Special
Mesaj din Tokyo, de la o japoneză cu inimă de româncă
Stimate domnule Vadim,
Am aflat că soţul meu, Robert, a devenit corespondentul dvs. în SUA. Vă cunosc din opiniile acestuia despre dvs. Sînteţi, după părerea lui, ultima şansă pentru România. Profit de ocazie să vă trimit o fotografie personală şi să vă rog să găzduiţi în publicaţia dvs. o scrisoare adresată preşedintelui Traian Băsescu.
Scrisoarea are o vechime considerabilă, dar este, din păcate, extrem de actuală.
Vă mulţumesc anticipat.
KIYOKO HORVATH – Tokyo, Japonia
* * *
Preşedintelui României,
Traian Băsescu
Domnule Preşedinte,
Mă cheamă Kiyoko Horvath. Sînt de profesie fotograf. Prin căsătoria mea cu cineastul Robert Horvath, am devenit nu numai cunoscătoare a culturii şi lumii româneşti, dar şi rezident legal al României. Am casă şi o parte a familiei se află aici. Consider această ţară, după Statele Unite, o altă patrie adoptivă. Sînt apropiată sufleteşte de aceste locuri. Am mulţi prieteni români.
Mă voi apropia de subiectul acestei scrisori vorbind de faptul că am fost colegă de facultate cu Robert, la Fashion Institute of Technology, unde am studiat împreună fotografia şi arta computerului (pentru Robert este a doua facultate, după absolvirea la Bucureşti a secţiei de operatorie a Facultăţii de film IATC. La ora actuală avem o firmă de film şi televiziune, unde integrăm tehnologia digitală cu filmul. Cu alte cuvinte, sîntem adevăraţi profesionişti ai acestui domeniu şi avem competenţa profesională de a şti, chiar şi dintr-o privire, dacă o secvenţă video este trucată sau nu.
Vorbind acum în numele meu personal, vă asigur că sînt om serios. Este departe de mine subiectivitatea în politică sau vreun avantaj financiar înaintea conştiinţei profesionale. Cu alte cuvinte, vă asigur că materialul nu este trucat şi că este inutil a încerca să dovediţi contrariul.
Scrisoarea mea ar putea să se încheie aici, dacă nu aş simţi nevoia de a face cîteva consideraţii personale.
Domnule preşedinte,
Sînt convinsă că palma pe care aţi aplicat-o unui copil nevinovat şi naiv este resimţită de mulţi, inclusiv de aliaţii dvs. Ea este resimţită adînc de numeroşi cetăţeni ai lumii care iubesc sau sînt apropiaţi României. Gestul dvs. ne pune într-o situaţie fără ieşire. Cu alte cuvinte ne crapă obrazul de ruşine. După transmiterea pe principalul post de Televiziune, NHK, a secvenţelor cu pricina şi preluării evenimentelor de către presă, telefonul sună neîntrerupt. Ştiu că toată lumea cere explicaţii. Din păcate, eu nu pot explica un lucru inexplicabil. Nu pot face decît să scot telefonul din priza şi să plîng.
Un alt lucru care mă întristează sînt atacurile la adresa soţului meu, Robert. Vă asigur că acesta este ultimul om care are nevoie de apărare, pentru că ştie să o facă singur. Şi, totuşi, o fac şi eu. I se pune sub semnul întrebării patriotismul şi chiar mai mult. Pentru acei patrioţi ocazionali, am un răspuns pe măsură.
Nu prea demult, Deva (numele de artist) a avut o expoziţie în jurul lumii, intitulată „De la Dali la Deva”. Ea a început la New York şi a mers pînă la Figueras, oraşul unde s-a născut Salvador Dali. Vă asigur că nu a existat vreo expoziţie a sa unde la intrare să nu arboreze drapelul României. Deschideţi http://www.devagallery.com/ şi veţi vedea o uriaşă lucrare care stilizează Tricolorul românesc. Îndrăznesc să întreb: cîţi artişti români au făcut un astfel de gest? Probabil nici unul.
Domnule preşedinte,
În fiecare an înainte de mandatul dvs., făceam o vizită în România, unde petreceam un lung concediu. Ne revedeam familia şi prietenii. Acum, din cauza dvs., viaţa mea la New York a devenit un adevărat coşmar. Studioul din New York a fost spart de două ori. Citiţi pe blog „Un Watergate românesc”: s-a încercat arestarea lui Robert în centrul metropolei americane. Sînt indivizi care stau cu schimbul în faţa studioului nostru şi, culmea, de două zile a început urmărirea mea la Tokyo. Sora mea a sunat, spunînd că persoane dubioase se interesează de mine la Osaka.
Domnule preşedinte,
Închei această scrisoare fără să vă cer nimic. Nici măcar deschiderea unei anchete prezidenţiale la adresa dvs.
KIYOKO HORVATH





