UN NEBUN CARE L-A INSPIRAT PE TÎNĂRUL EUGEN IONESCU: Magnificenţius, imperatorul artelor ştiinţifice (I)

• Ideea delirantă de grandoare a unui iscusit şi foarte talentat desenator * De la Caracal şi Bucureşti la New York, peste Paris, Berlin şi Bremen * România Traiană şi cei 30 de parlamentari îmbătaţi cu apă rece * Primul-ministru Brătianu, provocat la duel * Metafizică şi biologie de 2 bani * Proiect de Lege pentru consacrarea imperatorului artelor ştiinţifice * Între marile lui proiecte: Podul peste ocean * Reîntruparea oamenilor de geniu * Prelungirea vieţii şi maşina de spălat intestinul gros * O bancnotă poate fi trasă la peniţă, iar falsificatorul trecut pe statele de salarii ale Băncii Naţionale

Prin anii 1934-1935, cînd Cafeneaua Capşa îşi trăia timpul de glorie, aş zice ca unitate autonomă, în raport cu cofetăria şi restaurantul care se aflau sub acelaşi acoperiş - prin faţa ei, pe Calea Victoriei, putea fi văzut un bărbat falnic, de vîrstă matura, arborînd o morgă de nabab, cu privirile pierdute în îndepărtări siderale, străbătînd indiferente, ca nişte raze Rontgen, spaţiul în care furnicau semenii lui de pe această planetă. Trecea tăcut şi ceremonios, într-o ţinută vestimentară nu lipsită de eleganţă, dar această ţinută părea a fi de concepţie proprie, daca nu chiar de confecţie proprie. Ce atrăgea atenţia cu deosebire era haina de postav gri, un fel de şiac, ale cărei revere şi buzunare purtau, aidoma costumelor tiroleze, o garnitură de culoare verde, în ton cu pălăria de catifea, bine înfiptă pe cap. În rest, pantaloni bufanţi mulîndu-i strîns încheietura genunchiului, deasupra cizmelor bürger de şevrot, şi o cămaşă albă fără cusur. Oprit, uneori, în faţa Cafenelei, l-am văzut schimbînd vorbe cu Al. Cazaban şi Mihail Sorbu. Mă gîndeam că trebuie să fie unul dintre acei mici boiernaşi de ţară, care, venind la Bucureşti, se simt atraşi de societatea artiştilor, plătindu-le acestora îngăduinţa de a fi toleraţi în cercul lor cu o invitaţie la vînătoare pe domeniul propriu. Cazaban, vînător pasionat, avea asemenea muşterii. Într-o zi l-am întrebat despre ceremonioasa figură a bărbatului cu pantaloni priceşi şi cu revere verzi. - A, ăla? N-ai auzit de Magnificenţius, „imperatorul artelor ştiinţifice”? A fost pîinea albă a presei mai bine de un an de zile... Nu auzisem pînă atunci. Dar aveam să aflu că 12 ani mai înainte, în 1923, numitul Magnificenţius fusese eroul unui mare scandal, care agitase parlamentul ţării, presa şi, bineînţeles, opinia publică. - Şi ce face „imperatorul” dumneavoastră, domnule Cazaban? - Mai întîi să-ţi spun ce nu face: nu fumează, nu bea cafea, de aceea nici nu intră în Cafenea, unde (zice el) aerul e viciat. Apoi, nu ce face, ci, mai degrabă, ce poate să facă e lucrul cel mai interesant. Iată, de pildă, îi dai o sticluţă cu cerneală, o peniţă şi o bucată de hîrtie şi poate să-ţi facă o bancnotă de 1.000 de lei. Dar nu aşa, fiecum, o imitaţie grosolană. Nu! Ţi-o face că n-o mai poţi deosebi de una tipărită la Banca Naţională. A făcut una odată, a pus-o în plic şi a trimis-o guvernatorului acestei bănci. De atunci i se dă un salariu, o sinecură, din care trăieşte fără griji, cu condiţia să nu facă... Adevărul este - spunea Al. Cazaban - că Magnificenţius e un desenator extraordinar, o miraculoasă maşină de reproducere grafică. Din acei ani nu l-am mai văzut pe Magnificenţius, dar el a trăit în Bucureşti pînă prin 1944, cînd - după cîte mi s-a spus - speriat de bombardamente, s-a mutat la Caracal, în oraşul natal, unde a şi murit un an mai tîrziu. Se pare că mijloacele lui de existenţă se reduceau la acea sinecură pe care i-o plătea Banca Naţională, pentru a se abţine de la falsificarea bancnotelor.

