Special
Mişcarea Populară se naşte cu scandal...
Sîmbătă seara, în jurul orelor 19, Traian Băsescu s-a întîlnit la Vila Lac 2 cu Sebastian Lăzăroiu, Teodor Baconschi şi Sorin Frunzăverde, subiectul fiind Mişcarea Populară şi organizarea, duminică, a unei întîlniri cu activul de conducere al PDL, inclusiv preşedinţii filialelor judeţene. Discuţia a fost una relaxată, în faţa unui pahar de tărie, dar spre sfîrşit, aproape de miezul nopţii, lucrurile s-au complicat, Băsescu s-a enervat şi, duminică dimineaţa, nimeni din PDL habar nu avea dacă se va mai organiza sau nu întîlnirea. Concret, Chiriaşul de la Cotroceni nu are încredere că Lăzăroiu şi Baconschi vor putea organiza, conform dorinţei sale, Mişcarea Populară şi l-a cooptat în acest proiect pe Sorin Frunzăverde. Masonul este văzut de Pazvante Chiorul ca fiind omul capabil în acest moment să împace garda veche, scoasă din funcţii la Congresul PDL, cu cea nouă. La discuţia avută, disputele care au ieşit la suprafaţă între Frunzăverde şi Baconschi (susţinut de Lăzăroiu) l-au scos din sărite pe Matroz, care, în final, le-a cerut să se pună de acord şi să lucreze împreună, altfel se va dispensa de toţi. Fără a reuşi să impună o poziţie comună pe marginea subiectelor ce urmau a fi discutate duminică la întrunire – precum votul uninominal majoritar într-un singur tur, comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, sau agenda impunerii Mişcării Populare – Traian Băsescu i-a trimis la culcare fără a se pronunţa dacă întîlnirea va mai avea sau nu loc.





