LA 27 AUGUST 1944, REGELE MIHAI I MI-A PREZENTAT ONORUL...

De curînd, în preajma zilei de 23 august a acestui an, am văzut într-o revistă o scrisoare a Reginei Maria, prin care încerca să-l oprească pe fiul său, viitorul rege Carol al II-lea, de la actele nesăbuite pe care vroia să le facă. Acolo era anexată şi o fotografie a reginei împreună cu el. Era adolescent, dar părea că avea o figură de aventurier. Mai recent, la 30 august, în „Tricolorul” şi reluat în „România Mare” din 2 septembrie, am citit articolul „30 august 1940 – 30 august 2011. COMEMORAREA DIKTATULULI DE LA VIENA”. Asta mi-a adus aminte de un eveniment istoric, din preajma zilei de 23 august 1944, la care am fost martor ocular, dar care n-a fost amintit niciodată. Pentru cine nu crede, se mai găsesc persoane în viaţă, în vîrstă de peste 80-85 ani, sau chiar fostul rege Mihai I, care le-au trăit şi care îl poate confirma. Evenimentele au început cu Marea Unire a provinciilor româneşti (Ţara Românească - Muntenia, Oltenia şi Dobrogea - Transilvania, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei, Cadrilaterul) şi au continuat în succesiune, timp de decenii, cu marea criză economică mondială din 1929-1933 şi cu trăznăile regelui Carol al II-lea. Acesta, părăsind succesiunea la tron şi ţara, plecînd la Odessa cu iubita sa Zizi Lambrino, pe care o părăseşte apoi în favoarea Elenei Lupescu, vine la tron după ce-l înlocuieşte pe imberbul său fiu, Mihai (care devenise rege după moartea regelui Ferdinand şi care acum devine Alteţă Regală de Alba Iulia). Apoi, după asasinarea de către legionari a primului-ministru I.Gh.Duca pe peronul Gării din Sinaia (la 29 decembrie 1933) şi un scurt interimat al dr. C. Angelescu, Gheorghe (Guţă) Tătărăscu devine prim-ministru. Acesta fusese, cu cîţiva ani înainte, naşul de cununie al unui unchi al meu, Ion L. Măruţă, economist stabilit în Bucureşti. Şi aici începe o istorie la care, prin relaţii de rudenie, am fost prezent. Toţi strămoşii mei, ca şi cei mai tineri, au o obîrşie comună: Satul Suseni, din judeţul Gorj, situat la poalele Masivului Măgura, din Munţii Vîlcanului. El aparţinea comunei Dobriţa (unde era şi primăria). În anul 1937, Tătărăscu pune piatra fundamentală a Sanatoriului TBC Dobriţa, situat pe Muntele Măgura, la o altitudine de cca. 800 m de la nivelul Mări Negre. Mi-aduc aminte de acel moment, al punerii pietrei fundamentale (aveam 10 ani), la care am luat parte. La sfîrşitul aceluiaşi an, după încheierea mandatului de 4 ani, în pofida dorinţei regelui Carol, Tătărăscu refuză să mai participe la obţinerea unui al doilea mandat. De ce? Pentru că, obedient fiind, nu i-au plăcut totuşi deciziile lui Carol, la care era nevoit să participe. Şi apariţia sa în politica ţării după război arată că părăsirea guvernului, la cererea lui, a avut motive punctuale.

