Enciclopedia „Tricolorul“ Numele de familie, în Secolul al XI-lea

Numele de familie au început să fie folosite în Europa în momentul în care familiile nobile veneţiene şi-au transmis un al doilea nume din tată în fiu, în secolul al XI-lea. Populaţia în creştere, migraţiile masive ale oamenilor de diferite naţii şi triburi, precum şi comunicarea greoaie au determinat insuficienţa numelor de botez. Anterior secolului al XI-lea, numele de familie, în cazul în care era folosit, reprezenta de obicei numele unui clan sau trib primitiv. însă după căderea Imperiului Roman s-a renunţat chiar şi la această utilizare rarisimă a celui de-al doilea nume, acesta nefiind reintrodus decît după aproape o mie de ani. Primele trei feluri de nume proprii au fost: patronimice, de genul "Michael, John's son" ("Michael, fiul lui John"), ce a evoluat ulterior în Michael Johnson; nume de breaslă, precum "Thomas the Baker" ("Thomas brutarul"), din care s-a ajuns la Thomas Baker; şi nume de locuri, ca "Charles-at-the-well" ("Charles de la fintînă"), devenit în final Charles Atwell. Alte nume de familie, cu mult mai plastice, au eclipsat aceste exemple prin descrieri ale trăsăturilor de caracter sau ale obiceiurilor strămoşilor familiei respective. Drinkwater (în franceză, Boileau; în italiană, Bevilaqua) era numele folosit pentru un membru al familiei ce se lăsase de băut. White (în franceză, Leblanc; în italiană, Bianchi; în germană, Weiss; în galeză, Gwynne) însemna de obicei că familia respectivă avea un membru cu pielea extrem de deschisă la culoare sau care albise prematur. în ciuda nevoii imperioase de folosire a numelor de familie şi a extinderii lor în întreaga lume, în secolul al XV-lea mulţi englezi, şi practic toţi irlandezii, n-aveau un al doilea nume. In anul 1465, regele Eduard al IV-lea a decretat că toţi irlandezii vor trebui să "îşi ia un nume de familie englez, al unui oraş ca Sutton, Chester, Trym, Skryne, Crok, Kinsale; sau al unei culori ca White (alb), Black (negru), Brown (cafeniu); sau al unei meserii, ca Smith (fierar) sau Carpenter (dulgher); sau al unei îndeletniciri, cum ar fi bunăoară Cook (bucătar) sau Butler (valet), iar el şi urmaşii săi vor purta acest nume". Fiecare cultură a avut un mod propriu de a repartiza numele patronimice. în Secolul al XV-lea, irlandezii au adoptat prefixul O pentru a indica "descendentul lui"; în general, acesta era folosit pentru desemnarea nepoţilor celui în cauză. Astfel, primul O'Dwyer era nepotul lui Dwyer. Iar David, fiul lui Patrick, a devenit David Fitzpatrick, „fitz“ fiind forma engleză a cuvîntului ce însemna „fiu“ în franceza veche, introdusă în Anglia de către normanzi. Italienii foloseau adesea particula „di“, ca în di Giovanni, varianta italiană pentru Ionescu. Ruşii utilizau sufixele patronimice "viei" sau "ici"; de asemenea, mai foloseau şi "ov" sau "ev", astfel că Petrov înseamnă "al lui Petru", iar Ivanov înseamnă "al lui Ivan". Adeseori, foloseau şi un sufix patronimic secundar, "ski" sau "sky", pentru a se obţine Ivanovsky, ce înseamnă "din familia descendenţilor lui Ivan". Numele marelui romancier rus Feodor Mihailovici Dostoievski înseamnă "Feodor, fiul lui Mihai din neamul lui Dostoi" şi spune multe despre genealogia sa. Alte nume de familie au apărut prin simpla adăugare a consoanei s la sfîrşitul numelui tatălui: Abrahams, Cléments, Edwards, Franks, Hawkins, Jacobs, Phillips, Roberts, Samuels sau Waters. Totodată, alte nume de familie din ziua de astăzi au apărut ca matronimice: Nelson este "Nell's son" (fiul lui Nell), Allison este, Ahce's son" (fiul lui Alice), Babson este „Barbara's son" (fiul Barbarei). Aparent, la formarea numelor de familie nu au existat prea multe semne de misoginism. Majoritatea numelor de familie evreieşti au o origine mai recentă. Fiind un popor exilat dintr-o ţară în alta de-a lungul evului mediu, evreii au fost forţaţi prin intermediul unor legi aspre să-şi schimbe numele patronimice. Incepînd cu secolul al XDC-lea, mulţi evrei au adoptat, iar altora li s-a impus numele oraşului natal. Insă alţii, potrivit specialistului în onomastică Elsdon Smith, "trăind în ghetouri îngrămădite, fără aer sau lumina soarelui, au adoptat nume ce aduceau aminte de păduri şi pajişti verzi." Astfel, în prezent există nume evreieşti ca Greenblatt (frunză verde), Roseblum (boboc de trandafir), Lilienthal (vale de liliac) şi Rosenthal (vale de trandafiri). Alte nume evreieşti mai vechi au apărut în evul mediu, cînd regii şi ducii germani i-au obligat pe evrei să adopte nume germane şi să plătească sume considerabile pentru acestea. Dintre cele mai scumpe nume, se remarcă Silverberg (muntele de argint) şi Morgenstern (luceafăr de dimineaţă). In schimb, Fischer (pescar), Kaufmann (comerciant) sau Schneider (croitor) aveau preţuri rezonabile. Avînd în vedere faptul că această măsură avea ca scop umplerea pungilor regale, autorităţile penalizau ţăranii evrei care nu-şi puteau permite achiziţionarea unui nume extravagant, forţîndu-i să-şi cumpere nume ieftine ce erau insulte vulgare, ca Schmutz (jeg) sau Eselkopf (cap de măgar) - nume la care s-a renunţat în timp, dar care apar în documentele germane vechi.

CHARLES PANATI

Share |

Articol vizualizat de 1312 ori

12 Aug 2011