Purificare întru tămăduire (note de drumeţie) de Ion PROC(VII)

Brutele se amuză

Titlul nu-mi aparţine. Aşa şi-a intitulat romanul interbelic Nicolai Costenco, roman publicat abia în anii  90 ai secolului trecut. Mărturiile de mai sus sunt numai o picătură din tot calvarul ce s-a abătut peste firavul nostru tineret, crescut şi educat de către bunicii, care, din păcate în ziua de 5 aprilie 2009, au votat pentru dictatorul roşu. Pentru acel care-şi urăşte neamul şi se gudură în faţa streinilor, purtându-i de mânuţă la monumentul lui Lenin, alt călău al omenirii.

Cine ştie unde sunt dispăruţii, pe care îi plâng mamele pe la porţile puşcăriilpr şi comisariatelor de poliţie. Nu se ştie pentru că Nero de Condriţa se răfuieşte cu floarea naţiunii şi el, cu ura sa patologică antiromânească i-ar strivi pe toţi care se împotrivesc ideilor sale demenţiale. Cu o mână graţiază protestatarii, iar cu cealaltă, haita lui îi omoară în bătăi, îi schinjuieşte. Am spus că o parte de vină o poartă şi buneii acestora. Bătrânii noştri, minţiţi cu televizorul lui Todercan şi al Adelei Răilean, au venit să voteze ca pe timpuri, de cu zori şi au votat diavolul roşu, iar mai apoi au mers cu sufletul împăcat la biserică. Ei ştiu de la Televiziunea din Dealul Schinoasei că Nero de Condriţa  a reparat mănăstirile Căpriana şi Curchi. Dar din banii cui, mă rog? A adus vreun bănuţ nepoţica Caterina, care l-a majorat s-a ales cu un milion de dolari drept cadou? Mai puneţi-vă pofta în cui sfinţi părinţi şi meşteri-făurari, pentru că banii clanului Nero de Condriţa sunt de neatins. Nero de Condriţa şi-a depozitat milioanele în tainiţele băncilor din dulcea lui ţară rusească de unde primeşte pensie de general sovietic. Praf şi pulbere se va alege din averile furate de pe spatele încovoiate ale ţăranilor moldoveni, care sunt porecliţi de către Nero de Condriţa ca fascişti şi muli, adică măgari.

Adevăraţii săritori la nevoie sunt pensionarii noştri care au jertfit din puţinul ce-l au avut. Milioanele lui Nero de Condriţa vor putrezi într-o zi.

Nero de Condriţa a câştigat alegerile şi cu ajutorul răposaţilor de anul trecut şi de ani buni încoace. Chiar în Coloniţa mea natală, suburbie a capitalei, baştina primarului urbei şi-au dat votul doi morti” în favoarea comuniştilor răposata soţie a lui Andrei Milicenco, ea şi în viaţă fiind nu ştia pe ce lume e, pentru că-şi pierduse memoria, a votat şi Mihail al lui Vasile Ababii, decedat de curând. Unul Dumnezeu ştie câte voturi fraudate au fost pe întreg teritoriul Basarabiei. Ceea ce s-a întâmplat în Basarabia secolului XXI e demn de pana lui Nicolai Gogol,autorul „Sufletelor moarte”. Apropo, arapul etiopian, Puşkin, mare poet rus, i-a sugerat lui Gogol subiectul din „Suflete moarte”, deşi părea că ar fi ţinut să trateze el acest subiect. Când a apărut romanul lui Gogol, Puşkin a exclamat:

--Trebuie să fii atent cu mititelul acesta! Te fură cu atâta iuţeală, că nu-ţi lasă nici timp să strigi: „Ajutor!”

                                             ***

Dar să facem o generalizare şi o precizare despre Nero antichităţii într-un fel mai concis. Pentru acei care nu au avut răbdare să citească cele expuse în paginile anterioare.

