Purificare întru tămăduire (note de drumeţie) de Ion PROCA(III)

Un urmaş fidel al lui Nero

Am stăruit asupra acestei poveşti din antichitate despre unul din despoţii împăraţi, pentru că în luna de graţie Aprilie 2009, apăru în urbea Chişinăului un nou Nero, care a vrut să-şi înveşnicească numele pentru posteritate, numind luna Aprilie, Voroneia şi incendiind din interior Palatul său şi al Parlamentului, iar de dincolo, din strada surdă, ortacii lui, puşi la cale de Armata lui Papuc, aruncau cu pietre din caldarâm sau din cele aduse în rucsacuri de acasă, creând impresia că ei sparg geamurile. Gardienii, ca nişte pui de potârniche, s-au tupilat ca o căţea uşernică în faţa dulăului jegos. Aveau ordin să nu mişte deloc, să se lase călcaţi în picioare până când vor vedea flăcările. Şi au stat cuminţi, apoi s-au retras în dosul clădirilor de stat, unde li s-a adus hrană caldă şi câte un ţoi de rachiu pentru „curaj”, pentru stoicismul de care au dat dovadă în luptă cu „inamicul imaginar”.

Incendiul fusese pus la cale încă prin luna lui Făurar, când intendanţii acestor clădiri somptuoase comandase mobilier nou pentru venirea din nou la putere a fariseilor cu lumânarea în mâna dreaptă şi cu chipul lui Lenin la piept.

În ajunul Bunei Vestiri , cu o zi înainte de spectacolul neroian al comuniştilor moldoveni, toate lucrurile de preţ au fost scoase şi cărate sârguincios în garajele guvernului şi ale comitetului central al partidului comuniştilor din Moldavia, că li se împioedică limba când rostesc Moldova. De Buna Vestire, pungaşii şi borfaşii, sloboziţi de prin închisorile Pruncului şi Cricovei, dichisiţi şi înţoliţi în ţoale noi de la fabrica „Ionel”, parfumaţi cu odecolon de la Fabrica de Parfumerie „Viorica”, care se zice că se va numi „Taisia”, în cinstea nevestei noului Nero, bandiţii doar au mimat prădăciunea şi arderea bunurilor, pentru că în mormanul de gunoi şi cenuşe nu era mai mult decât de la arderea frunzelor în grădina babei Vera din satul de baştină al lui Nero cel nou. Iar incendiul a fost cu adevăratele, cu coctailuri Molotov, pregătite din timp. Aici nu te jucai cu chibrituri sau brichete chinezeşti, care se aprind din a zecea încercare, monumentalele edificii construite în stil stalinist, încorsetate în granit şi marmură, nu iau foc de la o scânteie, din care va să răsară flacăra, cum îi plăcea să se exprime hegemonului proletariatului şi stârvului din Mausoleul din faţa temutului Kremlin.

Dar până la mistuirea deplină s celor două palate, aţâţătorul focului, Nero cel nou, sau mai potrivit ar fi –Nero cel roşu, şi-a pregătit pentru orice eventualitate un elicopter pe acoperişul prezidenţial , în caz de nu reuşeşte s-o şterpelească pe uşa de serviciu. Dar şi-a dat seama că fuga cu elicopterul s-ar asemui cu cea a odiosului din Scorniceşti sau a Împuşcatului, cum i se mai zicea în decembrie 1989 şi până în zilele noastre. A ales ca mijloc de locomoţie limuzina. Să fi avut Nero cel vechi aşa ceva, îi pupa urmele Galba.

La momentul culminant când strada scanda „Jos Voronin, jos comuniştii” şi geamurile erau deja sparte conform scenariului, s-a furişat pe uşa din spate, ca un fricos şi i-a ordonat şoferului: „Spre Condriţa, moldovanule răpciugos! Nu vezi că ai mei s-au întrecut cu şaga.” Nu avea de gând să plece la mănăstirea din localitate, ci la somptuoasa sa vilă din codrii seculari, împrejmuită cu un gard ca de cetate şi cu trei rânduri de sârmă ghimpată şi înţesată cu capcane pentru eventualii gură-cască, rătăciţi prin preajmă.

