mult, nici mai puţin, singurul partener serios de beţie al Matrozului Chior, care a suportat cu stoicism toate ieşire necontrolate ale acestuia, i-a cerut lui Băsescu o funcţie din care să îşi poată continua nestingherit activitatea, dar un post mai retras, din care să se poată ocupa de pregătirea şi organizarea, din punct de vedere propagandistic, a Mişcării Populare.

Deşi, iniţial, Traian Băsescu i-a spus să aibă răbdare, pentru că va trebui, în cel mai scurt timp, să învestească un nou guvern şi atunci îl va numi premier, Lăzăroiu a insistat să discute şi scenariul în care guvernul va fi doar remaniat, iar Boc va rămîne în funcţie. În acest context, Chiriaşul de la Cotroceni l-a întrebat pe Lăzăroiu dacă îi este pe plac nominalizarea într-o funcţie de ambasador undeva, în Europa, să presupunem în Spania, demnitate din care să se ocupe de organizarea alegerilor din diasporă, mai concret de votul prin corespondenţă. Propunerea se pare că a fost primită cu entuziasm de Sebastian Lăzăroiu, cu atît mai mult cu cît sursele noastre spun că el refuzase oferta tandemului Elena Udrea – Emil Boc de a-şi frînge gîtul şi de a candida la alegerile parţiale anticipate ce urmează să aibă loc pentru o funcţie de deputat în Colegiul 9 din judeţul Cluj.

Share |

Articol vizualizat de 1973 ori

Afisari

28 Sep 2011

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.