Special
Enciclopedia „Tricolorul“ Dicţionarul, în anul 600 î.Chr., în Mesopotamia
Sute de ani după apariţia scrisului, oamenii continuau să vorbească fără a recurge la lucrări de referinţă, menite să le explice sensul unui cuvînt sau modul în care acesta trebuia folosit. Avînd în vedere slaba comunicare dintre localităţile plasate la distanţe mari în cadrul aceluiaşi imperiu, lipsa unor standarde a creat confuzii destul de importante, deoarece diversele grupuri foloseau acelaşi cuvînt cu sensuri diferite. În condiţiile acestui haos lingvistic - ce se accentua pe măsură ce popoarele se răspîndeau în Asia şi Europa, căzînd victime diferitelor triburi cuceritoare ce utilizau cuvinte şi expresii proprii - a apărut necesitatea dicţionarelor. Cel mai timpuriu dicţionar păstrat este o listă de cuvinte akkadiene din Mesopotamia Centrală, datînd din jurul anului 600 î.Chr. În această perioadă apăreau primele dicţionare în stil occidental, prin truda filozofilor greci, ce începuseră să analizeze modelele de limbaj, punînd bazele gramaticii şi sintaxei. Limba greacă se afla deja într-o fază de tranziţie între originile sale arhaice şi forma clasică timpurie, iar în următoarele cîteva secole a evoluat în asemenea măsură, încît în Secolul I d.Chr. comentarea cuvintelor şi a utilizării acestora devenise o necesitate absolută. După apariţia unui lexicon destul de cuprinzător din Secolul I, elaborat de Pamphilus din Alexandria, grecii au devenit remarcabili autori de dicţionare, pe care le revizuiau cu regularitate.
CHARLES PANATI






