Umor cu pictori şi sculptori celebri (III)

MICHELANGELO BUONARROTI

(1475-1564), pictor, sculptor, arhitect

şi poet italian

Tatăl lui Michelangelo nu voia ca fiul lui să se dedice picturii. Surprinzîndu-1 într-o zi în faţa unui desen, se înfurie la culme, proferînd tot felul de vorbe urîte. Michelangelo îl privea plin de admiraţie şi, întrerupîndu-i explozia de mînie, exclamă:

- Eşti formidabil, tată! Ia te uită ce cap interesant de om înfuriat ţi-am făcut! Şi-i arătă desenul pe care-1 făcuse în timp ce tatăl lui credea că-1 poate lecui de pictură.

*   *   *

Un pictor minor pictase şi el o Pietá (Milă). Michelangelo, privindu-i pictura, spuse:

- Inspiră, într-adevăr, milă!

*   *   *

Într-o zi, cînd Michelangelo se duse să-1 vadă pe Papa Iuliu al II-lea, un uşier îl opri, spunîndu-i că Papa nu putea fi deranjat.

Indignat peste măsură, marele artist strigă din răsputeri:

- Spune-i că va veni ziua cînd va voi el să mă vadă şi eu nu-i voi îngădui.

Şi a doua zi plecă furios la Roma.

*   *   *

Un pictor îi arătă lui Michelangelo un tablou inspirat din mai mulţi maeştri, un adevărat mozaic de împrumuturi, puţin de ici, puţin de colo. Michelangelo, în loc de orice apreciere, exclamă:

- Fereşte-te de ziua judecăţii acestui tablou! Cînd fiecare îşi va retrage ceea ce-i aparţine, vei rămîne cu pînza goală!

*   *   *

Michelangelo rămase în extaz în faţa Baptisterului din Florenţa, înmărmurit de frumuseţea „porţilor de bronz” făcute de Lorenzo Ghiberti, pe care erau sculptate Geneza şi Izgonirea din Rai a lui Adam şi Eva.

Trecînd un prieten de-al lui Michelangelo şi văzîndu-1 atît de absorbit, îl întrebă ce părere are.

- Sînt atît de frumoase, încît s-ar putea numi „Porţile Paradisului”. Şi aşa au rămas.

*    *   *

Admirîndu-i sculpturile, istoricul Benedetto Varchi îi spuse lui Michelangelo:

- Domnule Buonarroti, dumneata ai mintea lui Jupiter!

- Se prea poate, răspunse glumeţ Michelangelo, dar fără ciocanul lui Vulcan n-aş face nimic.

*   *   *

Michelangelo, cel mai însemnat pictor, sculptor şi arhitect al Renaşterii, pictînd, din ordinul Papei Paul al III-lea, Judecata de apoi în Capela Sixtină (Vatican), reflecta mult înainte de a picta. Neînţelegînd nimic din această artă, Biagio da Cesena, maestru de ceremonii, îl plictisea adesea pe Michelangelo în timpul lucrului, criticîndu-1 că lucra prea încet.

Michelangelo se răzbună pe el, redîndu-i trăsăturile pe chipul lui Minos. Biagio, de îndată ce se recunoscu, alergă să se plîngă Papei, iar Paul al III-lea îi spuse:

- Dragul meu Biagio, dacă te-ar fi aşezat în Purgatoriu poate te-aş mai fi salvat: din Infern însă nu te mai pot scoate, deoarece „ ivi nulla est redemptio “ (de acolo nimeni nu mai poate fi mîntuit).

Şi figura lui Biagio rămase pentru o eternitate pe pictură, jos, în colţul din dreapta.

*   *   *

Michelangelo începuse să sculpteze capul lui Brutus, dar îl lăsă neterminat. Cînd cineva îl întreba de ce nu termină figura lui Brutus, el răspundea:

- A-i da încă o dată viaţă prin scalpelul meu mi s-ar părea că îi devin complice la teribila lui trădare faţă de Cezar!

*   *   *

Cînd Michelangelo îl cunoscu pe fiul pictorului Francia, văzîndu-1 cît era de frumos, nu se putu abţine să nu exclame:

- Tatăl tău se dovedeşte a fi mult mai bun artist în crearea figurilor vii decît a celor pictate...

*   *   *

Papa Iuliu al II-lea se văita într-o zi lui Michelangelo că în Capela Sixtină nu strălucea nici aur şi nu se putea admira nici un peisaj. Michelangelo, care nu se gîndise decît la austera realitate a vieţii şi a naturii umane ca scop al artei, îi răspunse, clătinînd din cap:

- E adevărat, Sanctitate, sînt doar simple persoane, persoane simple fără podoabe şi fără aur...

*   *   *

Michelangelo spunea că o sculptură bună este cea care nu seamănă cu pictura, în timp ce o bună pictură este cea care seamănă cu sculptura. (Va urma)

Share |

Articol vizualizat de 538 ori

30 Sep 2011