ARHIVA „TRICOLORUL” Viaţa sexuală în Roma antică (I)

Atotputernicul pater familias, impunîndu-le fiilor săi castitatea sub ameninţarea morţii dacă nu se supuneau; matroana teribil de pură, ca şi mama Grachus; abstinentul Cato cel Bătrîn, care susţinea că un soţ avea dreptul să-1 ucidă pe bărbatul pe care îl găsea în patul soţiei lui; toate au făcut parte din legenda romană de la începutul erei noastre, în vremea lui Augustus, însă imaginea lor pălise.

Componenta DIY din justiţia romană a fost înlocuită cu tribunalul. Matroana Lucreţia ar fi roşit în prezenţa lui Brutus, atunci cînd se citea o epigramă din Marţial, dar avea şi ea o copie a acesteia în dormitor, iar despre Cato se spunea că mergea la teatru - camera întunecată de muzică - numai pentru a fi văzut cînd o părăseşte. Temperamentul sexual al vremii era haotic, permisiv şi tolerant la adresa abuzurilor, dar în nici un caz vicios şi orgiastic. Sursele pentru o astfel de opinie - poeţii Horaţiu, Virgiliu şi Ovidiu, scriitorii Marţial, Petronius şi Juvenal, istoricii Tacitus, Suetonius şi Dio şi, oarecum surprinzător, Cicero, în scrisorile lui către şi de la avocatul său - utilizate de studenţii moderni, cu autorul agăţat de ele, descriu orice varietate de activitate sexuală, dar nu conţin nici un fel de referiri la sexul în grup - partouses.

Erotistul modern, interesat, ar putea fi de asemenea surprins şi de indiferenţa romanilor faţă de sînii femeilor - ai băieţilor, da -, faţă de lesbiene şi de masturbare. În latină nu există un echivalent pentru masturbarea femeilor, iar izvorul nesecat de sclavi din Roma - de voie de nevoie, nu conta - făcea ca masturbarea să nu fie necesară. În Roma, atitudinea şi chiar legile promovau inhibiţia în dauna excesului sexual, homosexualitatea, prostituţia, proxenetismul şi pornografia nefiind considerate însă vreodată delicte criminale.

Maltratarea soţiei nu a fost nici ea menţionată, iar despre viol mai mult se vorbea, se ştia mai mult de ameninţări decît de anchetarea în vreun fel a unui caz. Romanul născut liber îşi forma singur personalitatea din punct de vedere sexual, creîndu-şi o imagine de macho, derivată de la Zeul Priap, ce era reprezentat arătîndu-şi falusul - arma sa - masiv, flancat de testicule uriaşe, la fel de îndrăzneţ cum o făcea Jupiter cu trăznetele lui. Priap era deosebit de viril, un falus vorbitor, glorificat de către poeţii care stăteau în grădina lui, cîmpul unui olar, ameninţîndu-i pe intruşi cu secera într-o mînă şi - mai adesea utilizat - cu penisul lui puternic în cealaltă. Pe femei le viola în mod normal, iar pe băieţi îi penetra în anus, dar bărbaţii erau supuşi la irrumatio.

O altă operă pe care am consultat-o înşira 800 de cuvinte în latină, ce desemnau organele sexuale şi alte orificii şi vase de sînge, şi scopul în care puteau fi utilizate - pentru că nu exista activitate sexuală necunoscută sau dincolo de apetitul romanilor, poate doar cu excepţia „oţelirii”. Oţelirea (tema unui poem al lui W. H. Auden, care circula într-un cerc restrîns), pentru care iarăşi nu găsesc un echivalent în latină, este chiar lipsită de delicateţe. Nu pot repeta sfatul dr. Johnson, în aceeaşi dilemă, dat unei domnişoare, de a-şi întreba mama, deoarece mama nu ar fi putut şti. Dar un homosexual deschis la minte (era să spun deschis la gură), care cunoaşte Japonia, ar şti. În apărarea unei asemenea înclinaţii, s-ar putea spune doar - aşa cum a remarcat şi dramaturgul latin Terenţiu, şi nu Horaţiu - „Homo sum; human nil a me alienum puto” („Sînt om, aşa că nimic din ce e omenesc nu îmi este străin”).

Domnul Adams declară că nu există nici un echivalent în engleză al verbului tranzitiv din latină, irrumare. Înseamnă să i-o „tragi cuiva în gură”, complet diferit de a-i linge sau de a-i suge scula, ori clitorisul. Penisul, apropo, a fost un cuvînt din patru litere, evitat de romani (de exemplu, de către Cicero), mentula fiind o formă unanim acceptată. Irrumatio era umilinţa supremă la care un roman l-ar fi putut supune pe un altul, şi să fie acuzat că-i place să i se aplice o asemenea operaţiune era una dintre cele mai mari insulte cunoscute de scriitorii romani. A fost una dintre cele utilizate de împăratul Augustus în faimoasa sa epigramă obscenă dedicată lui Antoniu. Primele şi ultimele versuri din argumentul lui Catulus în apărarea poeziei lui erotice sînt în mare măsură viziuni priapice: „edicabo ego vas et irrumtio” („Am să v-o trag şi am să v-o dau în gură”). Din fericire, femeile nu erau ameninţate de aşa ceva sau supuse la astfel de tratamente. Cu ele, romanii erau iubitori, tandri, generoşi, convingători, uneori geloşi şi posesivi, dar, interesant, arareori galanţi şi niciodată cavaleri. (Va urma)

ANTHONY BLOND

Share |

Articol vizualizat de 826 ori

07 Sep 2011