CIA nu face doi bani

Casa Albă era furioasă din cauza eşecului Agenţiei de a-1 opri pe Allende. Preşedintele şi oamenii săi credeau că un conspirator liberal de la CIA sabotase operaţiunea subversivă din Chile. Alexander Haig, pe atunci general şi indispensabila mînă dreaptă a lui Kissinger, a declarat că operaţiunea dăduse greş pentru că ofiţerii CIA îşi lăsaseră sentimentele politice „să le condimenteze evaluările finale şi propunerile pentru acţiunile de direcţionare ale operaţiunilor subversive”. Era timpul, i-a spus Haig şefului său, să cureţe „posturile-cheie dominate de susţinători ai stîngii de sub conducerea lui Helms” şi să insiste asupra „reconsiderării majore a mijloacelor, atitudinii şi bazei conceptuale pe care ar trebui să se întemeieze programele CIA”.Nixon a decis că Helms putea să îşi păstreze slujba numai dacă făcea ordine în Agenţie. Directorul a promis imediat să îşi concedieze 6 adjuncţi, păstrîndu-i doar pe Tom Karamessines pentru acţiunile sub acoperire şi Carl Duckett pentru ştiinţă şi tehnologie. Într-un memorandum către Kissinger, a avertizat deschis că, dacă avea să continue cu epurarea, avea să pună în pericol moralul şi devotamentul oamenilor săi. Preşedintele a răspuns ameninţînd şi de data asta că avea să taie sute de milioane de dolari din conturile secrete ale Agenţiei. „Nixon s-a ridicat împotriva Agenţiei şi a informaţiilor ei jalnice”, îşi amintea George P. Shultz, pe atunci directorul de finanţe. „Vreau să reduci bugetul CIA cu o treime din sumele prezente”, avea să spună preşedintele. „Nu, mai bine redu-1 la jumătate”. Aşa îşi vărsa Nixon nervii, dar nu îl puteai lua prea în serios. Nixon nu glumea. În decembrie 1970, unul dintre adjuncţii lui Kissinger a cerut „să îl îndemnaţi în particular pe preşedinte să nu facă o reducere atît de drastică şi de arbitrară... O înjumătăţire brutală ar putea fi dezastruoasă”. Dar preşedintele a rămas cu cuţitul la beregata CIA pentru următorii 2 ani. S-a dovedit simplu pentru Casa Albă sub Administraţia Nixon să distrugă CIA-ul, dar mult mai dificil să îl salveze. În acea lună, la indicaţiile preşedintelui, Kissinger şi Shultz l-au adus pe adjunctul Departamentului pentru buget, James R. Schlesinger, un adevărat măcelar, să evalueze rolurile şi responsabilităţile lui Richard Helms. Încărunţit prematur la 41 de ani, Schlesinger fusese coleg la Harvard cu Kissinger şi-i era pe deplin egal ca intelect, deşi îi lipsea calitatea esenţială a înşelătoriei. Îşi cîştigase reputaţia la Casa Albă, în timpul Administraţiei Nixon, făcînd săpături la nivel guvernamental şi smulgînd buruienile. Schlesinger a raportat că preţul spionajului era tot mai mare, iar calitatea din ce în ce mai scăzută. Şapte mii de analişti CIA se încurcau în date din care nu puteau să producă nici măcar o singură imagine a prezentului. Şase mii de ofiţeri ai Serviciului clandestin se străduiau în zadar în instituţiile de nivel înalt ale ţărilor comuniste. Directorul Serviciilor Centrale de Informaţii nu putea să facă nimic altceva decît să conducă acţiunile sub acoperire şi să întocmească rapoarte de informaţii pe care Nixon şi Kissinger le citeau rareori. Agenţia nu putea susţine ambiţiile globale ale lui Nixon - deschiderea drumului către China, rezistenţa împotriva sovieticilor, încheierea războiului din Vietnam în condiţiile impuse de americani. „Nu exista nici o dovadă că Serviciile de Informaţii, cu actuala structură, aveau să facă faţă acestui gen de probleme”, a conchis Schlesinger. A propus cea mai radicală reformă a spionajului american din 1947 încoace. Un nou mahăr, care avea să fie cunoscut drept directorul Serviciilor Naţionale de Informaţii, avea să lucreze pentru Casa Albă şi să supravegheze imperiul spionajului. CIA trebuia dezmembrată, iar o nouă agenţie trebuia inventată pentru a se ocupa de acţiunile sub acoperire şi de spionaj. Haig, care pusese ideea în mişcare, a scris un memorandum în care spunea că urma să aibă loc „cel mai controversat schimb de focuri” din istoria guvernului american. Problema era că tocmai Congresul crease CIA şi trebuia să joace un rol important în renaşterea lui. Nixon nu putea suporta această idee. Trebuia ca totul să fie făcut în secret. I-a ordonat lui Kissinger ca o lună de zile să nu facă nimic altceva decît să se asigure că aşa aveau să stea lucrurile. Dar Kissinger nu era suficient de puternic. „Prefer să mă mai gîndesc”, a mîzgălit el pe memorandumul lui Haig. „Nu am nici o intenţie să mă spetesc pentru asta.” Lunga bătălie s-a încheiat la un an după ce Allende a ajuns la putere. Preşedintele i-a ordonat personal lui Helms să predea controlul CIA directorului său adjunct - unealta angajată a lui Nixon, generalul Cushman - şi să îşi asume imaginea de şef al Serviciilor Americane de Informaţii. Helms a parat lovitura printr-o ripostă abilă. L-a înspăimîntat atît de rău pe Cushman, încît acesta a cerut un nou post, cel de comandant al puşcaşilor marini. Fotoliul celui de-al doilea om la comandă a rămas liber timp de 6 luni. Astfel, ideea a fost dată uitării, dar nu şi în mintea lui Richard Nixon. „Spionajul e o treabă afurisită”, a declarat el furios. „De cînd sîntem aici nu am făcut nimic. CIA nu face doi bani.” Şi-a propus în sinea lui să scape de Richard Helms.

TIM WEINER

Share |

Articol vizualizat de 1487 ori

16 Aug 2011