Chinezii de la banda de asamblare castiga mai mult decat romanii de la Jucu. Cui trebuie sa-i plangem de mila?

Multe din miturile legate de forţa de muncă din China se vor spulbera în următorii ani şi vom descoperi în sfârşit că resursele sunt principalul factor care pot asigura stabilitate şi creştere economică. Fie că e vorba de resurse naturale sau umane, mituri occidentale de genul Elveţiei miniscule şi bogate se vor prăbuşi ca nişte castele din cărţi de joc, în faţa puterilor emergente, ca Rusia, Brazilia sau China. Secretul iminentei lor reuşite în faţa economiilor occidentale nu e deloc un secret. E vorba doar de resurse şi de voinţă, pe fondul unei crize mondiale generate de lupta dintre capitalism şi comunism.

Anii 1980 şi 1990 au marcat cea mai mare risipă de capital inexistent în lumea occidentală, pe fondul războului rece. Ca lovitură de graţie dată blocului sovietic s-a creat o mare vitrină capitalistă, plină cu bunuri de consum, din care se înfruptau occidentalii cu trei maşini în garaj şi casă de vacanţă şi spre care priveau cu jind locuitorii ţărilor comuniste. Am avut de-a face cu un joc de image, o “fală” a capitalismului occidental bazat pe împrumut. În anii 2000 aveam să vedem efectele acestui joc politic economic, criza mondială, care va ţine Europa într-o deprimantă austeritate încă 20 de ani.

Între timp, mentalităţii elitiste despre ce rău o duc alţii par să rămână încă în viaţă. Ne-am bucurat ca nişte iobagi fără minte când Nokia a închis fabrica de la Bochum din Germania şi a mutat-o la Jucu, lângă Cluj-Napoca. Orice om întreg la minte putea să prevadă tristul deznodământ, nu? Mai trist este însă că linia de producţie de la Nokia nu a lăsat în urma ei prea mulţi specialişti. Există linii de producţie în România specializate în echipamente extrem de scumpe şi unde angajaţii au reale abilităţi tehnice. Munca într-o asemenea intreprindere lasă în urmă personal calificat, oameni care pot fi revalorificaţi pe piaţa muncii. Nokia a lăsat în România mai nimic. Şi asta în condiţiile în care un angajat “la bandă” câştiga 150 de euro. “Toţi ţăranii cu opt clase au ajuns şefi din cauză că sunt nişte lingăi, au plecat de la sapă şi au ajuns să fie supervizori şi alte poziţii importante în fabrică. Am avut şefă cu opt clase”, se destăinuia un fost angajat Nokia pentru Ziua de Cluj. În comparaţie, un angajat de la linia de producţie Apple din Shenzen, China, câştigă 285 de dolari pe lună. Deci aproape dublu şi asta în condiţiile în care percepţia generală despre forţa de muncă din China este în Europa şi în România este una deloc clară.

“Căcaturile chinezeşti”, adică produsele ieftine şi de slabă calitate ne-au făcut să credem că acesta este standardul de producţie din China, ignorând faptul că şi cele mai rafinate şi mai apreciate produse electronice din lume, gen iPhone şi iPad, sunt produse tot în China. Mai mult, chinezii au deja o tradiţie de peste 20 de ani în producţia de încălţăminte şi confecţii în regim lohn pentru marile branduri mondiale. Rezultatul este o forţă de muncă foarte bine pregătită şi foarte specializată care poate concura oricând cu omologii europeni sau nord-americani. Nimic de ignorat, ba din contră, căcatul ieftin chinesc s-au transformat într-un veritabil dragon, în timp ce noi ne hăhăiam prin mall-ul Dragonul Roşu şi proslăveam Nokia că ne-a adus în ţara arta secretă a marmotelii la bandă.

Clujul a căzut în acest an în topul veniturilor şi a producţiei industriale în urma unor judeţe ca şi Sibiu, unde investiţiile au fost unele reale. Unităţii de producţie automotive cu divizii de cercetare, unde se formează adevăraţi profesionişti, şi care aduc stabilitate angajaţilor, nu ţepe finlandeze folosite pe post de instrumente electorale.

Am râs de chinezi până ne-am înecat. E cazul să încetăm să le mai plângem de milă şi să ne gândim care este viitorul economic al Clujului. Turismul multprealăudat se vede în cifre şi în gradul jalnic de ocupare al unităţilor hoteliere, serviciile de outsourcing software se pot dezvolta până în punctul în care devin prea scumpe şi se mută la pachet în Moldova, iar investiţii în industrie, singurele investiţii care pot aduce creştere economică reală, din punctul meu de vedere, se lasă mult aşteptate. Investiţiile Bosch sau DeLonghi pot să fie unele profitabile sau nu. Statistic, precedentele Nokia, Mechel sau fiasco-ul AVIC International (Someş-ul Dej) nu ne dau şanse prea mari. Iar oamenii de afaceri clujeni se întâlnesc în separeurile de la night-club-ul Nana, mă întreb oare acolo regândesc strategiile investiţionale are oraşului? De George Bara – NapocaNews

Share |

Articol vizualizat de 560 ori

22 Feb 2012