Puterile speciale (I)

Nu a existat o „primă dată” cînd am constatat că aveam puteri psihice speciale. Mi-am dat totuşi seama că se întîmpla ceva cu totul ieşit din comun atunci cînd un prieten mi-a spus într-o zi:

- Dannion, tacă-ţi gura şi lasă-mă să îmi termin întrebările înainte să-mi răspunzi la ele!

Răspunsul mi-a venit instantaneu:

- Bine, dar ştiu ce doreşti să mă întrebi înainte să o faci.

- Nu, nu ştii, mi-a spus el.

- Bine, haide să încercăm un experiment.

I-am spus apoi următoarea frază pe care se pregătea să o rostească. I-a căzut faţa, întrucît cuvintele mele erau chiar cele pe care intenţiona să le spună. Am continuat astfel multă vreme, de parcă am fi practicat împreună, rostind instantaneu aceleaşi cuvinte. Am început să fac experimente cu această putere, folosindu-mă de membrii familiei mele. Am ajuns în scurt timp să le răspund la întrebări înainte ca aceştia să mi le pună. Nu-mi dădeam seama cum puteam face acest lucru. Pur şi simplu „auzeam” ce doreau să îmi spună înainte ca ei să o facă. Sincer să fiu, eram la fel de şocat ca şi cei cărora „le luam vorba din gură”. Îmi amintesc că am făcut o dată acest lucru la un seminar la care am fost invitat să vorbesc despre experienţa mea. În timp ce oamenii se pregăteau să îmi adreseze cuvîntul, le luam vorba din gură şi rosteam întrebarea pe care doreau să mi-o pună. Unii dintre aceştia rămîneau atît de uimiţi, încît se întorceau către cei din jurul lor şi le spuneau: „Mi-a citit mintea”.

Tata era şi el acolo şi nu-i venea să creadă ce se întîmpla. Mă mai văzuse făcînd acest lucru, dar niciodată la o întîlnire atît de mare cu oameni străini. De îndată ce terminam de vorbit cu cineva, tata îl încolţea şi îl întreba dacă într-adevăr i-am citit mintea. 90% din oameni i-au răspuns afirmativ. Cînd am plecat de la seminar, tata era complet confuz.

- Cum ai făcut asta? m-a întrebat el.

- Nu ştiu, am ridicat eu din umeri.

Şi chiar nu ştiam. Tot ce ştiam cu siguranţă era că auzisem în mintea mea întrebările oamenilor, ca şi cum aceştia le-ar fi rostit cu voce tare.

Cînd am înţeles ce se întîmpla, am încercat să mă pun în mod deliberat în rezonanţă cu interlocutorii mei. Am descoperit cu această ocazie că dacă aceştia ezitau în timp ce îmi vorbeau, era un semn că îşi schimbau cursul gîndurilor. În astfel de momente, mă puteam racorda la mintea lor şi puteam auzi ceea ce gîndeau. Capacitatea mea de a citi mintea oamenilor s-a îmbunătăţit rapid, de fapt atît de rapid, încît aproape că am ratat o negociere pentru o afacere. Am înţeles în acele momente că uneori era în interesul meu să nu dezvălui tot ce „auzeam”. Am negociat atunci împreună cu cei trei parteneri de afaceri ai mei vînzarea unor echipamente electronice cu membrii unei companii de transport norvegiene. Lucram de ceva timp la această afacere, iar acum 3 membri din conducerea companiei veniseră în Carolina de Sud pentru a stabili detaliile contractului şi pentru a-1 semna. În timp ce stăteam la masa de conferinţe împreună cu norvegienii, aceştia au început să vorbească între ei pe limba lor. Se puneau astfel de acord asupra întrebărilor pe care urmau să ni le pună în engleză. În timp ce discutau în norvegiană, m-am ridicat şi le-am spus:

- Ceea ce doriţi să ne întrebaţi este...

După care am formulat întrebarea pe care urmau să ne-o pună. Cei trei au izbucnit într-un rîs nervos, după care am continuat să discutăm despre prima parte a contractului, în legătură cu care aveau întrebări. Cînd au început să discute din nou în norvegiană, pentru a se pune de acord, m-am ridicat şi le-am spus din nou ce gîndeau.

- Credeam că nu vorbiţi limba noastră, mi-a spus unul dintre ei.

- Nu, nu o vorbesc, i-am răspuns eu, după care le-am relatat povestea mea.

