SOCIETĂŢILE SECRETE ŞI PUTEREA LOR ÎN LUMEA MODERNĂ (I)

Motto: „Există doar un singur lucru serios dintre toate chestiunile politice: conjuraţia mondială a evreilor, restul e doar flecăreală, acadele, pisiceală, confetti!“

Louis-Ferdinand Celine

S-a demonstrat că adjectivul „antisemit” a fost folosit pentru prima dată în 1879, de un jurnalist german, Wilhelm Mar, ca să-şi cristalizeze ura rasistă faţă de evreii care practicau religia ebraică. Este, prin urmare, un cuvînt foarte recent, care exprimă un rău foarte vechi. Pînă atunci, semitul era definit astfel: „Nume de popoare asiatice sau africane legate, conform Bibliei, de Sem, ca autor al lor. Semiţii sînt popoarele care au vorbit sau vorbesc babiloniana, caldeeana, feniciana, ebraica, samariteana, siriana, araba şi etiopiana”. Prin urmare, cuvîntul îşi trage originea de la Sem, fiul lui Noe, care a fost strămoşul lui Avraam. Vechiul Testament ne spune că acesta din urmă a avut doi fii, unul cu servitoarea lui, pe nume Ismael, şi celălalt, Isaac, cu soţia sa Sarah. Arabii s-ar trage din primul şi vechii evrei din al doilea. Aşadar, printr-o referinţă la Biblie au determinat vechii lingvişti o origine comună tuturor limbilor înrudite cu popoarele originare din Asia Occidentală. Nu trebuie să vorbim de rasă semită, ci de limbă semită. Eroarea voluntară făcută de Wilhelm Mar şi de siniştrii săi coreligionari este de a-i fi numit pe evrei semiţi, pentru că arabii, vorbind o limbă de origine comună, sînt şi ei, dacă aplicăm definiţia, tot semiţi. După părerea multor istorici, ar fi eronat să folosim termenul antisemit pentru a denumi actele sau vorbele îndreptate doar împotriva comunităţii evreieşti, excluzînd din capul locului toate elementele comune originare ale ţărilor arabe. Cîţiva ani mai tîrziu, în Franţa, un pamfletar pe nume Edouard Drumont devine celebru publicînd una dintre lucrările cele mai josnice împotriva poporului evreu: Franţa evreiască, eseu de istorie contemporană. Cartea, care este considerată acum antisemită, se va bucura de un succes incredibil şi va avea peste 200 de ediţii în cîţiva ani. Pentru prima dată, autorul dezvăluie pretinsa superioritate a rasei ariene faţă de cea a semiţilor. El denunţă şi dominaţia evreilor asupra finanţelor internaţionale şi un pretins complot destinat să controleze marile puteri mondiale. Drumont îl critică pe semitul „mercantil, hrăpăreţ, intrigant, şiret, spre deosebire de arianul entuziast, eroic, cavaleresc, dezinteresat, încrezător pînă la naivitate”.

Călcînd pe urmele înaintaşilor săi, autorul Cărţii Galbene enunţă un raţionament special, spunînd că nu este antisemit şi, prin vocea pretinsului său „colectiv de autori”, enunţă: „Îi compătimim enorm pe fraţii noştri evrei care sînt manipulaţi de mari puteri oculte ca şi noi. (...) Dacă vreţi să înţelegeţi de ce ruşii, englezii şi mai tîrziu germanii au vrut să-i alunge pe evrei din ţările lor, trebuie să cunoaşteţi motivul. (...) Nu se poate nega implicarea evreilor khazari în tema conspiraţiei mondiale. Nu e vorba de fascism, cu atît mai puţin de antisemitism, există dovezi în acest sens. Opinia publică occidentală a fost făcută să creadă, controlată de mass-media, dominată de evreii khazari, că termenul de antisemitism se aplica aproape exclusiv evreilor. În realitate, un evreu de astăzi este la fel de semit pe cît de grec este un american. Populaţia evreiască din lume este formată din două comunităţi distincte: aşkenazii şi sefarzii. Cei din urmă sînt originari din Orientul Mijlociu şi au emigrat în diferite perioade spre numeroase ţări. Aşadar, sînt descendenţii lui Isaac prin lacov, ai cărui 12 copii au format ceea ce se numeşte „cele 12 triburi ale lui Israel”. (Va urma)

JEAN-JACQUES BEDU

Share |

Articol vizualizat de 1381 ori

28 Apr 2011