Spionaj sub aripa morţii la Bucureşti (II)

O alianţă franco-germană acceptată şi de Moscova

Membrii „Reţelei Caraman” au spionat NATO sub comanda ofiţerului de Securitate Mihai Caraman (în prezent, general în rezervă), însă au fost scoşi din joc de către francezi atunci cînd nu-şi mai avea rostul - după cum am mai scris. Este aproape sigur că Serviciul de Contraspionaj francez cunoştea toată activitatea lui Caraman, dar i s-a permis să spioneze, pentru că acţiunile sale împotriva NATO conveneau politicii generalului De Gaulle din acea perioadă. Se ştie că liderul francez a fost un adversar înverşunat al Alianţei şi, totodată, unul dintre cei care au privit cu mare interes spre Uniunea Sovietică. În acea perioadă, generalul De Gaulle visa la o Europă condusă de o alianţă franco-germană acceptată şi de Moscova, iar niscai lovituri sub centură date NATO, dar mai ales SUA, erau binevenite - oficial, veneau de la un „duşman“ din lagărul socialist. Aşa că este greu de crezut că scurgerea de documente secrete spre blocul sovietic, via Caraman, nu s-a produs cu încuviinţarea tacită a Contraspionajului francez, care, ani buni, s-a făcut că nu vede activitatea reţelei româneşti.

Două ipoteze

Dacă Cheyron d’Abzac a fost lichidat de Securitate, cu acordul lui Ceauşescu, înseamnă că liderul de la Bucureşti chiar era convins că membrii Reţelei Caraman au reuşit să spioneze NATO datorită unui plan foarte bine ticluit. Nu i s-a spus că toată tărăşenia a avut, pînă la un moment dat, acordul Parisului. Să fi crezut Ceauşescu atunci că Franţa este un Imperiu al Răului, care-i spulberă agenţii, reacţionînd dur, însă cum nu se poate mai prost? Implicarea românilor în „accidentul” soldat cu moartea colonelului francez este doar o ipoteză. O alta: sovieticii ar fi orchestrat acest „accident”. Colonelului d’Abzac a fost ucis de către agenţii KGB, care răzbunau astfel anihilarea reţelei de spionaj româneşti, de pe urma căreia Moscova beneficia din plin. Cea de-a doua ipoteză este însă puţin credibilă. Sovieticii ştiau foarte bine care pot fi consecinţele unei operaţiuni de pedeapsă. Ei nu aveau motive să înfurie Serviciul Secret francez, mai ales că mulţi dintre agenţii lor nu întîmpinau probleme din partea Contraspionajului francez. După cum am arătat mai sus, este foarte probabl ca Parisul să fi permis unei reţele de spionaj, care practic lucra pentru Moscova, să culeagă informaţii despre NATO - fapt fără precedent. Mai mult, moarea unui ataşat militar, fie el şi spion, n-avea miză. Era absurd să-l lichideze pe unul care, în acel moment, de fapt, nu făcea parte dintr-o tabără adversă.

Pe muchie de cuţit

În documentul publicat recent de WikiLeaks se poate citi: „Spionajul francez este atît de extins, încît pagubele (pe care le provoacă) economiei germane, în totalitatea lor, sînt mai importante decît pagubele provocate de China sau Rusia”, conform unei telegrame nedatate a Ambasadei Statelor Unite din Berlin. Nu ştim de ce a murit Cheyron d’Abzac. Şi probabil că nu se va afla niciodată. Spionajul real nu-i precum cel din filme. E un joc ciudat, absurd uneori, în care şi hazardul are un rol însemnat. Cert e însă că de mulţi ani Franţa joacă pe muchie de cuţit cu aliaţii ei importanţi. De pildă, pe vremea lui De Gaulle juca la două capete, permiţînd tacit unei reţele coordonate de la Moscova să spioneze NATO. Însă atunci, pînă la urmă, şi americanilor le-a convenit versiunea francezilor legată de anihilarea Reţelei Caraman, chiar dacă ştiau ce se ascunde în spatele poveştii. Important era că oiţa rătăcită se întorcea la turmă, mai ales că Charles De Gaulle tocmai se retrăgea din politică. Acum însă se vorbeşte de pagube foarte mari provocate Germaniei de către agenţii Parisului, în comparaţie cu cele provocate de spionajului rus ori cel chinez. Aşa că rămîne de văzut dacă Germania va înghiţi cartoful fierbinte cu zîmbetul pe buze, precum americanii la începutul anilor ’70 - atunci cînd au realizat ce consecinţe a avut „afacerea caraman”. (sfîrşit)

EMIL BERDELI

Share |

Articol vizualizat de 1053 ori

08 Iul 2011