M-au privit cu neîncredere. Norvegienilor nu le venea să creadă că cineva ar putea căpăta puteri extrasenzo-riale ca urmare a unei lovituri de trăznet. Partenerilor mei nu le venea, la rîndul lor, să creadă că vorbeam despre aceste lucruri în mijlocul unei discuţii serioase de afaceri. Se temeau chiar că această convorbire ar fi putut pune capăt negocierilor.

- Nimeni nu doreşte ca altcineva să îi citească mintea, mi-a spus unul dintre parteneri. Mai ales atunci cînd negociază un contract.

Am fost imediat de acord cu el, iar de atunci mi-am propus să nu mai spun tot ce ştiu în timpul negocierilor de afaceri. Asta nu înseamnă că nu m-am folosit de puterea pe care o aveam pentru a-i împiedica pe ceilalţi să profite de pe urma mea. Într-una din afacerile mele cu electronice, ne-am decis să cumpărăm un produs de la un om pe care nu îl cunoşteam. Acesta fabrica o componentă de care aveam nevoie pentru unul din produsele noastre şi l-am simpatizat imediat, la fel ca şi partenerii mei. Am luat masa împreună cu el, iar apoi am servit ceva de băut, fără ca vreunul dintre noi (inclusiv eu) să bănuiască ceva necurat. Totul s-a schimbat însă de îndată ce ne-am aşezat la masa negocierilor. În timp ce discutam despre preţuri, o inflexiune a vocii individului m-a făcut precaut. Am cules imediat din mintea lui imaginea unei încăperi pline cu produsele de care aveam nevoie. Mi-am dat pe loc seama că majoritatea erau defecte. Practic, individul încerca să ne vîndă o marfă nevandabilă. Le-am spus partenerilor mei ce am văzut înainte de a semna contractul. Din fericire, la ultima rundă de negocieri am reuşit să inserăm o clauză care ne proteja în cazul în care produsele erau defecte. În acest fel, individul a fost nevoit să îşi ia înapoi circa 60% din produse, care s-au dovedit într-adevăr defecte. Practic, el a încercat să ne vîndă mărfuri de proastă calitate.

Tot în această perioadă a început să se manifeste în mine o altă calitate ieşită din comun. Nu ştiu cum altfel aş putea descrie această putere particulară decît ca pe capacitatea de a vedea „filme” în mintea mea. Atunci cînd mă uitam la cineva, vedeam crîmpeie din viaţa sa, ca şi cum m-aş fi uitat la un video personal. La fel, dacă luam în mînă obiectul unei alte persoane, vedeam imediat scene din viaţa proprietarului său. Uneori mi se întîmpla să ating un obiect mai vechi şi să văd o parte din istoria sa. Spre exemplu, în anul 1985 m-am dus în Europa, să îl ajut pe Jacques Cousteau să asambleze echipamentele electronice pentru unul din proiectele sale. În timp ce mă aflam acolo, am zburat la Londra pentru a-mi vizita un prieten. Pe cînd ne plimbam prin oraş, ne-am oprit în faţa clădirii Parlamentului, unde m-am aplecat să îmi leg şireturile şi am atins o balustradă. Dintr-o dată, am simţit miros de cai. M-am uitat în jur, dar nu am văzut nici un animal. Am auzit, în schimb, copii jucîndu-se. Am privit locul din faţa clădirii Parlamentului şi am văzut oameni îmbrăcaţi în haine de epocă jucînd crichet. Am privit către dreapta şi am văzut un cal care tocmai îşi făcea nevoile. Am încercat să îi spun ceva prietenului meu, dar acesta nu mai era lîngă mine. În schimb, o sumedenie de oameni îmbrăcaţi ca în Secolul XIX şi purtînd pălării de derby se plimbau prin faţa mea. M-am speriat şi nu prea ştiam ce să fac. Eu mă aflam în Londra sfîrşitului de Secol XX, iarna, iar în faţa mea oamenii jucau crichet, îmbrăcaţi în haine de primăvară dintr-un alt secol. Nu puteam da drumul la balustradă, orice aş fi făcut. Din fericire, prietenul meu şi-a dat seama că eram într-un fel de transă şi a încercat să vorbească cu mine. (Va urma)

DANNION BRINKLEY

şi PAUL PERRY

Share |

Articol vizualizat de 837 ori

25 Iul 2011