Ce se întîmplase? Dintre numeroasele gafe pe care le face, Carol al II-lea face grava eroare de a-l scoate din guvern pe Nicolae Titulescu, ministru de Externe, operaţie făcută la presiunile lui Hitler şi ale lui Mussolini (la 29 august 1936). Ori Tătărăscu fusese informat de Titulescu asupra necazurilor ce ar putea să vină, iar Tătărăscu nu voia să participe la ele. Titulescu condusese Ministerul de Externe timp de 9 ani, indiferent de culoarea politică a guvernelor din acea perioadă. El se remarcase ca fiind o extraordinară personalitate a politicii mondiale. Fusese ales de două ori la rînd ca preşedinte al Ligii Naţiunilor (predecesoarea ONU, avînd sediul la Geneva), caz unic. Pacifist de excepţie, băgase frica în războinicii lumii, care nu-şi puteau exercita planurile agresive. De exemplu, Mussolini nu-i ierta critica vehementă pe care i-a adus-o în legătură cu războiul din Abisinia şi s-a răzbunat pe noi. Datorită lui am pierdut, pe gratis, şi Cadrilaterul, cu excelentele monumente naturale şi umane de aici. Vorbim, mai ales, de Capul Caliacra, unde o dată apăruseră şi foci, şi de minunatul palat al Reginei Maria de la Balcic, cu care se mîndresc bulgarii acum. Avînd legături practic amicale cu Maxim Litvinov, comisar al poporului pentru Afacerile Externe (ministru de Externe) al Uniunii Sovietice, ultimul pacifist al guvernului acestei ţări, avea în lucru, după ce în anul 1934 încheiase un gentlemen’s agreement, încheierea grabnică a unui tratat cu URSS, prin care Basarabia să fie decalarată ca aparţinînd României. După scoaterea lui Titulescu din guvern şi plecarea sa la Cannes, în Franţa, Litvinov l-a vizitat acolo (caz de asemenea unic - ministrul de Externe al unei mari puteri să-l viziteze pe un renegat) şi l-a anunţat că Guvernul României face greşeli care ar putea să pună în pericol Basarabia. Ceea ce s-a şi întîmplat, românii fiind tîrîţi apoi într-un război a cărui lipsă ne-ar fi ferit de toate cele ce au urmat. Poate că tocmai de aceea Litvinov a fost scos din guvernul URSS şi înlocuit cu Molotov. Urmează funestul Pact Ribentrop-Molotov, în care era stipulată apartenenţa Basarabiei la URSS. Regele „reuşeşte”, la numai 22 de ani de cînd predecesorii săi Carol I şi Ferdinand realizaseră România Mare, să „asigure” ciopîrţirea ţării (Basarabia, parţial Bucovina, Ţinutul Herţei, Nordul Ardealului, Cadrilaterul). După care abdică în favoarea fiului său, Mihai, lăsînd loc dictaturii legionare. Ori, în seara tîrzie a  acelui 23 august 1944, eram la Suseni şi ascultam la radio cuvîntarea regelui Mihai, care anunţa încheierea armistiţiului. Am fugit apoi, împreună cu alţi prieteni, la biserică şi am început să batem clopotele. Au venit ţăranii să vadă ce s-a întîmplat şi i-am anunţat că s-a încheiat armistiţiul. Făcusem chiar eroarea de a crede că prin asta s-a încheiat pacea. Dar, chiar în acea noapte, agitaţie în aer (la marginea satului Stăneşti din apropiere exista un aeroport de campanie pe timp de război) şi, în ziua următoare, mişcări de trupe în apropiere, inclusiv sentinele la marginea Susenilor, care legitimau pe cei veniţi în sat şi care nu vedeam să aibă vreun rost, dat fiind faptul că frontul era departe, pe Prut sau  pe Siret. Ne-am lămurit a doua zi. Imediat după declaraţie, în aşteptarea unor bombardamente de răzbunare ale aviaţiei germane (care s-au şi produs) sau a unor intervenţii ale trupelor germane din apropiere, regele a fost adus în secret şi găzduit în splendidul conac de vacanţă situat la poalele munţilor, al unui general din comuna Dobriţa. Probabil cu avionul, întrucît starea jalnică a şoselelor nu permitea, şi nici chiar trenul, în condiţiile de la acea dată (trenul circula spre Craiova numai prin Piteşti). În prima duminică am fost la Dobriţa, în ideea că regele va veni la biserică. N-a venit, deşi garda militară era deja în faţa bisericii, iar conacul în care era găzduit era foarte aproape. L-am văzut prin crăpăturile gardului ce împrejmuia conacul, stînd pe o lespede de piatră. Şi apoi, peste cîteva zile... mi-a prezentat onorul. Stăteam la marginea drumului, în dreptul porţii casei din Suseni, şi a trecut pe lîngă mine, singur, într-o maşină decapotabilă de război, de dimensiunile unei limuzine. Mergea către sanatoriu. La întoarcere, a dorit probabil să scurteze drumul spre Dobriţa şi a încercat să treacă rîuleţul (Şuşiţa Seacă), printr-o viroagă situată în mijlocul satului, în dreptul căminului cultural şi al bisericii, unde nu era podeţ. Şi-a înţepenit maşina printre bolovani şi a trebuit să vină nişte ţărani să i-o scoată.

Aceasta este legătura dintre satul Suseni şi regele Mihai, în urma plecării sale din Bucureşti, imediat după ce a anunţat armistiţiul, lăsînd timp de cîteva zile conducerea ţării în mîinile Armatei. Pe care trebuie să o felicităm pentru tot ce a făcut în acea perioadă, începînd cu profesionalismul în organizarea aducerii regelui în secret la Dobriţa, departe de ochii lumii şi al nemţilor. Despre asta nu s-a scris nicăieri pînă acum şi nu se va mai scrie, probabil, vreodată.

Urmează, în decembrie 1947, abdicarea lui Mihai şi începerea dictaturii comuniste. Şi apoi, după anul 1989, alţi 20 de ani cu evenimente gata să ducă (Doamne fereşte!), după dictaturile carlistă, legionară, şi comunistă, la pregătirea celei de a 4-a dictaturi.

Prof. univ. dr. ing. ALEXANDRU MĂRUŢĂ,

Laureat al Premiilor Academiei Române,

Decan de onoare al Universităţii Ecologice din Bucureşti

Share |

Articol vizualizat de 1745 ori

06 Sep 2011