Proaspătul Nero, ajuns acasă, a făcut o revizie a Casei de Aur. Apoi a trecut prin grajd, a înşăuat calul cel pur-sânge, dăruit de un găgăuz cu dare de mână din oraşul cosmopolit Ceadâr-Lunga, care nu a ajuns drept capitală a marelui „Stat Găgăuzia”. A bătut  părinteşte murgul pe coama stufoasă, l-a alintat şi cu o bomboană, scoasă din cutia neîncepută din biroul său. Calul parcă s-a încreţit a râde, pentru că ştia obiceiul stăpânului său: dacă trece prin crama de sub stejari, îl va mâna până la spume, până îi va scoate bojocii, până se va poticni şi va cădea în bot cu tot cu bravul călăreţ fără de cap, pentru că de multe ori îl confundă cu motocicleta.

Trebuie să ştiţi că Nero al nostru, de loc din Corjova Dubăsarilor, iar acum trăitor ba la Chişinău pe strada Serghei Lazo, ba la Condriţa, nu avea apucăturile de a-şi schinjui sclavii, pentru că în momentele de criză şi de delirum tremens, îşi consuma toată energia gonind motocicleta prin coclaurile îngrădite de ochii lumii, numai orătăniile speriate, mai ales curcanii, dădeau glas sonor, afurisind demenţa celui de pe şa. Numai păunii înfoiaţi în pene nu dădeau anatemei comportamentul dictatorului.

Acum era liniştit. Ştia cu exactitate la ce oră se va incendia Casa de Aur. Ca să-şi facă poftă de mâncare, se sui călare şi o luă la trap spre foişorul din partea dreaptă a vilei, unde mai susură un izvor cristalin, împodobit cu grijă de meşterul Calistru, adus tocmai din sătucul lui Grigore Erimei, fost şi el mai mare pe partid, dar fără de vilă, ci doar cu o cramă prin podgoriile Hânceştilor, unde se bea vin şi se făceau scăldători în lapte de buivoliţă, adus cu avionul din Bulgaria soră.

Lângă izvor, Nero minor, era aşteptat de un cazac de Don, care îi aducea pe o tipsie coniac de Tiraspol, zicându-i mieros şi cu aplecăciune până la copita calului: „Dlea curaja, tovarişci Vladimir Nicolaevici!”), adică pentru curaj, tovarăşe Vladimir Nicolaevici.

Pe o punte feerică, la umbra unui tei abia înfrunzit, Mark Tcacik, cardinalul din umbră, inspirat şi transpirat, redacta a şaptea oară discursul care urma să fie difuzat la toate televiziunile gudurate lui Nero. Mai departe, pe o bancă solitară, un fost parlamentar agrarian, autor al unei plachete de versuri, scrisă de nu ştiu cine, se căznea să transpună în limba moldovenească cu grafie chirilică, celebrul discurs, care începea cu o frază anapoda. Iar agrarianul ar fi vrut ceva mai patetic, în stilul oratorilor de la defunctul PPCD. Ce mult le lipsesc băieţii de acolo. Ei erau meşteri la cuvântări.

După ce şi-a făcut tabietul, dictatorul a încercat să mai meargă pe jos, desculţ prin iarba înrourată cu apă minerală de Varniţa, Gura Căinarului şi Resan. A citit primele alineate din discurs şi i-a plăcut tonul agresiv la adresa opozanţilor, a bandiţilor dragi care nu l-au dat de ruşine nici de gol. Mai lipsea ceva şi i-a făcut din deget lui Tcaciuk:

--Markuşa, proidis” po Rumâniu, da tak eio obrisui, citobî Basescu stalo durno i ne pro sebea! (Markuşa, să-mi faci România cu ou şi oţet, ca să leşine Băsescu de ciudă!)

Tkaciuk nu s-a lăsat mult rugat şi a trecut cu tancul său ideologic şi propagandistic nu numai peste ţara vecină, dar a făcut de ocară şi imperialismul mondial şi Serbia care a provocat toate războaiele lumii. „Verhovnâi” (Supremul) Nero a citit şi nu a strâmbat din nas, a dat afirmativ din cap şi a luat calea spre alte palate, unde şi-a adunat lupii şi urşii, citindu-le manifestul partidului comuniştilor.

Cei trei crai pe-un fir de pai: Urechean, Filat şi Chirtoacă stăteau cuminţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi se întreceau la discursuri despre fraudarea alegerilor de către comunişti.

(va urma)

Share |

Articol vizualizat de 551 ori

02 Feb 2012