Adauga la Favorite 
Seteaza pagina ca homepage
Contact
Seriale Documentare
Poveşti adevărate BIJUTERIILE FLORENTINEI (I)
1968. În urma inventarierii unui magazin din reţeua O.C.L. Produse industriale Hunedoara, se stabilise un minus în gestiune în valoare de aproape 60.000 lei. Colegii mei de la Economic au intrat imediat pe fir şi au administrat dovezi incontestabile din care rezulta că banii fuseseră delapidaţi de responsabilul magazinului, un oarecare Cârţu, om aflat în pragul pensiei. Dosarul a trecut de la Economic la Cercetări Penale şi, fiindu-mi repartizat pentru instrumentare, l-am chemat într-o dimineaţă pe responsabil la Miliţie. I-am prezentat probele cu tact. Cînd a aflat că ştiam despre legăturile sale cu o anume Florentina, mai ales amănunte, a început să plîngă.
- Ce cadouri i-ai făcut femeii? l-am întrebat.
- Numai bijuterii de aur, de 24 de carate. Altceva nu voia. Le-am cumpărat tocmai de la Bucureşti, ca să nu fiu descoperit.
- A-nstrăinat ceva din ele?
- Nu cred... E moartă după aur. Dacă n-o să le găsiţi, n-o să recunoască pentru nimic în lume.
- De ce să nu le găsim, dacă zici că nu le-a înstrăinat?
- Nu ştiu cum să spun, dar e tare versată. Nu le-a purtat niciodată pe stradă sau la serviciu, ca să n-o vadă cineva cu ele, iar eu nu le-am mai văzut după ce i le-am dăruit.
...Am descins la apartamentul Florentinei Lalu împreună cu doi subofiţeri. Dincolo de uşă am desluşit prezenţa cuiva.
- Un moment! s-a auzit glasul femeii, şi apoi paşi îndepărtîndu-se. După cîteva minute a deschis.
- Mă iertaţi, dar nu eram îmbrăcată corespunzător. Ce doriţi?
- Percheziţie! i-am arătat eu autorizaţia Procuraturii.
- Percheziţie? La mine?! s-a mirat ea. Cred că e o greşeală!
- Dacă o să predaţi de bunăvoie bijuteriile pe care le-aţi primit de la prietenul dvs., cel cu care în noaptea de... aţi petrecut pînă-n zori, atunci n-o să facem percheziţie şi ne vom înţelege onorabil.
- Ce prieten? Eu toată noaptea de care vorbiţi am fost singură.
- Cârţu, doamnă, gestionarul magazinului de produse industriale. Se află la noi, e arestat şi a mărturisit tot.
- Îmi pare rău, dar eu nu cunosc această persoană, a făcut ea un semn din cap. Sînt logodită şi urmează să mă căsătoresc.
- Atunci, şi nouă ne pare rău!
Am intrat în apartament. În bucătărie fierbea pe aragaz o oală de ciorbă.
- Pe mine nu mă interesează ce faceţi, a spus ea intrînd în bucătărie. Căutaţi peste tot, pe unde doriţi, eu trebuie să fac mîncare.
Degeaba i-am explicat că trebuie să întrerupă orice preocupare şi că trebuie să fie prezentă în casă, lîngă noi şi lîngă martori, să asiste cum se desfăşoară percheziţia.
- Atîta vreme cît sînt cinstită şi curată, nu mă interesează pe unde controlaţi şi ce faceţi! Eu îmi văd de treaba mea, s-a încăpăţînat ea.
I-am rugat pe martorii asistenţi să-i însoţească pe membrii echipei, în timp ce eu m-am văzut nevoit să stau în bucătărie, căci Florentina trebuia supravegheată în timpul efectuării percheziţiei. M-am aşezat pe un scaun. Florentina părea absentă la tot ce se-ntîmpla în apartament, concentrîndu-se pe gătit. Toca zarzavat, iar aburii din oală împrăştiau mirosul cărnii fierte. Şi uite-aşa mi-a venit în minte momentul cînd - ehe! - îmi ajutam mama la gătit şi îndrugam amîndoi verzi şi uscate pînă ce se făcea mîncarea. Cu Florentina, însă, ce să vorbesc? Nici măcar nu recunoştea că „Făt-Frumos din Lacrimă” îi era prieten. Trebuia, totuşi, căutat un subiect.
- Şi ce mîncare faceţi? am întrebat-o.
- O ciorbă ţărănească. Aşa, ca la mama acasă, a spus ea zîmbind.
- Cu carne de văcuţă sau de porc?
- De văcuţă. Va ieşi un deliciu...
- Depinde ce mirodenii puneţi în ea.
- De toate, nu vedeţi? A arătat cu mîna spre zarzavat. Bucătăria nu-i ca munca dumneavoastră: e o artă!
Am privit-o şi apoi, cu acelaşi zîmbet jucăuş, i-am replicat:
- Dar poate că mă pricep puţin mai mult... De unde ştiţi?
- Doriţi să mă faceţi curioasă?
- Nu, dar observ, spre exemplu, că lipseşte zeama de varză, că trebuie fiartă separat şi spumuită.
- De ce? m-a întrebat ea mirată. O acresc cu sare de lămîie.
- Da, se poate, am zis. Şi am reluat: Nu vă supăraţi, dar la ciorba ţărănească se pun roşii, ele îi dau gust de proaspăt. Eu le tai în patru, după ce le curăţ de pieliţă şi de seminţe.
- Dumneavoastră?! Sînteţi căsătorit?
- Nu. Îmi pregătesc singur astfel de... delicii.
- Mă mir, că bărbaţii nu prea...
- Eu însă...
Şi uite aşa, am continuat tangoul ăsta pe teme gastronomice, pînă cînd au intrat cei 2 subofiţeri. Mi-au făcut semn că nu găsiseră nimic Abilă, ea a observat imediat gestul. (Va urma)
TRAIAN TANDIN