Mai tîrziu, aveam să aflu, însă, că Magnificenţius a fost un caz clinic de psihoză paranoică. Într-o anexă a revistei „Spitalul”, din iulie-august 1923, medicul dr. Nicolae lorgulescu, psihiatru legist din Paris, şef de lucrări la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti, expune într-un cuprinzător referat întregul istoric al cazului. Aflăm, astfel, că numitul Magnificenţius, de naţionalitate română, de profesie desenator, în vîrstă de 48 de ani, a fost internat la secţia provizorie a Spitalului Mărcuţa în ziua de 14 iunie 1923, din dispoziţia „autorităţilor în drept” şi ţinut acolo sub observaţie. (Ilustrul medic, pe cînd avea 85 de ani, în anul 1974, l-a vizitat la redacţia „României libere” pe Corneliu Vadim Tudor, dăruindu-i broşura respectivă. Motivul? Tînărul ziarist descrisese un caz absolut asemănător - nota red.)

Ionel Brătianu provocat la duel

în piaţa publică

În iarna şi primăvara acelui an, M. putuse fi văzut pe sălile Parlamentului din Dealul Mitropoliei, unde expusese un tablou alegoric, desenat de dînsul, intitulat „Realizarea triumfului politic al României traiane”. Scopul acestei expuneri era de a-i determina pe aleşii poporului să voteze o lege, prin care opera lui să fie reprodusă şi difuzată la scară naţională, iar autorul ei - gratificat cu titlul de „imperator al artelor ştiinţifice” şi, evident, cu o regească recompensă materială. Cîştigînd 30 de adeziuni parlamentare, s-a şi întocmit şi tipărit în Monitorul Oficial un proiect de lege în sensul celor dorite de autor. Dar, întrucît acest proiect - amînat mereu - nu venea în dezbatere, M. a socotit că primul-ministru de atunci, I.C. Brătianu, era cel care se opunea. Şi, atunci, a început o campanie de ameninţări, care a culminat cu un desen în care era figurată asasinarea şefului guvernului de atunci. Legenda desenului suna astfel: „Dacă dreptatea nu e primită pe fruntea oamenilor, ea se gravează de la sine pe prăselele şişului”. Apoi, luînd de-acasă un cuţit, l-a depus la Prefectura Poliţiei Capitalei cu somaţia: „Dacă în 3 zile dl. Brătianu nu se va prezenta să se bată cu mine într-o piaţă publică, dezbrăcat pînă la brîu, atunci îmi voi lua satisfacţie pe orice cale, fiindcă eu înţeleg să-mi sacrific viaţa pentru parlamentarii care m-au declarat Imperatorul Artelor prin semnăturile lor, care au apreciat opera mea de propagandă naţională şi a căror onoare este nesocotită de dl. Brătianu”. E de închipuit ce zarvă a făcut în lumea parlamentară, în presă şi cafenele un asemenea caz. Opinia publică n-a rămas nici ea indiferentă. Unele gazete de Opoziţie au luat partea bătăiosului artist, alimentînd scandalul. Priponirea lui M. în secţia provizorie a ospiciului Mărcuţa a fost, de fapt, un mijloc de a stăvili agitaţia publică, dar şi o măsură de a proteja viaţa marelui şef liberal, care, prin 1910, mai fusese gratulat cu vreo cîteva gloanţe de către un ceferist...

La 14 ani, slujbaş în lege

Theodor Niculescu, zis Magnificenţius, se născuse la Caracal, în 1876. După ce termină cursul primar şi două clase gimnaziale în oraşul natal, M. vine la Bucureşti, unde, alături de alţi 40-50 de candidaţi, concurează pentru un post de desenator la Serviciul Lucrărilor Noi C.F.R. Proba lui este strălucită şi i se dă postul, retribuit cu 300 de lei lunar. Salariu fantastic pentru un copil de 13-14 ani, daca ne gîndim că, în acele timpuri, Caragiale, ca director al Teatrului Naţional, primea nu mai mult de 400. În aceste condiţii, M. poate să-şi urmeze liceul în particular şi să absolve 7 clase. Prin anii 1895-1896, a plecat la Paris unde, timp de două luni, a urmat, ca auditor, l’Ecole des Beaux Arts. A ajuns, apoi, la Berlin, la celebra Casă de editură şi librărie „Justus Perthes”, unde a lucrat cartografie. După un timp, cu economiile realizate acolo, s-a îndreptat spre Portul Bremen, intenţionînd - mirajul lumii noi - să se îmbarce pentru America. Dar costul drumului pînă la ţărmul visat făcea multe parale; banii pe care-i avea nu-i ajungeau. În port, a intrat în vorbă cu reprezentanţii companiilor de transport maritim şi, în schimbul unei reclame lucrate pentru „Nord Deutscher Lloyd”, a fost răsplătit cu un bilet de vapor gratuit, pînă la New York. (Va urma)

VLAICU BÂRNA

NOTA REDACŢIEI. Martori, încă în viaţă, ai acelor evenimente ne-au relatat că Magnificenţius l-a inspirat pe Eugen lonescu, care l-a cunoscut personal - e vorba de piesa „Scaunele”, unde ideea cu proclamarea „împăratului şef” i-a venit genialului dramaturg de la acest personaj...

Share |

Articol vizualizat de 1060 ori

11 Aug 2011