Seriale Documentare
Potopul lui Noe a avut loc la Marea Neagră (II)
SFÎRŞITUL ATLANTIDEI ŞI ÎNCEPUTUL POTOPULUI
Michael Robinson, profesor la Universitatea Ohio, specializat în inundaţiile catastrofale care s-au abătut asupra Pămîntului din cele mai vechi timpuri, a îmbrăţişat ipoteza respectivă. El a preferat pentru cercetările sale ţărmul nordic românesc, în apropiere de Insula Şerpilor. Investigaţiile echipei sale au descoperit construcţii ciclopice şi piramide gigantice. „În cercetările mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arată că toate civilizaţiile îşi au rădăcinile pe teritoriul patriei dumneavoastră şi am avut acces la toate descoperirile făcute în România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici nu au auzit”. Au avut grijă alţii ca descoperirile respective să fie „ascunse”, iar istoricii şi intelectualii noştri, cu excepţiile de vigoare, nici nu s-au obosist să le pomenească.
Robinson consideră că rîurile româneşti sînt rămăşiţe ale unui fluviu imens, care străbătea continentul eurasiatic, sau chiar ale unui lac cu apă dulce, care acoperea România în urmă cu mai multe zeci de mii de ani. El face chiar mai mult. Afirmă că pe teritoriul României Mari (reţine-ţi, vă rog, denumirea) ar fi fost celebra Atlantida şi că cetăţile descoperite în munţi nu sînt decît rămăşiţe a ceea ce a mai rămas din străvechea civilizaţie, după scufundarea acesteia. Şi pune egalitate între cele două evenimente istorice: scufundarea Atlantidei şi începutul Potopului. „Ceea ce oamenii au numit Noe şi familia sa, au fost, de fapt, singurii atlanţi care au supravieţuit cataclismului. Iar arca a fost construită din lemn de cedru la dvs., în România, locul de unde a început şi marea inundaţie a Pămîntului”, a mai afirmat renumitul specialist. Foarte multă lume cunoaşte că, pentru modernizarea canalizării Argeşului şi intenţia de construirea a Canalului Dunăre-Bucureşti, localităţi întregi au dispărut de pe harta României. Nu au fost ocolite nici cimitirele, iar morţii nu au găsit nici un pic de milă. „Cu buldozerele şi excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au aruncat în camioane; că erau morţi de zeci de ani sau de o săptămînă, pe toţi i-au urcat în camioane şi nu i-am mai văzut de atunci. L-au luat pe tătuca şi pe ăia bătrîni, nu şi-ar găsi niciodată odihna”, spune cu obidă Nicuşor Tudor, un bătrîn de 74 de ani din Mihăileşti.
După ce au săpat vreo 5-6 metri în adîncime, cupele excavatoarelor au început să aducă la lumină resturi vegetale. Inginerii care conduceau lucrările şi-au dat seama că acolo, în adîncime, se află ceva şi au chemat arheologii. Conducînd cu atenţie lucrările de săpare, la o adîncime de 15-25 de metri au dat peste o pădure preistorică. Nisipul a conservat atît de bine copacii, încît se puteau deosebi soiurile: stejar, fag, gorun şi tei. Datarea cu carbon a precizat că nisipul care acoperise pădurea avea o vechime cuprinsă între 10.000 şi 12.000 de ani. Ceea ce însemna că pădurea era mult mai veche. Nu mulţi şi-au pus întrebarea cum de ajunsese pădurea sub ape. Nimeni nu bănuia concluziile cercetătorilor pe care i-am pomenit anterior. Vă imaginaţi ce catastrofă a avut loc, dacă adîncimea apei a crescut cu 150-200 de metri? Cercetările ulterioare au dus la concluzia că o suprafaţă uriaşă a fost acoperită de ape: pădurea se întindea între localităţile Glina-Bobeşti, Jilava, Domneşti, Mihăileşti-Cornetu, terminîndu-se undeva pe teritoriul Bulgariei. Pornind de la aceste descoperiri, ulterior s-au făcut săpături şi pe valea Prutului, unde au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeaşi compoziţie şi datînd din aceeaşi perioadă de timp, respectiv sfîrşitul paleoliticului şi începutul neoliticului. „În acel moment am fost puşi în faţa unei întrebări fără precedent – au afirmat specialiştii. Ce fel de val putea să măture întreg cuprinsul ţării şi să aibă o înălţime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toată Europa? A fost un val oceanic, cu apă sărată, sau un val cu apă dulce?” (Sfîrşit)
TEODOR FILIP






