Românii, un popor de contrarevoluţionari! (IV)

Sentinţa însă nu a fost niciodată executată, aşa că în 1964 Traian Puiu a ieşit din închisoare, alături de ceilalţi deţinuţi politici. A trăit pînă după 1990. A fost ajutat mult de regretatul Cornel Dida, un corect istoriograf al Mişcării Legionare. Acesta l-a convins pe Traian Puiu să scrie un serial de amintiri şi comentarii asupra evenimentelor la care participase. Serialul a început să fie publicat în ziarul constănţean Telegraf, dacă nu mă înşel. După cîteva episoade, serialul s-a oprit. În drum spre redacţie, bătrînului legionar i s-a înscenat un accident de circulaţie şi a fost ucis. Era prin 1991 sau 1992. Aşadar, Securitatea ceauşistă l-a lăsat în pace, în viaţă! Nu l-a iertat Securitatea post-decembristă, care nu mai asculta de PCR, ci de naiba ştie cine...

În orice caz, cartea lui Larry L. Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, obligă pe orice român de bună-credinţă să-şi revizuiască percepţia asupra persoanei şi epocii Ceauşescu. Fireşte, te poţi apăra de duşmani singur, de prieteni te poate apăra numai Dumnezeu, dar de omul prost şi rău, ticălos, nu te poate nimeni apăra. Mă vor înjura, desigur. Dar dacă trăieşti neînjurat de netrebnici, înseamnă că ai trăit degeaba.

Adaug la povestea cu Traian Puiu cele aflate de la George Petre, cel mai tînăr dintre legionarii refugiaţi în Germania în 1941. S-a repatriat după 1990, venind din Australia. Un om şi jumătate! Şi totuşi, un om dintr-o bucată, dacă-mi îngădui să mă joc puţin cu cuvintele... A trăit pînă acum vreo 2-3 ani la Buşteni. Am tot amînat să scriu ceva despre acest om minunat. Mi-a fost greu, pentru că l-am cunoscut prea bine, aş zice. M-a onorat cu prietenia şi încrederea sa. Un subiect pe care l-am discutat mult împreună a fost această activitate, pe care a coordonat-o tehnic din partea legionarilor Traian Puiu. Cînd Traian Puiu şi-a dat seama că Philby a priceput că el, Traian Puiu, „s-a prins” ce joc murdar făcea lordul englez, a venit la prietenul său, George Petre, să se sfătuiască şi, în acelaşi timp, să-i transmită informaţia despre Philby. Pe scurt, din discuţiile avute de mine cu George Petre, acesta mi-a încredinţat convingerea sa intimă că acţiunea de paraşutare în România a tinerilor voluntari legionari a urmărit nu să lovească în regimul comunist, ci să decimeze rîndurile legionarilor aflaţi în Occident. Aflaţi sub protecţia legilor occidentale şi chiar a sentinţelor date la Nürnberg, legionarii purtau cu ei, departe de ţară, mesajul antirevoluţionar, contrarevoluţionar. Mesaj legionar şi românesc deopotrivă. Cu asemenea mesaj şi crez politic nu puteau stîrni simpatia cercurilor politice occidentale, obediente, în secret, la ideea revoluţiei mondiale. Aceste cercuri nu erau deloc străine de guvernele aflate în funcţiune în Occident. Aşa-zisul anticomunism al Occidentului a fost deseori fals, trucat. Adevăraţii anticomunişti nu au găsit niciodată un sprijin în Occident. La nivelul de decizie politică, în Occident se cunoştea că am fost daţi Moscovei pentru următorii 50 de ani. La ce bun mascarada potrivit căreia Occidentul încurajează şi susţine rezistenţa anticomunistă? Tocmai pentru a-i identifica pe adevăraţii anticomunişti. Trebuiau aflaţi şi lichidaţi. În imperiul mondialist nu este loc pentru oameni cu coloană vertebrală, cu spirit de sacrificiu, cu simţul datoriei mai presus de instinctul de conservare... Cîtă vreme nu dispare sămînţa legionară, mondialismul visat de Engels nu se poate simţi în largul său. O mică paranteză: prin cele afirmate, Engels ne ajută să pricepem, să aflăm explicaţia aderenţei extraordinare a românilor din toate straturile sociale la mişcarea legionară: opoziţia legionară la revoluţia mondială era în cea mai curată şi definitorie tradiţie românească. (Va urma)

A consemnat PETRE BURLACU

Share |

Articol vizualizat de 883 ori

26 Sep 2011