Seriale Documentare
Secretul de sub gheaţa Antarcticii (II)
O echipă de Televiziune
a dispărut misterios în Antarctica…
În momentul în care opinia publică internaţională începuse să fie interesată din ce în ce mai mult de săpăturile misterioase din Antarctica, au avut loc evenimentele teroriste de la 11 septembrie 2001, de la New York, abătîndu-se astfel atenţia lumii. Să fi fost evenimentele de la 9/11 o diversiune pentru a ascunde incredibila descoperire americană din Antarctica? Totul ar fi posibil în această lume nebună, nebună… În timp ce oamenii au început să uite de acest eveniment, o echipă de televiziune din California n-a uitat şi a pornit, în noiembrie 2002, spre locul misterios din Antarctica. Dar echipa de televiziune a dispărut la fel de misterios. A fost descoperită, însă, o înregistrare video a acestei echipe, de către forţele speciale SEAL ale Marinei Americane; în această înregistrare se confirmă prezenţa unui artefact uriaş, aflat sub gheaţă – o maşinărie preistorică, posibil de origine extraterestră. „Guvernul SUA a spus că va încerca să blocheze difuzarea unei înregistrări video găsite de echipele de salvatori SEAL în Antarctica, înregistrare ce ar conţine dovada unei descoperiri arheologice masive, aflată la 3 kilometri sub gheaţă”, sună o declaraţie de presă care a apărut pentru scurt timp pe site-ul televiziunii.
Tunelul timpului de deasupra Antarcticii
Cu cîţiva ani înainte, în anul 1995, a avut loc un eveniment şi mai bizar, observat de cercetătorii britanici şi americani, în apropierea locului în care a avut loc ciudata descoperire americană din aprilie 2001. „În 1995, oameni de ştiinţă americani şi britanici care au condus investigaţii în Antarctica au făcut o descoperire senzaţională. Fizicianul american Marian McLein le-a spus cercetătorilor că în apropierea Polului Sud a văzut un vîrtej de ceaţă gri, pe 27 ianuarie, pe care l-a luat drept un simplu vortex de furtună polară. Totuşi, vîrtejul nu şi-a schimbat forma şi nici nu s-a deplasat în decursul timpului. Aşa că au decis să cerceteze fenomenul şi au lansat un balon meteorologic garnisit cu echipamente de măsurat viteza vîntului, temperatura şi umiditatea. Dar balonul s-a ridicat imediat şi a dispărut brusc în ceaţă. După un timp, cercetătorii au adus balonul la sol cu ajutorul frînghiei legate de acesta. Surprinderea a venit din măsurătorile citite pe aparate: cronometrul balonului arăta data 27 ianuarie 1965, adică exact cu 30 de ani în urmă. Experimentul a fost repetat de cîteva ori, după ce s-au asigurat că echipamentul balonului era în bună stare de funcţionare. Dar de fiecare dată ceasul arăta data cu 30 de ani în trecut. Fenomenul a fost numit «poartă temporală» şi a fost raportat la Casa Albă. Se presupune că acel vîrtej de deasupra Polului Sud este un sui-generis «tunel al timpului», ce permite trecerea în alte dimensiuni temporale. Mai mult, s-au demarat programe de trimitere a oamenilor în timp. CIA şi FBI se luptă pentru a controla proiectele care vor schimba cursul istoriei. Nu există încă nici o recunoaştere oficială a autorităţilor federale americane”. Există oare vreo legătură între acest ciudat „tunel al timpului” şi maşinăria veche de cel puţin 12.000 de ani de sub gheaţa Antarcticii? Dacă da, de ce nu se fac publice aceste date? De ce numai unii vor să deţină controlul asupra tuturor descoperirilor importante ale omenirii? (Sfîrşit)






