Tricolorul nr 139

din 24 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Seriale Documentare

Cabbage Forte

Românii, un popor de contrarevoluţionari! (VI)


Revin atunci la subiectul nostru: cum credeţi că l-ar fi comentat Petre Ţuţea? Mă refer la citatul din Engels, fireşte.

Cu ce plăcere ar fi făcut-o domn profesor! S-ar fi simţit pe deplin confirmat de o autoritate, totuşi, de suprafaţă planetară. Mi-aduc aminte de întîlnirea lui Petre Ţuţea cu Marian Popa, în holul de la Athenée Pallace. Memorabilă întîlnire între doi mari români! Le-am făcut cunoştinţă, ştiau prea multe unul despre celălalt, aşa că Marian Popa nu şi-a mai pierdut vremea cu amabilităţi convenţionale, ci a vrut să profite de întîmplare, de norocul de a se întîlni cu vestitul Socrate al Bucureştilor.

Şi l-a luat la rost, aproape, zicîndu-i: „Domnule Ţuţea, care credeţi că este regimul politic cel mai bun?”. Eu mă ştiam de vreo 10 ani cu Ţuţea, dar nu-mi trecuse prin cap să-i pun o întrebare atît de radicală, de categorică! Răspunsul lui Ţuţea a fost şi mai categoric, ba chiar şi mai scurt decît întrebarea: „Regimul care a apucat să se învechească!”, Atît a durat discuţia dintre cei doi mari români şi s-au despărţit. Nu mai ţin minte cu care dintre cei doi aveam de mers mai departe undeva.

„Regimul care a apucat să se învechească”?…

Pe loc, atunci, nu am dat nici o importanţă răspunsului, mi s-a părut bizar şi neadecvat la fapte. Apoi, în timp, i-am dat tot mai multă greutate. Orice regim, prin dăinuire, îşi corectează abaterile, abuzurile, se apropie de normalitate. Se înţelepţeşte! Pentru că este în firea omului şi a lumii ca binele şi adevărul să iasă la suprafaţă, să devină tot mai active. Formula lui Ţuţea este perfect sinonimă cu „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”!. Patru cuvinte! În aceste două formule, a 4 cuvinte fiecare, afli esenţa comportamentului „contrarevoluţionar” al românilor. Românului nu-i place „mişcarea”, neastîmpărul nevrotic, ci contemplaţia, adăstarea, care îţi permite să guşti pe îndelete din bucuriile Firii, ale existenţei. Iar mai presus de toate, românul resimte bucuria şi plăcerea de a pune Ţara la cale, Ţara şi Lumea, comentîndu-le la nesfîrşit, cu recunoştinţă că are parte de ele. (Va urma)

 

A consemnat PETRE BURLACU

 

Share |

Articol vizualizat de 597 ori

Afisari

28 Sep 2011

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.