Stema României – descriere şi semnificaţie (I)

Pentru toate popoarele, Stema Ţării – semnul heraldic suprem – are o importanţă deosebită. Imaginile care o compun evocă Istoria ţării, prin intermediul ei tradiţia rămîne veşnic vie, iar semnificaţia ei trezeşte sentimentul naţional. În multe steme naţionale, elementele constitutive sînt fidele trecutului istoric naţional, fiind recunoscute unanim de toţi cetăţenii. Asemenea simboluri nobile nu sînt fundamentate doar prin legi şi decrete. Ele sînt, în aceeaşi măsură, chintesenţa idealurilor şi aspiraţiilor cetăţenilor, dar, mai ales, transmise din generaţie în generaţie, reflectă pentru state cu veche tradiţie, cum este şi cazul Principatelor Române, simbolurile legendare ale începuturilor lor istorice. Spre deosebire de Ţările Europei apusene, unde documentarea stemelor este relativ bogată, existînd inclusiv numeroase izvoare scrise şi ilustrate (Armoriale), pentru Ţările Române izvoarele sînt incomparabil mai puţine şi, iniţial, aproape exclusiv de ordin sigilar. Acest tip de document, pe lîngă posibilitatea pierderii unor detalii datorită deteriorărilor frecvente ale sigiliilor, are dezavantajul de a nu prezenta culorile diferitelor elemente heraldice ce compun stema.

Ţara Românească

Stema de Stat a Ţării Româneşti este cunoscută pentru prima dată la sfîrşitul Secolului al XIV-lea, pe un document emis la 20 ianuarie 1368 de domnitorul Vladislav I (Vlaicu Vodă), şi constă dintr-o pasăre heraldică (vultur) cu capul conturnat, avînd la dreapta o cruce şi la stînga o stea şi o lună, Crai-Nou, totul înscris într-un scut de tip francez vechi; piesa sigilară fiind destul de deteriorată, amănuntele heraldice se pot determina abia pe o pecete absolut asemănătoare din 1390. Fără nici o îndoială, această stemă este mai veche decît prima ei atestare, datînd cel puţin din vremea domniei lui Basarab I, primul domnitor al Ţării Româneşti. Este logic să se presupună că acel anonim „Rex Valachorum” de la sfîrşitul Secolului al XIII-lea, a cărui stemă personală este un scut cu primul cîmp fasciat în roşu şi aur, reprodus pe Armorialul Wjmbergen, este un înaintaş al Basarabilor, al căror armorial familial era identic a avut şi o stemă a formaţiunii statale pe care o conduceau, şi că aceasta avea aceleaşi elemente heraldice majore (vultur cu capul conturnat, cruce, stea) ca şi cea documentată în Secolul al XIV-lea pentru Ţara Românească. Pentru originea veche, de la începutul Secolului al XIII-lea, atît a stemei Basarabilor, cît şi cea a viitoarei Ţări Româneşti pledează mai multe argumente. Pentru stema de familie a primei Case domnitoare româneşti este clar că ea nu a putut să fie concedată de regii Ungariei, ca suzerani ai teritoriului sud-carpatic, deoarece culorile Basarabilor (aur cu roşu) sînt superioare celor ale stemei maghiare arpadiene (argint cu roşu), ceea ce face evident faptul că stema strămoşilor Basarabilor este veche şi obţinută independent faţă de coroana maghiară. (Va urma)

GELU DRAGOŞ

Share |

Articol vizualizat de 1433 ori

25 Iun 2011