Poveşti adevărate BIJUTERIILE FLORENTINEI (II)

- V-a mai rămas de controlat bucătăria, ştiu! a zis ea. Vă rog să poftiţi şi-aici, n-am nimic de ascuns.

Nu am dat curs invitaţiei şi am trecut, împreună cu ea, în sufragerie.

- Ee, acum să vă spun adevărul, m-a luat ea tam-nisam. Mi-aţi cîştigat încrederea... Aflaţi că îl ştiu pe domnul Cârţu de circa trei luni de zile. L-am cunoscut la magazin, nu mai ştiu ce voiam să cumpăr. De atunci, m-a tot vizitat. Era puţin cam ridicol... Vă daţi seama, este o diferenţă foarte mare între noi. În plus, e căsătorit. Aseară a venit din nou. I-am acceptat vizita, gîndindu-mă să am o ultimă discuţie cu el. A început să-mi spună că nu poate trăi fără mine şi cîte-n lună şi stele. I-am răspuns că între noi nu poate avea loc nimic şi că vizitele lui vor trebui să ia sfîrşit. A început iarăşi cu vorbe dulci şi a încercat să mă amăgească. Zicea că dacă o să fiu receptivă la dragostea lui, o să-mi facă un cadou pe care l-ar rîvni orice femeie. Mi-am dat seama imediat că era vorba de o bijuterie şi l-am refuzat categoric, nedorind să dau peste cine ştie ce necaz. Poate o fi luat bani din magazin, poate o fi furat-o de acasă...

- Şi nu v-a dat nici o bijuterie de cînd vă cunoaşteţi?

- Nu. Absolut nici una. De fapt, discuţia noastră a luat sfîrşit aici. „Dacă nu găsim bijuteriile, va fi greu de luptat cu Florentina, mi-am spus. A avut dreptate Făt-Frumos!”

- Faci tu procesul-verbal? a zis unul dintre subofiţeri către colegul său.

- Îl fac, s-a-nvoit celălalt.

Chipul Florentinei devenise ca un nufăr. Îi puteai citi toată bucuria, nedisimulată.

„Asta înseamnă că bijuteriile sînt tot aici, în casă! Ştiu acum şi unde!”, mi-am zis, şi am început să rîd, deodată, de unul singur. Lăsîndu-i pe toţi perplecşi, m-am dus în bucătărie. Direct la oala cu ciorbă. Am scos bijuteriile şi le-am dus în sufragerie, pe farfurie.

- Ciorba ţărănească eşte servită! am zis.

Am trecut, apoi, farfuria pe sub nasul Florentinei. Nufărul s-a ofilit subit.

- De! am spus, munca de poliţist nu-i ca „bucătăria” dumitale, o artă... (Sfîrşit)

TRAIAN TANDIN

Share |

Articol vizualizat de 658 ori

06 Aug 2011