Crizele din 2008 şi 2011: scenarii identice?

Burse în cădere, bănci care nu mai inspiră încredere sînt cîteva din similitudinile cu ceea ce s-a întâmplat în 2008 şi care lasă să se înţeleagă că criza subprimelor se repetă. În realitate, numai simptomele sînt identice, scrie săptămînalul „L’Express”.

De cîteva săptămîni, se aud tot mai des cuvinte precum crah, criză de încredere, recesiune, creînd un sentiment de déja-vu. Chiar înainte de prăbuşirea băncii Lehman Brothers şi bineînţeles după aceea, bursele se aflau în dificultate, fragilizate de băncile care concretizau toate temerile. Există o mare tentaţie de a face o paralelă cu anul 2008. Dar privind mai de aproape, aceste două crize nu au totuşi mare lucru în comun, poate doar îngrijorarea ca aceea din acest an să nu se transforme în recesiune economică mondială.

Ca şi în 2008, temerile actuale sînt generate de certitudini zdruncinate. Cine ar fi crezut înainte de 2007 că o bancă precum Lehman Brothers ar putea deveni falimentară? Astăzi, situaţia pare chiar mai gravă. Nu creditele ipotecare sînt cele care fac pieţele să se teamă de ce e mai rău, ci statele în sine, în special Grecia, sînt cele care crează un sentiment de panică. În pofida unei austerităţi violente şi a creării Fondului European de Stabilitate Financiară, pieţele consideră că statele nu au adus soluţii suficiente pentru a pune capăt crizei şi a evita insolvenţa. Chiar şi Statele Unite, unul din motoarele economiei mondiale, nu mai prezintă o datorie sigură 100%, cel puţin dacă e să luăm în considerare recenta scădere a ratingului american de către Standard & Poor’s. În faţa acestei situaţii, dobînda obligaţiunilor de stat atinge un nivel extrem de ridicat şi astfel creşte sentimentul de teamă.

În timp ce cauzele sînt diferite în raport cu 2008, simptomele crizei din această vară sînt mai mult sau mai puţin identice. Bursele sînt în cădere, iar investiţiile de refugiu, precum aurul, ating cele mai înalte niveluri istorice. În ceea ce priveşte băncile, ele încep să aplice din nou, ceea ce este periculos, politica struţului. În loc să se împrumute între ele şi să facă să circule lichidităţile necesare supravieţuirii sectorului, ele preferă să-şi pună banii la adăpost, în seifurile Băncii Centrale Europene (BCE), unde dobînda este totuşi foarte mică. Depozitele BCE au atins nu demult cel mai ridicat nivel din 2011 - 167 de miliarde de euro. Exact aşa a început criza din 2008: criza de încredere a băncilor s-a continuat prin îngheţarea lichidităţilor şi restrîngerea creditelor, care este motorul creşterii. Cu toate acestea, situaţia pe piaţa interbancară nu seamănă cu cea din 2008. Unul din indicii de referinţă, libor, pe 3 luni, depăşeşte cu puţin 0,3%, în timp ce în octombrie 2008 era de 4,8%.

Faţă de 2008, băncile sînt deci mai puţin cauza crizei actuale: dacă statele falimentează, ele vor antrena întregul sistem bancar. Pentru ieşirea din această spirală infernală, băncile nu mai trebuie salvate prin infuzarea de miliarde, ci trebuie găsite soluţii politice, aşteptate de luni de zile de pieţe. În Europa, diferenţele existente între diferitele capitale europene în ceea ce priveşte modul de salvare a zonei euro nu fac decît să alimenteze speculaţiile legate de capacitatea ţărilor de a-şi rambursa datoriile şi, bineînţeles, de voinţa politică reală de a salva ţările aflate în dificultate. În Statele Unite, imposibilitatea republicanilor şi a democraţilor de a ajunge la un consens asupra austerităţii alimentează, de asemenea, îngrijorările. Fără creştere economică şi fără austeritate, conturile publice nu se vor îmbunătăţi.

Din cauza acestei situaţii bugetare dezastruoase, puterile politice nu mai au la dispoziţie instrumentele pe care le aveau în 2008. Infuzarea de bani băncilor sau multiplicarea planurilor de relansare nu sînt compatibile cu austeritatea.

Deşi situaţia este diferită, puterile politice folosesc acelaşi refren: „Să nu fiţi îngrijoraţi!”. Puterile politice şi instituţiile publice încearcă prin toate mijloacele să liniştească oamenii în legătură cu situaţia macro-economică şi să-i îndemne să nu se panicheze. Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale, a declarat acum cîteva zile că nu există nici un risc pentru ca economia mondială să cadă din nou în recesiune.

Share |

Articol vizualizat de 1451 ori

17 Sep 2011