Enciclopedia „Tricolorul“ Banii de hîrtie, în Secolul al XVIII-lea, în Franţa

Deşi mai multe societăţi din vechime au încercat să folosească bani de hîrtie - îi menţionăm în acest sens pe chinezi în mileniul I î.Chr. - monedele de argint şi aur au reprezentat principala formă de plată. Motivele păreau destul de logice: monedele erau cu mult mai rezistente decît hîrtia, nu ardeau în incendii şi conţineau chiar metalele preţioase ce le confereau valoarea intrinsecă. A fost nevoie de multă imaginaţie şi curaj pentru folosirea unor forme de plată ce erau susţinute de cantităţi de metal preţios, dar prin ele însele n-aveau nici o valoare. Banii de hîrtie, ca formă de schimb ce a înlocuit treptat folosirea monedelor, îşi au originea în Franţa, la începutul Secolului al XVIII-lea. Intr-un interval de mai multe decenii, banii aflaţi în circulaţie au început să constea, nu din aur şi argint, ci din bilete fiduciare, adică promisiuni de plată a unui debit printr-o cantitate specificată de material preţios. Aceste note erau emise atît de către bănci, cît şi de către cetăţeni, fie sub formă de note bancare de hîrtie, fie ca simple adnotări contabile, care au ajuns să fie numite depozite. După un timp, acest sistem fiduciar a intrat sub controlul statului. La rîndul lor şi coloniile americane administrate de Congresul Continental şi-au tipărit bani de hîrtie, ce purtau numele de origine latină „fiat”, aceştia reprezentînd de fapt angajamente de plată. Aşa cum se poate întîmpla cu orice bani fiduciari, au fost iniţial emişi într-o cantitate excedentară, ceea ce le-a scăzut valoarea. Curînd, banii de hîrtie puteau fi răscumpăraţi doar pentru o mică parte a valorii în bani metalici. Atunci cînd populaţia a refuzat să-i accepte, statul a strîns şurubul, iar bancnotele au redevenit populare, rămînînd aşa - în ciuda unor emisii periodice exagerate şi a renunţării la standardul în aur - pînă în prezent.

CHARLES PANATI

Share |

Articol vizualizat de 1044 ori

13 Sep 2011