Seriale Documentare
Top 10 cele mai rapide animale (I)
Dacă ceva se mişcă, altcineva doreşte să afle cît de repede se mişcă şi care este viteza maximă înregistrată. Nu putem nega – nevoia de viteză este în sîngele nostru. Pentru a alcătui lista celor mai rapide animale din lume, se măsoară viteza lor maximă de deplasare pe diferite distanţe. Următorul clasament este obţinut pe baza vitezelor maxime înregistrate pe distanţe de aproximativ 400 de metri. De departe, cel mai rapid animal din lume este ghepardul, urmat de pronghorn si leu.
Ghepardul (114 km/h)
Ghepardul (Acinonyx jubatus) – membru al familiei pisicilor sălbatice mari – este de departe cel rapid animal. Ghepardul are o acceleraţie explozivă, fiind capabil să atingă în 3 secunde, pornind de pe loc, o viteză de 114 km/h, fiind mai rapid decît majoritatea maşinilor de curse.
Pronghornul (95 km/h)
Pronghornul (Antilocapra americana) este un animal complet unic pe aceasta Planetă, al cărui nume înseamna „capra antilopă americană”. Dar acest pronghorn – care seamănă cu un cerb – nu este nici capră, nici antilopă, ci este singurul membru supravieţuitor al unei specii foarte vechi, care a trăit acum 20 de milioane de ani. Pronghornul – un animal nativ din America de Nord – este cel mai rapid animal din emisfera vestică, putînd atinge o viteză de 95 km/h. Deşi este mai lent decît ghepardul, pronghornul îşi poate menţine viteza maximă pe distanţe mult mai lungi, datorită faptului că are inima şi plămînii mari.
Leul (80 km/h)
Leul (Panthera leo) – care poate cîntări pînă la 250 kg – atinge chiar şi viteza de 80 km/h, atunci cînd aleargă după pradă. (Va urma)





