30 august 1940 - 30 august 2011 COMEMORAREA DIKTATULUI DE LA VIENA

Prin criminalul Diktat de la Viena, încheiat la 30 august 1940, în Palatul Belvedere din Capitala Austriei, România a fost silită să cedeze aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost impus de Germania nazistă şi Italia fascistă în timpul celui de-al II-lea război mondial, sub titlul de „arbitraj”.

Prin Diktatul de la Viena, Ungaria a primit 43.492 km pătraţi din teritoriul naţional român, cu o populaţie estimată atunci la 2.609.000 locuitori. Armata ungară urma să preia controlul în respectivul teritoriu la 15 septembrie 1940. Cu această ocazie, Germania nazistă a încheiat şi două tratate, cu Bucureşti şi Budapesta, prin care se acorda un statut separat şi preferenţial populaţiei germane din Transilvania. Urmare a tratativelor cu Bulgaria purtate la Craiova, la 7 septembrie a fost semnat acordul prin care se înregistrează cesiunea teritorială a Cadrilaterului, 8.000 km pătraţi din Dobrogea de Sud.

Germania nazistă a fost principalul beneficiar al Diktatului de la Viena, prin faptul că a cîştigat suportul militar simultan al Ungariei şi României. Cele două ţări au aderat la pactul tripartit în noiembrie 1940. Istoricul Keith Hitchins descrie situaţia creată de Diktatul de la Viena în cartea sa „Romania: 1866-1947” (Oxford History of Modern Europe Series, Oxford University Press, 1994): „Diktatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situaţia, ci a dus la o tensionare a relaţiilor dintre România şi Ungaria. Nu a reuşit să rezolve problema naţionalităţilor, separînd toţi etnicii maghiari de toţi etnicii români. Aproximativ 1.200.000 de români, cam 50% din populaţia teritoriului Transilvaniei de Nord, au rămas în porţiunea primită de Ungaria, iar circa 500.000 de maghiari au rămas în Transilvania Sudică”.

Guvernul britanic a refuzat să recunoască Diktatul, la fel şi S.U.A., conform politicii lor de a nu recunoaşte nici un teritoriu ocupat de la începutul războiului.

Diktatul de la Viena a produs o gravă criză politică în România. La 4 septembrie 1940, guvernul condus de Ion Gigurtu a fost forţat să demisioneze, între altele sub presiunea legionarilor. Armata ungară a intrat în teritoriul cedat al Transilvaniei la 5 septembrie 1940. Pe teritoriul transilvan cedat s-au produs o serie de incidente în care etnici români au fost masacraţi de trupele horthyste: Moisei, Trăznea (9 septembrie 1940), Ip (13/14 septembrie 1940), Ciumărna, Zalău, Camăr, Dragu, Hida, Cosniciu de Sus, Cerîşa, Marca, Nuşfalău, Sărmaşu, Mureşenii de Cîmpie, Cîmpia Turzii, Luduş, Prundu Bîrgăului, Huedin, Cucerdea, Lăscud. A fost aplicat un program de maghiarizare a românilor, elaborat de baronul Aczel Ede şi însuşit de guvernul maghiar. Programul cuprindea expulzarea fruntaşilor vieţii politice româneşti, pauperizarea românilor, mobilizarea lor în armată, colonizarea de unguri, şicanarea românilor sub diverse forme pentru a-i determina să emigreze etc. Obiectivele urmau să fie realizate prin mijloace oficiale sau prin intermediul organizaţiilor paramilitare.

Regele Carol al II-lea, deşi se opusese cedărilor teritoriale fără luptă, a fost declarat vinovat principal la demonstraţiile stradale organizate de Mişcarea Legionară. Sub presiunea reprezentanţilor lui Hitler la Bucureşti şi a lui Horia Sima, regele l-a numit prin decret regal prim-ministru - cu condiţia formării unui guvern de uniune naţională - pe generalul Ion Antonescu, iar acesta i-a impus abdicarea (la 6 septembrie 1940). Mareşalul Antonescu a contestat Diktatul de la Viena, inclusiv în discuţiile cu Adolf Hitler şi Benito Mussolini, dar a obţinut de la Hitler - în primăvara anului 1944 - numai o vagă promisiune de revizuire, rămasă nefinalizată.

Începînd cu 15 mai 1944, evreimea din Transilvania a fost, aproape în totalitate, deportată şi exterminată în lagărele de concentrare de la Auschwitz. După răsturnarea guvernului Mareşalului Antonescu, prin lovitura de stat condusă de Regele Mihai, la 23 august 1944, şi întoarcerea armelor contra Germaniei naziste, Armata Română a participat, în toamna anului 1944, la luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Uniunea Sovietică a acceptat ca Transilvania de Nord să revină României, cu condiţia instaurării la Bucureşti a unui guvern procomunist. Administraţia civilă română a revenit în Transilvania abia în martie 1945, după formarea guvernului condus de dr. Petru Groza.

În decursul Conferinţei de Pace de la Paris, guvernul Ungariei a urmărit să păstreze o parte a teritoriului primit prin Diktatul de la Viena. Demersul a rămas fără rezultat, încît articolul 1, punctul 2, al Tratatului de Pace cu Ungaria şi articolul 2 al Tratatului de Pace cu România prevăd nulitatea acordului încheiat prin „arbitrajul” de la Viena, din 30 august 1940, şi restabilirea frontierei existente la 1 ianuarie 1938, între România şi Ungaria.

Share |

Articol vizualizat de 1344 ori

30 Aug 2011