Social
Parc eolian de 250 milioane euro în Constanța
Un dezvoltator privat de parcuri eoliene cu un portofoliu de proiecte cu o capacitate totală de 2.400 MW a anunţat demararea construcţiei la Parcul eolian Pantelimon de 150 MW, localizat în nordul judeţului Constanţa.
Potrivit dezvoltatorului, în ferma eoliană vor fi investite aproximativ 250 de milioane de euro și vor fi create 200 de noi locuri de muncă. Când construcţia noului parc eolian va fi finalizată, cel mai probabil în vara anului 2012, acesta va produce electricitate curată pentru circa 100.000 de gospodării şi va reduce emisiile cu 360.000 de tone de dioxid de carbon pe an.
Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA) susține că sectorul eolian din România are potenţialul de a atrage investiţii de peste cinci miliarde de euro, până în 2013, pentru un total de 3.000 MW instalaţi, ceea ce va presupune crearea a peste 6.000 de noi locuri de muncă.
Oana Voinea
Citeaza acest articol pe saitul tau