Nero (Lucius Domitius Ahenobarbus) (37-68 d.Chr.)—împărat roman (54-68).

Numele împăratului Nero poartă, de peste 1900 de ani, pecetea cu care sunt stigmatizaţi tiranii asasini şi incendiatori. Iată numai câteva din isprăvile care i-au transformat lui Nero numele în poreclă: şi-a ucis mama, pe Agrippina, l-a otrăvit pe Britannicus, a fost învinuit că a dat foc Romei, a aruncat pradă fiarelor din circ pe primii creştini, sub acuzaţia de complot i-a silit să se sinucidă pe Seneca, Lucan, Petronius etc.. Adesea despre un om neobişnuit de crud se spune : „E un Nero”.

Monstrul-împărat Nero se considera un mare cântăreţ, poet şi artist, apărând în această ipostază, la diferite ocazii, în arena teatrului şi a circului. Istoricul Suetonius, în „Viaţa lui Nero”, ne relatează că acesta, înainte de a se sinucide, a repetat de câteva ori: „Ce artist mare piere!”.

Împăratul Nero, îndrăgostit de Iunia, o vesteşte că pentru a se căsători cu ea, a hotărât s-o repudieze pe soţia sa Octavia. Dar Iunia ţine la Octavia şi o înfioară vestea că va fi silită să-i uzurpe locul de soţie şi de împărăteasă. De aceea îi răspunde lui Nero cu cuvintele abil ticluite: „Nu merit nici acest exces de onoare, nici această nedemnitate.”

Nero de Condriţa ar fi fost pornit să aresteze întreaga Basarabie, s-o închidă în ţarc, ca pe dobitoacele sale de la vila prezidenţială, care au o viaţă mai decentă decât plebea Moldavă.

                                               ***

Arestarea lui Constantin Lazăr, preşedintele Asociaţiei cetăţenilor români din Republica Moldova, m-a întristat rău. Omul acesta de o bunătate proverbială, care a organizat pelerinajul nostru pe la mănăstirile din Moldova şi Bucovina şi a consultat întreaga echipă de veterani la medicii de la Spitalul „Providenţa”, despre care vă vom povesti mai pe larg, nu merita să fie atins nici cu un deget. Am ascultat discursul său din Piaţa Marii Adunări Naţionale şi nu am depistat nici un cuvânt care ar chema la răzmeriţă sau la răsturnarea puterii comuniste. Ca un bun creştin, Constantin Lazăr le-a povestit celor prezenţi cum a fost cu un grup de veterani ai războiului de pe Nistru pe la sfintele mănăstiri din Ţară şi a îndemnat tineretul din PMAN să aibă credinţă şi ascultare de Dumnezeu.

A scăpat, în sfţrşit, domnul Constantin Lazăr din ghearele satrapilor. Şi noi revenim la Iaşi, la Spitalul „Providenţa”, unde veteranii noştri de război stau cuminţi în faţa medicilor şi cu timiditate îşi scot la iveală suferinţele. „Moşul”, aşa i se zice lui Gheorghe Botnaru, din Cârnăţeni—Căuşeni, de la baştina scriitorului Andrei Burac, nu mai ştie cum să oprească diabetul galopant şi aşteaptă verdictul medicului . Acesta îi prescrie medicamentele necesare şi îi spune că are nevoie de un trarament spitalicesc măcar de două ori pe an. „Moşul”, ca orice ţăran, zâmbeşte sec şi întreabă mai mult pentru sine: „Dar cine o să caute de gosporăria mea?”

Din păcate, nu am reuşit să întreprind o investigare mai amplă despre acest spital şi am apelat la cele expuse de Otilia Bălinişteanu în paginile ziarului „Lumina”, primul cotidian creştin din România. Sunt nişte consemnări cognitive ce merită să fie cunoscute acum şi în veac pentru că e o lucrare a Domnului.

Va urma

Share |

Articol vizualizat de 385 ori

13 Feb 2012