Adauga la Favorite 
Seteaza pagina ca homepage
Contact
Special
Iată, de fapt, ce se ascunde sub Roşia Montană!
„Roşia Montană este cea mai veche localitate din România, atestată de la anul 131 după Christos. De-a lungul Istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, făcînd din Roşia un orăşel cosmopolit. Din Roşia s-au ridicat, de-a lungul timpului, mulţi luptători ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptător în Revolutia de la 1848 alături de Avram Iancu. În Roşia, străduţele înguste şi pietruite, casele de patrimoniu, construite în stil baroc de arhitecţi italieni (Strada Siciliană), în urmă cu aproape 200 de ani, te transportă în alt timp. Ultimele 330 de tone de aur şi 1.680 de argint vor să fie exploatate, pînă la ultima rocă de minereu, de compania Gold Corporation, căreia i-a fost concesionată exploatarea. Doar 20.000 de dolari pe an plăteşte Statului Român compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri pătraţi, inima de aur a Apusenilor. Concesiunea s-a făcut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi încă 7 ani de-acum încolo. Vedem zilnic cum angajaţii companiei intră în galerii, sub pretextul că iau probe şi fac măsurători, pînă ce vor începe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controlează dacă iau sau nu iau aur de-acolo… Uraniul ni l-au exploatat ruşii în totalitate, iar acum vom rămîne şi fără aur, dacă românii nu se trezesc la timp. De la Bucureşti sau din altă parte a lumii nu-şi dau seama de dimensiunile reale ale tragediei de la Roşia Montană, iar cînd vin aici şi află adevărul, sînt izbiţi de anormalitatea acestei situaţii, de lipsa de reacţie a Guvernului şi a administraţiei locale faţă de această stare de lucruri. Toţi scriu acolo că nu-şi pot închipui că vestigiile istorice, galeriile romane, bisericile şi cimitirele istorice, bucăţi întregi de munte s-ar nărui într-un iaz de cianură. Toţi ne încurajează să rezistăm! Toţi vor să fie de folos cu ceva, un lucru cît de mărunt. Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decît orice gest politic din depărtare, şi acesta îndelung aşteptat. «Rezistaţi! Rezistaţi!», ne îndeamnă toată lumea, dar nu e uşor, să ştiţi, să-ţi trăieşti viaţa ca în vitrină, observat, filmat şi fotografiat tot timpul, pîndit din faţa casei, spionat, obstrucţionat în orice faci sau ai intenţia să începi. E o tensiune continuă, care slăbeşte numai de vineri după-amiaza pînă luni dimineaţa, atunci cînd «observatorii» Gold-ului se adună de pe uliţe, unde se plimbă în costumele lor spilcuite şi cu ochelari negri la ochi, plini de emfază (vezi Doamne, au cumpărat aproape tot şi ei sînt stăpînii Roşiei), şi pleacă cu maşinile lor scumpe în week-end. Abia atunci putem noi să lăsăm garda jos şi să trăim, să ne strigăm bucuriile sau să ne plîngem necazurile, pe un ton de normalitate. Şi cum să nu rîvnească la aurul Apusenilor, cînd în el sînt, în procente mai mari decît oriunde în lume, şi metalele rare atît de căutate de industria constructoare de nave spaţiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden? Dacă măcar un singur om va rămîne aici şi nu-şi va vinde proprietatea, compania nu va putea să treacă peste el. Cred cu tărie că nu ne luptăm cu morile de vînt şi că lupta noastră nu e în zadar. Nu se poate să scoţi o localitate în afara existenţei, pentru că vrea o companie străină să îi ia acest drept în numele lăcomiei. Dacă litigiul cu Gold ar mai ţine 100 de ani, rezistenţa Roşiei s-ar stinge, treptat. Probabil asta urmăreşte compania. Poate dacă românii şi-ar lua un petic de pămînt pe dealurile acestea şi nu l-ar ceda în ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorţi de izbîndă, în vecii vecilor. Iată, membri ai organizatiei mondiale «Green Peace» şi-au cumpărat loturi, fie şi de cîţiva metri pătraţi, în Roşia Montană, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un preţ, ba chiar au confecţionat tăbliţe pe care scrie: «Această proprietate nu este de vînzare», pe care le-au împărţit roşienilor, ca să descurajeze orice tentativă a companiei de a-i ispiti să îşi vîndă casele. Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources şi alte companii subsidiare după care se ascunde) şi-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucureşti, a regizorului Bogdan Naumovici, ca să facă propagandă proiectului minier de la Roşia Montană. Chiar dacă mult prea tîrziu, reclama a fost oprită, în cele din urmă, pentru minciunile conţinute în ea. O lovitură dură pentru companie. Avem nevoie de exprimarea solidarităţii cu lupta noastră. Să vină aici cei care cunosc drama noastră, să ne sprijine moral, să arătăm Gold-ului că nu sîntem aşa puţini, că avem şi pe alţii de partea noastră. Să facem şi noi acţiuni de intimidare, aşa cum fac ei, nu doar să tăcem şi să înghiţim. Noi sîntem vreo 20 de familii, ultimii luptători împotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici în ruptul capului. Oricîţi bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecăm. Mie să-mi dea America toată să fie a mea, şi eu nu plec din Roşia Montană.” (Eugen Cornea, căpetenia rezistenţei antigoldiste de la Roşia Montană)
„Am fost la o întînire cu profesori universitari şi cu alţi oameni pregătiţi în diferite domenii, care-şi bat capul cum să salveze Munţii Apuseni de exploatare şi de distrugere totală. Sincer, nu pot să stau nepăsătoare la ce se întîmplă şi simt că dacă eu nu mă ridic, tu nu te ridici, ăla nu se ridică, nu ne ridicăm cu toţii, tragedia se va întîmpla şi nepăsarea de acum ne va costa enorm. Oamenii sînt conştienţi de amploarea situaţiei, de faptul că ăştia care ne conduc stau sluj în faţa banilor, că au vîndut ţara pe nimic.
În principiu, s-a recunoscut că sînt mulţi români care vor bine, dar care nu îl pot realiza, pentru că, urmare a manipulării, au reuşit ăştia să ne demoralizeze şi să ne dezbine. Fiecare invitat, specialist pe felia lui, a vorbit despre efectele, numai negative, ale exploatării miniere pe care vor să o înceapă la Roşia Montană.”
Prof. univ. dr. Ion Brad, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, biochimist, a explicat clar care sînt efectele cianurilor rezultate din exploatarea asupra organismelor vii: moarte sigură pentru mediu - plante, animale şi oameni - pe o rază de sute de kilometri (inclusiv în ţările vecine), din cauza vaporilor de cianură care se ridică în aer. Prof. dr. Vasile Boroneanţ, istoric, a povestit despre valoarea siturilor dacice, a galeriilor romane vechi de peste 2.000 de ani şi despre pierderea identităţii Poporului Român şi a întregului său certificat de naştere dacic. S-a vorbit despre faptul că asta este rezerva strategică de aur a României, de care se ştie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu măsură şi pe care au lăsat-o moştenire urmaşilor pentru gestionarea independentă a Poporului Român şi despre faptul că în Munţii Apuseni, pe lîngă cea mai mare rezervă de aur şi argint din Europa, aur de o calitate ridicată, mult superioară, ar fi şi o rezervă uriaşă de wolfram, metal mai scump decît aurul şi mult mai preţios, greu de găsit, foarte necesar în industria militară şi spaţială şi în economie în general. Sînt multe interese care se învîrt în jurul Apusenilor, pe care vor să îi distrugă. Sînt plini de zăcăminte şi pe toate vor să le exploateze. Statul Român primeşte mai nimic, adică 1 miliard de dolari în 20 de ani de exploatare, adică 15 %, iar explatatorii iau restul de 85 % şi lasă în urmă distrugeri istorice, ecologice, umane, economice naţionale inestimabile. Pentru pămîntul ăsta au murit dacii, au murit marii domnitori români, milioane de români de-a lungul secolelor, ca să îl apere de asupritori, iar acum îl dăm noi degeaba astăzi? Pasivitatea o să ne coste scump. Eu cred că nu putem sta indiferenţi faţă de moştenirea pe care o avem, care e a noastră, nu a canadienilor sau a altora. E ca şi cum vine unul să îţi ia casa cu tot ce ţi-au lăsat părinţii, pămîntul, hainele, amintirile, şi tu te uiţi la el cum o face şi îl laşi în pace. Ce e de făcut ? Cum putem începe să ajutăm? Cred că trebuie, în primul rînd, ca toată lumea să afle despre asta, să afle adevărul. Oamenii nu ştiu ce se întîmplă. Apoi, împreună, oamenii trebuie să spună NU! Pentru asta trebuie să ne gîndim repede, pentru că nu e timp, la ce anume putem să facem, cum putem să contribuim cu resursele pe care le avem, şi aici mă gîndesc să punem în aplicare totul pentru scopul ăsta care ne priveşte direct. Să punem în mişcare pe toată lumea pe care o cunoaştem, care, la rîndul ei, va angrena mai departe alte roţi.
CEZAR AANICĂI
