Social
INCENDIU la Biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti. O parte din turlă s-a prăbuşit
Un incendiu puternic a izbucnit, luni seară, la Biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica. La faţa locului au fost trimise echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, dar intervenţia este dificilă, întrucât biserica este din lemn.
O parte din turla Bisericii Sfântul Pantelimon din Capitală, care a fost cuprinsă de flăcări luni seară, s-a prăbuşit, intervenţia echipajelor ISU fiind dificilă, acestea acţionând de la o distanţă sigură, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Ovidiu Pană.
Ovidiu Pană a spus că turla este din lemn căptuşit cu tablă, ceea ce a făcut dificilă decopertarea.
Gravitatea situaţiei i-a determinat pe pompieri să acţioneze de la o distanţă sigură.
ISU Bucureşti a acţionat pentru stingerea incendiului cu şase autospeciale cu apă şi spumă, două autoscări mecanice, două echipaje de descarcerare şi unul de prim ajutor.
În urma incendiului nu au fost înregistrate victime.
În curtea bisericii se află şi casa preotului Bogdan Teleanu, de la Patriarhia Română, acesta declarând că în turlă nu există cabluri electrice sau alte surse de curent electric.
Incendiul a fost anunţat la 20.12.
Preoţii şi enoriaşii au reuşit să scoată icoanele din biserică.
La ora transmiterii acestei ştiri, echipajele ISU încearcă să stingă focul.
sursa: mediafax.ro






