Stema României – descriere şi semnificaţie (II)

Este de semnalat şi asemănarea stemei Basarabilor cu cea a Asăneştilor de la Sudul Dunării, ambele avînd, probabil, origini comune.

Stema de stat muntenească este, foarte probabil, ilustrarea unui fapt istoric – real sau imaginar –, aşa cum sînt majoritatea stemelor create în această perioadă. Din păcate, legenda care a stat la baza ei nu s-a transmis, aşa cum a fost cazul pentru stema Moldovei. Îmbinarea celor două elemente-cheie ale stemei, a vulturului – pasăre specifică zonei de munte – şi a crucii, pare să indice două lucruri: primul, ar stabili locul geografic al formaţiunii respective, în zona montană, foarte probabil pe ambele versante ale Carpaţilor Meridionali, în jurul defileului Oltului. Al doilea element major, crucea, iniţial redată separat, apoi ţinută în cioc de vultur sau acvilă, ar putea însemna că acest simbol creştin (adus sau arătat legendar de vultur) a fost preluat (însuşit) de către conducătorul local într-o luptă dată împotriva unor necreştini; aceasta ar exclude „naşterea” stemei muntene ca urmare a unui conflict cu maghiarii şi ar presupune fie o luptă cu forţe cumane încă necreştinate, fie cu tătarii. Ţinînd cont de victoria obţinută de românii din această zonă împotriva hoardelor tătare aflate în retragere (1242), este extrem de posibil ca tocmai acest eveniment să fi stat la baza legendei care a dus la crearea stemei viitoarei Ţări Româneşti. Pentru vechimea mare, cu un secol în urma primei dovezi sigilografice pe care o avem, ar mai putea pleda încă un element: stemele de pe sigiliile din Secolele XIV-XV au pasărea conturnată redată în chip de vultur şi doar treptat, spre sfîrşitul Secolului al XV-lea, ea se transformă şi capătă înfăţişarea de acvilă. Asta în timp ce, pe emisiunile monetare ale aceleiaşi perioade, pasărea apare de la început sub formă de acvilă, aşa cum se vede şi pe dinarii bătuţi sub acelaşi Vladislav I (1364-1377). Este bine de ştiut că sigiliile se schimbă mai greu, au o tendinţă de conservare a formelor mai vechi, pe cînd pe emisiunile monetare elementele heraldice reproduse sînt de „ultimă oră”. Pe lîngă variaţia în aspectul păsării, de la vultur spre acvilă, la un moment dat cu tendinţa de transformare în corb, ar mai fi de remarcat şi transformarea coifului pe care este plasată acvila în munţi. Este posibil ca realizarea mai neclară, pe unele emisiuni monetare, a coifului, legată de o transmitere orală, legendară, a evenimentului care a dus la crearea stemei, să fi dus la „interpretarea” coifului drept munte şi redarea ca atare a acestuia pe steme. În decursul timpului, elementele componente ale stemei îşi schimbă înfăţişarea, evoluează. Spre exemplificare, exceptînd forma şi tipul păsării şi a crucii, amintim de modificarea tipului de scut de la cel de tip francez vechi la cel central-european (cu vîrful rotunjit), apoi la cel de tip francez modern, trecînd apoi în cel de tip renascentist ş.a.m.d. Un element foarte important al stemei valahice care trebuie reţinut este coroana princiară, care începe să fie aşezată pe capul acvilei de la sfîrşitul Secolului al XVI-lea. Pornind de la stema sigilară, din 1579, a domnitorului Petru Cercel, tot mai mulţi domnitori (de la Mihai Viteazul şi urmaşii săi direcţi pînă la domnitorii fanarioţi ai Secolului al XVIII-lea) vor pune acest simbol al suveranităţii pe stemele ţării. Trebuie semnalată, de asemenea, apariţia unui nou element heraldic, a leilor afrontaţi care susţin scutul. În prima jumătate a veacului trecut, stema Munteniei se transformă în emblemă, prin dispariţia scutului; acvila românească ajunge să fie înfăţişată, obişnuit, cu aripile larg desfăcute, cu crucea în cioc, încoronată, ţinînd în gheare spada (sau sabia) şi sceptrul (sau buzduganul). În 1848, guvernul revoluţionar va menţine ca stemă a statului acvila încoronată, care ţine în cioc crucea şi în gheare spada şi sceptrul sau care stă pe un trofeu. Acelaşi simbol heraldic se menţine pînă la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească, prin dubla alegere ca domnitor, la 5 şi 24 ianuarie 1859, a colonelului Alexandru Ioan Cuza, cînd simbolul heraldic al noului stat va prelua stemele Munteniei şi Moldovei. (Va urma)

GELU DRAGOŞ

Share |

Articol vizualizat de 1194 ori

27 Iun 2011