Special
Elena Udrea merge noaptea la Traian Băsescu
Ministrul Turismului a fost surprins, miercuri seara, de fotoreporterii „Click!” într-o vizită despre care cei mai apropiaţi colaboratori ai celor doi habar n-aveau.
Elena Udrea a avut, în urmă cu două zile, un program agitat. După o zi obişnuită de lucru la minister, a urmat o seară plină la Cotroceni. Între ele, o vizită la coafor. Şi asta pentru că Elena Udrea nu a vrut, probabil, să apară în faţa amantului cu părul în dezordine.
Sau poate îi sărise puţin lacul de pe unghii. Cert este că ministrul a dat după-amiază o fugă la un salon de fiţe de pe Şoseaua Nordului din Capitală. A stat cam două ore, dar s-a întors conştiincioasă la Ministerul Turismului şi Dezvoltării. A zăbovit preţ de cîteva semnături şi, după două ore, s-a urcat în maşină. Direcţia: Palatul Cotroceni.
O jumătate de oră mai tîrziu, maşina blondei intra pe poarta „din dos” a „biroului” lui Traian Băsescu. „Click!” s-a chinuit ieri să afle cu ce treabă a fost ministrul Udrea la preşedintele Băsescu. Surpriză! Nimeni nu părea să ştie ceva. Valeriu Turcan, purtătorul de cuvînt al Administraţiei Prezidenţiale, a spus: „Nu ştiu de nici o întîlnire cu miniştrii. Trebuie să mă interesez şi revin cu un telefon”. „Nu ştim să fi existat o întîlnire care să implice probleme oficiale ale ministerului. Probabil ar fi apărut un comunicat”, ne-a declarat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvînt din Ministerul Turismului. Din nou, Valeriu Turcan: „Nu se poate obţine un răspuns aşa, dintr-o oră într-alta. Nu am reuşit încă să-l prind (pe preşedintele Traian Băsescu). Cum voi avea un răspuns vă contactez. Dar sînteţi sigur că a fost doamna ministru, şi nu doar un şofer?”. Valeriu Turcan a contactat redactia „Click!” pentru un răspuns scurt şi la obiect. „A fost o întîlnire cu mai mulţi miniştri”, a spus el fără să precizeze care au fost ceilalţi oaspeţi ai preşedintelui.






