Tricolorul nr 139

din 25 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Special

Cabbage Forte

Exact asta îi mai lipsea României îngenunchiate: şovinul ungur Marko Bela să fie preşedintele Senatului (?!)


Conform unor surse din cadrul UDMR, ungurii vor fi de acord cu planurile lui Traian Băsescu, de înlocuire, din funcţia de premier, a lui Emil Boc, dar şi cu planurile de regionalizare a României, numai în condiţiile în care Chiorul acceptă constituirea unei regiuni din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. În plus, la constituirea unui nou cabinet, Marko Bela şi Kelemen Hunor vor pretinde încă un portofoliu ministerial, faţă de cele deţinute în prezent, respectiv Ministerul Comunicaţiilor, condus acum de anonimul Valerian Vreme.

Aceste chestiuni au fost discutate marţi seara, la o întîlnire a căpeteniilor UDMR, în cabinetul vicepremierului Marko Bela, de la Palatul Victoria. La discuţie au fost prezenţi aproape toţi parlamentarii UDMR, care au stabilit să ceară şi funcţia de preşedinte al Senatului, pentru Marko Bela, care va demisiona din funcţia de vicepremier. De altfel, ungurii văd înlocuirea lui Mircea Geoană cu Marko Bela, sau cu un alt udemerist, ca fiind o soluţie de compromis, care va împăca şi Puterea, şi Opoziţia. Am mai aflat că, o dată cu numirea lui Marko Bela în fruntea Camerei Superioare a Parlamentului, UDMR-iştii sînt pregătiţi să introducă pe ordinea de zi acele proiecte de lege considerate prioritare pentru politica lor iredentistă. Toate aceste pretenţii ale UDMR vor fi puse pe masa Chiriaşului de la Cotroceni, la întoarcerea acestuia din Qatar. Ele vor fi discutate de Kelemen Hunor, Marko Bela şi Traian Băsescu în cadrul unei întîlniri, pe care cei trei o vor avea la sfîrşitul acestei săptămîni.

sursa: ziarul tricolorul

Share |

Articol vizualizat de 1470 ori

Afisari

24 Noi 2011

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.