Tricolorul nr 139

din 25 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Special

Cabbage Forte

Enciclopedia „Tricolorul“


Inovaţii în educaţie, din anul 3000 î.Chr., în Sumer, pînă în anul 1969, în Statele Unite

Şcolile sumeriene timpurii din jurul anului 3000 î.Chr. au introdus conceptele de taxă de şcolarizare şi de grade diferite de învăţămînt, şcoli elementare şi universităţi. Alte civilizaţii au promovat o multitudine de elemente educaţionale noi: grecii au creat sistemul de educaţie publică ori contractele profesorilor şi licenţele, romanii au introdus educaţia bilingvă; de asemenea, s-au instituit acordarea diplomelor, şcolile pentru fete şi cele pentru surzi şi nevăzători, prezenţa obligatorie, precum şi conceptele moderne de predare asistată de calculator şi de învăţămînt la distanţă, prin intermediul televizorului. În continuare, vom prezenta originile unora dintre cele mai importante inovaţii în domeniul educaţional.

 

Taxa de şcolarizare, în anul 3000 î.Chr., în Sumer

De la bun început, şcoala a costat bani şi numai cei ce puteau plăti beneficiau de educaţie. Salariul unui profesor era reprezentat de banii pe care-i primea de la elevi după fiecare curs, aceasta constituind taxa de şcolarizare. Probabil aşa se explică de ce elevii erau pedepsiţi atît de sever cînd lipseau de la ore.

 

Universităţile, în anul 2500 î.Chr., în Sumer

Sumerienii şi-au încununat sistemul educaţional novator prin înfiinţarea universităţilor, pe care le numeau „sălaşuri de înţelepciune”. Printre disciplinele pe care studenţii trebuia să şi le însuşească se numărau studiile lingvistice, teologia, artele magice, medicina, astronomia şi matematica. Aceste sălaşuri de înţelepciune se aflau de obicei sub patronajul templului.

 

Şcolile elementare, în anul 2500 î.Chr., în Sumer

Preoţii au înfiinţat primele şcoli elementare, pentru a-i instrui pe scribi în domeniul economic şi în cel administrativ, una din principalele lor îndatoriri reprezentînd-o contabilitatea templului sau a palatului. (Va urma)

CHARLES PANATI

 

Share |

Articol vizualizat de 840 ori

Afisari

02 Sep 2011

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.