Aurul României nu este proprietatea clanului prezidenţial

Nu mai are nici o limită... Doar un comportament deviant, care relevă fie grave deficienţe în felul în care se raportează la nevoile şi temerile ţării,  spoliind-o ca pe propria-i feudă, fie apropierea unui soroc ce se rezumă la plata anumitor datorii politice şi electorale. Fapt ce îl face să nu mai ţină cont de absolut nimic, nici de norma legică, nici de cea morală, nici de cutuma minimului bun-simţ, depăşind limitele de afişare în executarea intereselor imediate. Ale lui, ale acelora care l-au sprijinit cîndva şi care îl ard mai rău decît pauperizarea şi umilirea celor care l-au votat cîndva. În fapt, Traian Băsescu a încetat de multă vreme să se mai comporte ca un preşedinte-jucător, acea marotă a liderului ieşit din tipare, care i-a vrăjit pe mulţi prin specularea speranţelor fiecăruia în mai bine. El este acum doar un model (la scară mai mare, ce-i drept!) al tiparului de succes politic şi economic cunoscut şi promovat sub argoul (tot politic!) de „băieţi deştepţi”.  El este cel ce iese acum public, dar nu pentru a acuza potlogăriile pentru care s-au pus în mişcare odinioară (pe banii noştri, pentru propriul lui succes de casă) adevărate desanturi de luptă împotriva corupţiei, ci pentru a tranzacţiona, fără pic de ruşine, afacerile cu bogăţiile ţării, ca pe propria-i arvună, răsfirînd printre degete prezentul, dar mai ales viitorul nostru. Ca soartă deja tranşată. Şi nu o face nici măcar cu sobrietatea despotismului napoleonian. Pentru că el are acel comportament de şmecher de mahala (e drept, nu a vîndut seminţe la cornet în faţă la „Patria”, dar nici prea departe nu pare a fi fost printre plasele de pe chei!), la care se adaugă, departe de dexteritatea jocului de glezne, o agitaţie arogantă, specifică „băieţilor deştepţi”. În cazul lui, băiatului deştept de port... Iar pentru a-şi atinge scopurile meschine. se comportă aidoma acestora. Minte şi manipulează, fiind cu atît mai periculos, cu cît funcţia îi permite un control mai abil al lucrurilor.  El este „băiatul deştept” de dincolo de tipologia deja clasică a acelora de prin sectoarele energetice ori de prin partide. De dincolo de erorile şi gafele acestora. Pentru că a avut timp să-i studieze, să le afle coportamentul şi clişeul erorii. Şi cînd aceştia i se supuneau politic, dar şi în momentele în care, deranjînd interese ori pur şi simplu simple frustări, plăteau, fiind daţi nu pe mîna Justiţiei, ci a presei. Pentru a asigura „recuperarea” celor ce se îndreptau. Traian Băsescu le ştie acestora şi atuu-rile, şi hibele de comportament specifice „băieţilor deştepţi”. Şi le aplică... Prin vizita sa, nu de preşedinte, ci de şantierist, de la Roşia Montană, el a transmis ţării exact mesajul pe care îl dorea: aplicarea scenariului „Bechtel”, ca viitoare sursă de finanţare de clan (pe linie politică şi economică) şi pe plaiurile miortice. În fond, doar nu era să se lase mai prejos! Dacă americanii au „Bechtel”-ul lor, care duhneşte a asfalt topit, de ce să nu aibă şi el unul, poleit cu aur? Că doar unul e Traian Băsescu şi merită tot ceea ce îşi doreşte. Chiar de vom ajunge ca, în vreme ce vom cerşi iar, „din poartă-n poartă”, împrumuturi, munţii noştri nici aur să nu mai poarte... Desigur, peste Ocean, de unde a venit „modelul”, nicicînd preşedinţii care au tras foloasele din feluritele afaceri de tip „Bechtel”, ca parte de finanţare a campaniilor lor, nu au făcut şi gestul de a-şi afişa public aceste interese.  Traian Băsescu are, însă, comportamentul fanariotului de mahala. A aceluia scăpătat printre ochiurile năvoadelor de chei şi parvenit în funcţia supremă graţie, înainte de toate, erorii alegătorului, care s-a lăsat şi mituit, şi furat la urne. Oricum, Traian Băsescu minte ca un adevărat... pescar de mare. Nu, nu îşi periclitează prestanţa prezidenţială, din simplul motiv că oricum nu o mai are. Forţează însă lucrurile, dînd impresia poporului pauperizat că la Roşia Montană se află minunea ieşirii României din mîlul în care a ajuns. Mîlul portocaliu devărsat acum în nisipurile unui El Dorado auriu-verzui. Minte şi manipulează, sugerînd că aurul va intra direct în rezervele Băncii Naţionale, iar de acolo se va prăvăli în buzunarele pensionarilor, şomerilor şi bugetarilor. Nu spune însă că BNR cumpără aurul de pe piaţă, iar cel de la Roşia Montană va ajunge, dincolo de procentul infim al redevenţei, în vistieria ţării doar dacă va fi cumpărat de pe bursele specifice. Evident, printr-o firmă apropiată casei şi castei politice portocalii cu nuanţe de verdeaţă de piaţă. La Roşia Montană, Traian Băsescu s-a prezentat aşa cum este el în realitate. Primitiv şi pus pe harţă. Un personaj arogant, dar şi disperat. Care explica plin de autosuficienţă felul în care trebuie înţelese democraţia şi rostul statului. Am văzut un cetăţean lipsit de demnitatea argumentelor reale în faţa simplilor oameni ai locurilor. Un personaj lipsit de strălucire, dar care, chiar şi din poziţia de vătaf peste biroul în care adunase cîţiva opozanţi ai proiectului, încerca să-şi impună propriul punct de vedere. Al lui, nu al ţării. Un personaj căruia doar biroul cel mare îi mai dădea o dimensiune şi care, prins în propria-i capcană, a aruncat o nadă, încercînd să împingă, din laşitate, responsabilitatea în braţele altora. Acolo, Traian Băsescu a încercat o fentă pe post de joc de glezne, aruncînd ghemul fierbine al aurului netors în braţele Băncii Naţionale, subliniind că trebuie scos aurul cu orice preţ, pentru că acesta a fost vîndut din rezervele BNR pentru a se plăti pensiile şi salariile. Adică sîntem şi împrumutaţi pe robie, şi cu aurul dat drept dijmă. Pesemne ca arvună la împrumurile primite.

Desigur, Banca Naţională a infirmat, defectîndu-l pe „Traian cel mincinos”. Căci, în realitate, nici explicaţiile BNR nu sînt credibile chiar pe nemestecate. Mai ales că Banca Naţională a girat, la rîndu-i, măsurile financiare ale unor guvernanţi care şi-au bătut joc de un întreg popor, ştirbindu-i drepturile pentru a-i spulbera demnitatea.

CEZAR MIHALACHE

Share |

Articol vizualizat de 1330 ori

07 Sep 2011