Românii, un popor de contrarevoluţionari! (I)

“Românii sînt un popor fără istorie, destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale. Ei sînt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămîne astfel pînă la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. Dispariţia lor de pe faţa pămîntului va fi un pas înainte“.

Karl Marx şi Friedrich Engels, 

OPERE COMPLETE, vol. 8, pag. 229

Domnule profesor ION COJA, circulă pe Internet acest text, acest citat. Autorul se pare că este Engels. Probabil că a ajuns şi pe la dumneavoastră.

Folclor pe Internet! Ar trebui studiat acest fenomen de specialiştii în folclor… Există nişte structuri mentale profunde, arhaice, care de mii de ani orientează gesturile şi comportamentul nostru. Succesul Internetului trebuie văzut şi din această perspectivă. Cît priveşte citatul, mă face să regret încă o dată că la vîrsta lecturilor definitive m-am ferit de autorii pe care eram obligaţi să-i citim: Marx şi alţii din gaşca sa. Am greşit! Ca şi cu limba rusă, pe care am confundat-o cu limba cotropitorului şi m-am străduit să n-o învăţ… Mare greşeală! Adversarul trebuie cunoscut şi studiat. Regret, aşadar, că nu am cunoscut acest citat încă de prin anii ’60. Mi-ar fi fost de mare folos.

Haideţi să dăm timpul înapoi şi să vă imaginaţi că aţi dat de acest text în acei ani minunaţi, minunaţi datorită vîrstei…

Datorită vîrstei şi datorită unor oameni minunaţi, care mai trăiau pe atunci… Dumnezeule, ce comentarii năzdrăvane s-ar fi putut face pe acest text, înzestrat cu autoritatea marelui clasic! Ce de „şopîrle”!… Să mă gîndesc un pic la persoanele cu care m-aş fi grăbit să mă bucur de existenţa acestui text. Îmi vine în minte chipul lui Petre Ceauşescu. O vreme am fost colegi la învăţămîntul politic, la adunările de partid… A murit tînăr, în Germania, unde ceruse azil politic. Băiat subţire şi plin de umor. Cred că aş fi dus citatul şi la studenţi, să-l comentăm la curs sau la seminar! Aş fi făcut caz de acest citat şi la învăţămîntul politic, la adunările de partid… Ce fericit ar fi fost Petre Ţuţea să fi ştiut de acest text! Teribil de rău îmi pare că n-am aflat decît acum de acest citat, ca şi de telegramele criminale pe care le expedia Lenin către activiştii bolşevici şi care sînt, toate, publicate în volumele de Opere de care erau sufocate toate bibliotecile publice. Rîdeam că nu le citeşte nimeni. Am fost un fraier… Trebuiau citite cu lupa. Aveam convingerea că cenzura curăţase textele „clasicilor” de tot ce putea să fie interesant…

Şi ce este interesant în acest citat de 5-6 rînduri?

Totul! Totul este interesant şi preţios, deosebit de preţios pentru noi, românii. Nu-mi pot imagina un elogiu mai consistent adus neamului românesc. Nu mă aşteptam ca Engels, cu atît de puţine tangenţe la fenomenul românesc, să-l fi pătruns şi să-l înţeleagă totuşi atît de profund. Sînt aproape gelos pe Engels că a putut da românilor o definiţie atît de exactă: un popor de anti-revoluţionari! De reacţionari! Expressis verbis, contra-revoluţionari! Bravo nouă, bravo şi lui Frederic Engels ăsta!

Vorbiţi serios?

Dacă nu mă înşel, acest text este datat 1848… Ar trebui mers la text, la volum. Oricum, în anii aceia, şi cu atît mai mult în 1848, era la mare modă spiritul revoluţionar. Unde ne-a adus acest spirit, vedem astăzi. Sigur, am avut şi noi un 1848 al nostru, cu paşoptiştii respectivi, care însă se vede că l-au dezamăgit pe teoreticianul „revoluţiei mondiale”! Ar fi interesant pentru istoricii noştri să caute răspuns la această întrebare: de ce „revoluţia” de la Bucureşti şi Iaşi, ca şi „contrarevoluţia” românilor din Transilvania, l-au dezamăgit atît de tare pe marele profet al revoluţiei mondiale? Pînă acum, istoricii noştri s-au întrecut în a găsi dovezi de prezenţă şi manifestare la români a spiritului revoluţionar care cuprinsese întreaga Europă. Uneori, aceste dovezi au fost inventate sau exagerate măcar, ca să putem spune că am fost şi noi în rîndul lumii de atunci, la paşopt şi mai apoi. Cred că este timpul să ne dumirim asupra eşecului, a impasului în care ne-a adus sistemul aşa-zis democratic, pentru care s-a vărsat atîta sînge în 1789, în 1848, în 1917 şi aşa mai departe, inclusiv în 1989. Două sute de ani de Istorie obsedată de drepturile omului, de mirajul mincinos al egalităţii, al democraţiei… Paravan în spatele căruia complicii (sau patronii?) lui Marx şi Engels au instituit pe Planetă dictatura cea mai perfidă şi mai totalitară din Istorie. Cacealmaua cea mai mare din istorie! În aceste condiţii, cînd luăm aminte la rezultatul final, devine meritorie, demnă de laudă atitudinea celor care, din inteligenţă sau/şi din instinct, s-au opus acestei direcţii ori măcar au refuzat să ţină pasul cu bezmeticeala, de esenţă teroristă, anarhistă, numită spirit revoluţionar. Cum au reacţionat românii la oferta marxistă? Cum s-a manifestat rezistenţa la revoluţia mondială? Iată o perspectivă ignorată de istorici sau ascunsă cu grijă, ca un capitol de Istorie ruşinos, cu sentimentul că nu ne onorează această reţinere, această mentalitate „reacţionară”, retrogadă ca orice manifestare contra revoluţiei. Dimpotrivă! S-ar putea ca această rezistenţă a românilor la nebunia şi dezbrăcinarea colectivă numită revoluţie să se constituie în capitolul nostru de Istorie cel mai glorios. Acum, cînd este clar eşecul mondial al marxism-leninismului, declaraţia tovarăşului Engels contează pentru mine ca un moment de iluminare: Noi, românii, nu sîntem părtaşi la vinovăţia, adeseori criminală, a celor care au dezlănţuit ori au populat haitele de cîini hămesiţi de frustrări şi de ură ai „revoluţiei mondiale”. Dimpotrivă, am fost în chip explicit împotriva acestui aşa-zis spirit revoluţionar, nu ne-am lăsat amăgiţi de propaganda mincinoasă pînă la crimă dedicată „noii orînduiri” şi, la nevoie, am pus mîna şi pe par, parul contra-revoluţiei! Contrarevoluţia la români, iată perspectiva din care Istoria poporului român trebuie rescrisă. Declaraţia lui Engels subliniază apăsat şi răspicat o trăsătură de caracter a Poporului Român, pe care noi, naţionaliştii, nu am identificat-o corect şi cu suficient curaj: spiritul conservator, „reacţionar”, contrarevoluţionar, despre care Engels afirmă că ne caracterizează genetic. Ce veste minunată! Sper din toată inima că Engels ştia ce vorbeşte şi nu s-a înşelat nici cu o iotă. Oricum, are multă dreptate. Trebuie s-o recunoaştem cu fruntea sus şi inima uşoară! (Va urma)

A consemnat PETRE BURLACU

Share |

Articol vizualizat de 596 ori

22 Sep 2011