Tuberculoza devorează România (II)

Italia, invadată de TBC-işti români

Recent, autorităţile italiene au descoperit, într-o tabără de români, 500 de imigranţi care au fost diagnosticaţi cu această boală, ei nefiind înregistraţi în România ca suferinzi de TBC. Autorităţile italiene au anunţat că 18% din bolnavii de TBC din ţara lor sînt imigranţi români şi polonezi, fiind lansate ample campanii de identificare şi tratare a celor suspecţi că suferă de această boală. Şi Spania s-a confruntat cu situaţia în care imigranţi români au fost diagnosticaţi cu TBC, autorităţile iberice cerînd sprijinul celor române pentru a lansa campanii de informare şi sprijinire a celor bolnavi.

Tratamentul pentru TBC în România poate costa şi 8.000 de euro. Medicamentele sînt deseori insuficiente

Pentru primul episod al bolii, tratamentul în România, fără internare, costă în jur de 100 de euro şi durează aproximativ 6 luni. În tot acest timp, pacientul nu este izolat de restul populaţiei, el fiind doar înregistrat la medicul de familie ca bolnav de TBC şi tratat ambulatoriu. Pentru fiecare recidivă, tratamentul durează 8 luni şi costă ambulatoriu aproximativ 200 de euro. Pentru pacienţii care au dezvoltat o rezistenţă la tratament, acesta costă 8.000 de euro şi durează între 18 şi 36 de luni. Conform Programului Naţional de Sănătate pentru tratarea TBC-ului, tratamentul este asigurat din fondurile de stat, prin Ministerul Sănătăţii, însă, de cele mai multe ori, la jumătatea anului, medicii din ţară rămîn fără medicamentele necesare tratamentului şi sînt obligaţi să amîne pacienţii sau să îi pună să îşi cumpere medicamentele. Deşi de mai bine de 3 ani există un ordin al Ministerului Sănătăţii care prevede că medicamentele pentru această boală sînt achiziţionate de la nivel central şi împărţite apoi, în baza registrelor cu persoane bolnave de TBC, medicilor, în realitate acest ordin nu se aplică, achiziţia de medicamente fiind lăsată la dispoziţia fiecărei Direcţii Judeţene de Sănătate.

Guvernul Boc a scos din Legea Pensiilor prevederea care menţiona expres că bolnavii de TBC au dreptul la pensie de invaliditate, obligîndu-i în acest fel, pe bolnavii de TBC nevindecaţi sau pe cei cu rezistenţă la medicamente să se întoarcă la muncă, printre cei sănătoşi, ca să îşi poată cîştiga traiul! Pînă în 2010, această prevedere expresă a existat în Legea Pensiilor. Prin eliminarea sa, bolnavii de TBC cu rezistenţă la medicamente devin un pericol real pentru oamenii sănătoşi, infectarea cu această boală putînd avea loc doar prin petrecerea a 4 ore consecutive, într-un spaţiu închis, cu un bolnav! În acest moment, acordarea pensiei de invaliditate pentru bolnavii de TBC este lăsată la mîna unei comisii de la Casele de Pensii Judeţene. Vechea Lege a Pensiilor prevedea expres că bolnavii de TBC au dreptul la pensia de invaliditate.

Conform articolului 53 din Legea 19/2000, privind sistemul public de pensii, aveau dreptul la pensia de invaliditate românii aflaţi în următoarele situaţii: „1) Au dreptul la pensie de invaliditate asiguraţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:

a) accidentelor de muncă, conform legii;

b) bolilor profesionale şi tuberculozei;

c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca”. Noua Lege a Pensiilor, nr. 263/2010, elaborată de Guvernul Boc şi intrată în vigoare în 2010, prevede, la articolul 68, persoanele care au dreptul la pensia de invaliditate: „(1) Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care si-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:

a) accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, conform legii;

b) neoplaziilor, schizofreniei şi SIDA;

c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca”. După cum lesne se poate observa, TBC-ul a fost scos de pe lista bolilor care dădeau dreptul la pensia de invaliditate, în ciuda faptului că tuberculoza continuă să fie o boală extrem de răspîndită în România, fîn comparaţie cu toate celelalte state europene. Conform legii, concediul medical nu poate fi mai mare de 185 de zile într-un an, astfel încît pacienţii de TBC cu rezistenţă la medicamente, al căror tratament durează între 18 şi 36 de luni, sînt obligaţi să se întoarcă la muncă mai înainte de a fi fost vindecaţi, deşi pot transmite boala. 

TBC-iştii care aplică pentru pensia de invaliditate, lăsaţi la mîna unor comisii de la Casele de Pensii 

După ce tuberculoza a fost eliminată de la acordarea automată a pensiei de invaliditate, bolnavii de TBC cu rezistenţă la medicamente, deci cei al căror tratament durează între 18 şi 36 de luni, pot totuşi solicita acordarea pensiei de invaliditate, dar decizia aparţine unei comisii de la Casa de Pensii de care aparţine asiguratul, membrii comisiei fiind de regulă interesaţi de neacordarea pensiei. Articolul 71 din Legea 263/2010 privind sistemul public de pensii prevede că: „Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la cerere, de către medicul specializat în expertiza medicală a capacităţii de muncă din cadrul Casei Naţionale de Pensii, denumit în continuare medic expert al asigurărilor sociale (…). Pentru evaluarea capacităţii de muncă, cererea şi documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă din cadrul Casei Teritoriale de Pensii competente, în funcţie de domiciliul solicitantului, sau, după caz, la comisiile de expertiză medico-militară de pe lîngă spitalele din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională. În urma examinării clinice şi analizării documentelor medicale, medicul expert al asigurărilor sociale completează raportul de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi emite decizia medicală asupra capacităţii de muncă”.

Virusul TBC poate rezista 20 de ani în organism, fără să degenereze în boală

Virusul TBC poate supravieţui în organism timp de 20 de ani, fără ca boala să se declanşeze. Tocmai din acest motiv, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat mai multe programe, al căror scop este protejarea noilor generaţii de oameni împotriva tulpinilor de virus TBC, şi nu neapărat tratarea bolii. Sînt mai multe modalităţi de contactare a virusului: prima variantă, cea fericită, este cea în care bacteria este inhalată în plămîni, dar, graţie sistemului imunitar puternic, este neutralizată. A doua variantă este inhalarea bacteriei în plămîni şi, din cauza sistemului imunitar deficitar, declanşarea bolii. Cea de-a treia variantă este cea în care, după instalarea virusului în organism, acesta este în stare latentă mult timp, pînă la 20 de ani, infectarea este asimptomatică şi nu există nici un medicament care să o anihileze în acest stadiu. În ultimii 50 de ani, numărul cazurilor de TBC în România a crescut dramatic, mai ales după cel de-al II-lea război mondial pînă în 1965, cînd nu existau nici medicamente pentru tratarea bolii, iar mizeria şi sărăcia erau factori benefici pentru dezvoltarea acesteia. După 1965, numărul cazurilor de TBC a scăzut constant pînă în 1985, cînd, din nou, a fost înregistrată o tendinţă ascendentă a acestuia, tendinţă care a durat pînă în 2002. Din 2002 pînă în prezent, numărul celor bolnavi de TBC a continuat să scadă în statistici cu 4,5% pe an, o asemenea scădere nemaifiind înregistrată în nici o ţară din lume. Nu este exclus ca procentul de scădere să fi fost doar unul pe hîrtie sau datorat raportărilor greşite ale medicilor. (Sfîrşit)

PETRE NIŢEANU

Share |

Articol vizualizat de 507 ori

23 Sep 2011