Enciclopedia „Tricolorul“ Ciocolata, în anul 1000 î.Chr., în America de Sud

Dacă la început ciocolata era o băutură amară, de-abia după cîteva milenii ea a fost transformată într-un produs solid şi dulce, formă sub care este extrem de apreciată şi în zilele noastre. Obţinută din boabele arborelui de cacao, originar din America de Sud, ciocolata era o băutură consumată cu prilejul ceremoniilor specifice celor trei civilizaţii amerindiene, maiaşă, toltecă (populaţie amerindiană din Mexic, a cărei civilizaţie - Sec. VII-XII - s-a dezvoltat în jurul capitalei Teotihuacan) şi aztecă. Ciocolata era atît de apreciată, încît o vreme boabele de cacao au fost folosite ca monedă de schimb. Aztecii lăsau boabele să fermenteze în păstăi înainte de a le prăji. Miezul spart se prăjea în vase de lut, apoi se măcina mărunt într-o piatră concavă încinsă. Gustul amar natural al plantei era atenuat într-o oarecare măsură prin adăugarea vaniliei, precum şi a diferitelor mirodenii şi ierburi. Pasta rezultată se modela apoi sub forma unor mici grămăjoare, ce erau lăsate să se usuce pe frunze lucioase, sub un copac. În momentul preparării băuturii, grămăjoarele se sfărîmau, pulberea rezultată se amesteca cu apă fierbinte, iar lichidul se agita cu un bătător de lemn, numit molinet, pînă se obţinea consistenţa dorită. Aztecii numeau această băutură xocoatl, ce înseamnă „apă amară”. Ciocolata a ajuns în Europa la începutul Secolului al XVI-lea, cînd Columb a adus-o din Lumea Nouă. Băutura, cunoscută sub numele de „cacao”, era amestecată din belşug cu zahăr. La curtea Spaniei, aceasta a făcut o impresie atît de bună, încît Regele Ferdinand a emis imediat un decret, în glumă: nimeni nu avea voie să dezvăluie secretul noii băuturi; în caz contrar, oamenii riscau să fie pedepsiţi cu moartea. Se pare însă că supuşii au luat în serios declaraţia regelui, dacă ţinem seama că spaniolii au păstrat secretul timp de un secol, înainte ca reţeta să ajungă şi pe alte meleaguri. Însă atunci cînd ciocolata a pătruns pe piaţa italiană, în anul 1606, spaniolii şi-au pierdut monopolul, iar italienii au început să-şi caute o sursă proprie de cacao. Ciocolata a ajuns în Franţa ca parte a dotei prinţesei spaniole Maria Tereza, la căsătoia sa cu Regele Ludovic al XIV-lea, în anul 1660. După ce a gustat băutura, se spune că regele francez a leşinat de plăcere. Anglia a devenit dependentă de ciocolată după ce un francez şi-a deschis o prăvălie în Londra, în anul 1657, unde vindea blocuri de ciocolată ce puteau fi transformate în celebra băutură; curînd, aceste ciocolaterii s-au răspîndit în toată Europa. Ciocolata a ajuns în America de Nord în momentul în care englezii au deschis o fabrică de ciocolată în Colonia Golfului Massachusetts, în anul 1765, folosind boabe aduse din Indiile de Vest. Deoarece clima din Africa era ideală pentru această cultură, europenii au început să cultive acolo arborele de cacao, la ora actuală Africa fiind cea mai mare producătoare a acestui produs. Pînă în Secolul al XlX-lea, ciocolata a rămas doar o băutură, însă avea să devină în scurt timp un produs solid din gama dulciurilor. În anul 1828, în încercarea de a obţine un „praf de ciocolată“ mai fin din boabele de cacao, C.J. Van Houten din Olanda a reuşit să izoleze pentru prima dată untul cremos al acestora. Considerat o vreme drept o curiozitate, untul a fost amestecat, în anul 1847, cu un lichior de ciocolată, de către firma engleză Fry and Sons, rezultatul fiind prima ciocolată solidă, cu un gust dulce şi o culoare foarte închisă. Doi ani mai tîrziu, elveţianul Daniel Peter făcea diferite experienţe, adăugînd lapte praf la ciocolată. Ciocolata cu lapte obişnuită conţine de obicei 10 procente de lapte praf. Mulţi producători, în special cei ce exportă ciocolată fină, măresc cantitatea de lichior de ciocolată pînă la 15 procente, iar pe cea de lapte praf pînă la 20 de procente.

CHARLES PANATI

Share |

Articol vizualizat de 942 ori

25 Aug 2011