Special
Curva de arabi mărită şi Delta Dunării ESCROCII DIN DUBAI VOR SĂ ÎNHAŢE 50 DE HECTARE LA SULINA (?!)
Sîmbătă seara, la Neptun, Traian Băsescu a ţinut o nouă şedinţă de lucru cu partenerii săi în jefuirea României, care s-a încheiat cu un chef monstru. În afara familiei, a fratelui Mircea Băsescu şi a celor două fete ale Chiorului, la Neptun au mai fost prezenţi la chermeza tovărăşească Sebastian Lăzăroiu, famiglia Udrea - Cocoş, Gabriel Oprea, precum şi consilierul prezidenţial Leonard Orban, fratele penelistului Ludovic Orban. Mult mai discreţi decît la precedentul chef făcut în duminica dinaintea Sărbătorii de Sfînta Maria, participanţii s-au limitat de această dată la perimetrul vilei de protocol, unde, printre planuri şi aranjamente politice şi financiare, s-a băut pînă la miezul nopţii.
Sursele noastre spun că, printre picături, Traian Băsescu a căutat o formulă prin care să o facă pe Elena Udrea să lase din mînă banii administraţi din fondurile europene şi să accepte faptul că aceştia vor trebui gestionaţi, măcar pînă la sfîrşitul anului viitor, de Leonard Orban, preferat chiar de europeni ca persoană de dialog pe această temă. Metresa prezidenţială, care în calitatea sa de ministru al Turismului s-a aflat de joia trecută în vîjîială prin Delta Dunării, unde oficial a evaluat turismul de sezon, a discutat cu Traian Băsescu despre faptul că are nişte investitori din Dubai, care doresc să cumpere pe bani buni circa 50 de hectare de teren la Sulina pentru construirea unui complex turistic. Terenul aparţine oraşului Sulina, iar primarul pedelist Aurel Dumitru condiţionează sprijinul în realizarea afacerii de închiderea unui dosar deschis de DNA încă din 2003, în care este acuzat pentru privatizarea abuzivă a unei părţi importante din plaja Sulina. Afacerea pe care Elena Udrea vrea să o promoveze ar însemna o investiţie de circa 200 de milioane de euro, din care aproape jumătate vor fi şpăgi şi comisioane. Curva doreşte ca Traian Băsescu să rezolve discret problema primarului, printr-un telefon la Daniel Morar de la DNA, iar în schimb ea face socotelile „aşa cum trebuie”. Sursele noastre spun că cei doi au discutat discret aproape 20 de minute problema, iar Chiorul i-a spus că va trebui să-i aducă aminte miercurea viitoare de această treabă.






