Călcîiul lui Ahile AM UITAT DE UNDE AM PLECAT

În al şaselea deceniu al veacului trecut, un antrenor din Noua Zeelandă, Arthur Lydiard, celebru pentru rezultatele excepţionale pe care le-a obţinut cu atleţii lui, alergători de rezistenţă, la olimpiade, a fost rugat de un grup de oameni de afaceri să-i îndrume să alerge pentru ca să mai dea jos din kilogramele în surplus. După cîteva luni de alergare, nu mare le-a fost mirarea cînd au constatat că, pe lîngă greutatea corporală, ei s-au vindecat şi de unele afecţiuni pe care le aveau, au căpătat mai multă putere de muncă şi au devenit mai optimişti. Pe scurt, alergarea pentru sănătate – joggingul – a cuprins repede întreaga Americă şi, după cîţiva ani, a trecut triumfătoare şi în Europa. Astăzi, pe toate continentele se organizează numeroase maratoane şi alergări pe şosea, unele bucurîndu-se de un număr atît de mare de paticipanţi, încît organizatorii sînt nevoiţi să limiteze numărul lor doar la cîteva mii. Dar tot astăzi se organizează şi curse de alergare, aşa numitele ultramaratoane, care au distanţe mult mai lungi decît un maraton obişnuit. Au devenit clasice cursele de 100 km., cursele montane sau cele pe etape, în care concurenţii aleargă sute de kilometri. Este suficient să amintim de traversarea Insulei Reunion (230 km) sau de Maratonul Nisipurilor, de 250 kilometri, care se aleargă în 6 etape, fiecare etapă măsurînd cît un maraton! Toate aceste curse ridică serios problema în ce măsură ele mai contribue la întărirea sănătăţii, şi nu care cumva chiar la zdruncinarea ei. Şi, ca să fim mai bine înţeleşi, vă vom prezenta – pe scurt – cîteva date scoase dintr-un interviu publicat de renumita revistă internaţională „Jogging“, luat de un gazetar organizatorului Maratonului Nisipurilor, desfăşurat în Pustiul Sahara. La întrebarea dacă nu este prea lungă competiţia, răspunsul vine imediat că, într-adevăr, este lung, dar... este frumos! La întrebarea dacă nu este periculos, răspunsul este cinic: nu este periculos, fiindcă în cele 26 de ediţii nu au murit... decît 2 persoane! De asemenea, la obiecţia că participanţii trebuie să-şi care singuri hrana şi apa răspunsul este că apa e limitată pentru fiecare concurent, suficient ca să nu se dezhidrateze. Iar la obiecţia că sacii cu alimente pot produce răni sub braţ sau pe spate concurenţilor, mai ales în condiţiile furtunilor de nisip frecvente, organizatorul răspunde că aşa este, dar că ...avem doctori! Şi, în felul acesta, interviul decurge mai departe cu răspunsuri prompte la fiecare întrebare a reporterului. Vă mai informăm, pentru a înţelege mai bine fenomenul, că la această ediţie au fost 849 (!) de participanţi care s-au încumetat la o asemenea aventură, că taxa de înscriere este de 2.700 dolari şi că organizatorii nu pot face faţă cererilor de înscriere, fiind nevoiţi să amîne un mare număr de temerari pentru ediţiile următoare. Dincolo de dezaprobare, putem spune doar atît: „Mare e grădina Ta, Doamne!”.

SILVIU DUMITRESCU

Share |

Articol vizualizat de 644 ori

22 Aug 2011