Purificare întru tămăduire (note de drumeţie) de Ion PROCA(XIV)

În calea noastră se arată Hanul “La trei sarmale”. Pe aici veneau jălbaşii la Curtea  Domnească. Şi când drumeţul poposea şi comanda un ţoi de ţuică i se dădeau gratuit trei sarmale din partea casei. Astfel călătorului i se trezea apetitul şi pe urmă uita încotro a pornit şi nu se lăsa dus. Localul a intrat şi în gura poeţilor. Unul dintre ei, cine o fi fost, nu scrie în analele literaturii, nici George Călinescu nu şi-l aminteşte, dar a zis, pe o frunză de brusture sau pe un şerveţel:

                                 Te simţi cuprins de jale,

                                  Eu te sfătuiesc pe tine

                                   Ca să mergi la « Trei sarmale »

                                    Şi-o să-ţi fie bine!

                               ***

Tot prin Iaşi colindăm. O salbă de biserici noi au apărut după evenimentele din 1989. o adevărată catedrală a înălţat şi părintele Mircea  Stoleriu.

Oraşul Iaşi e un miracol. Dacă oraşe mai mari cum ar fi Paşcani, cum este Romanul, aflate la confluenţe importante de ape, Iaşul are deficit de apă.

Strada Sfântul Ilie are o căscioară în care a copilărit Vasile Alecsandri, care la 1821 se naşte la Bacău, în căruţă. Familia se refugiază la Iaşi din cauza ciumei, dar şi a mişcării eteriste. Trecem pe lângă prima Grădină Botanică, înfiinţată de Anastasie Fătu. Tot în această zonă se află şi casa lui Octav Băncilă, care devenise la vremea sa o adevărată şcoală de pictură. Actualmente pe acel loc e un “Monument modern”—o spălătorie auto. Sub un salcâm viguros se profilează casa lui Garabet Ibrăileanu, casă în care a trudit parţial şi Lucreţiu Pătrăşcanu. Pe aici e şi cişmeaua Păcurari, pe unde îi plăcea lui M.Eminescu să se odihnească. Dar mai e şi închisoarea Criminalu. În vecinătate e şi Cimitirul Evreiesc. În perioada interbelică Iaşul avea aproape 80 procente de evrei. De ce am conlocuit în armonie şi bună înţelegere? Petru că lui Ion nu i-a venit niciodată în minte să se facă negustor, iar pe Iţik să-l omori că nu se făcea cioban. Se spune că un negustor evreu avea casă în vecinătate cu Gheorghe şi Rivka îi zice soţului:

--Uite, măi jupâne, cum Gheorghe mă strânge, mă chişcă, măi!

Şi Iţik îi răspunde foarte calm:

--Ce-mi spui mie, spune-i lui!

Foarte mulţi evrei au venit din Polonia pe vremea domniei lui Sturza. Ei ajunseseră să aibă monedă proprie şi domnul Mihail Sturza lua câte un galben de fiecare evreu stabilit în Moldova.

Trecem pe lângă Liceul Agricol de la Miroslava, înfiinţat de către doi ofiţeri de-ai lui Napoleon Bonaparte. Predarea era în limba franceză. Primul elev înscris la acest liceu a fost Mihail Kogălniceanu, care a fost şi primul la învăţătură. Tot aici au învăţat Vasile Alecsandri, Matei Millo, Alexandru Ioan Cuza.

Pe lângă casa dorurilor noastre                             

Părăsim Iaşul şi trecem prin preajma unor sate frumoase, unde, ca prin minune, s-a mai păstrat tradiţia şi folclorul. Un ţăran din partea locului, care nu avea prea multă ştiinţă de carte, avea să rostească atât de inspirat:

Casa dorurilor noastre

A rămas acum ruini

Si s-a dus pe deal norocul

Şi a spus că nu mai vii.

Rămas singur în ogradă

Mi-amintesc cum pot iubirea

Şi-n ruina casei noastre

Tot mai caut fericirea.

O să bată vântul iernii

Şi-o să fie frig afară

Vrei să-mi ţii tu cald prin vremuri

Vis frumos de primăvară?

Un rapsod popular care cântă şi nimeni nu-l întrece...

Eu când am plecat de-acasă

Am lăsat dorul pe masă

Bondiţa în cui în grindă,

Mândra mea plângând în tindă.

(va urma)

Share |

Articol vizualizat de 526 ori

22 Feb 2012