OZN-uri gigantice deasupra Canalului Mînecii, în 2007 (VII)

Aş fi interesat să aflu dacă un satelit militar sau al guvernului, care a survolat regiunea, a înregistrat această puternică sursă de energie sau de lumină, ceea ce mi se pare foarte posibil. În orice caz, Ministerul Apărării a declarat în scris că nu a fost vorba de un exerciţiu militar sau de altceva în care această instituţie să fi fost implicată. Concluzia mea pentru toţi cei care pun întrebarea este simplă: cred că în acea zi au fost două nave aeriene, care lucrau la unison, aşa cum indică şi faptul că dispariţia lor a fost legată în timp şi spaţiu. Ce au fost, nu pot să răspund. Ce făceau, din nou nu pot să răspund. Ceea ce voi spune este că, fiind maşini atît de mari, vizibile de la peste 80 de kilometri, din două surse independente şi cu dovezi radar care sprijină observaţiile, singura mea concluzie este că nu erau de pe aici şi că prin aceasta vreau să se înţeleagă că nu erau, nu puteau să fie produse pe Pămînt. Şi acum, ce urmează? Ei bine, acest caz, asemenea multor altora, a fost închis înainte să fie început, în ceea ce priveşte autorităţile. Organismele militare britanice şi franceze şi-au afişat atitudinea lor, gen „Zău, chiar nu aveţi de ce să fiţi îngrijoraţi”, de vreme ce spaţiile lor aeriene nu s-au aflat sub ameninţare directă. Eu interpretez că aceasta înseamnă: „Le vedem, dar nu putem face nimic să le oprim sau să le determinăm să plece”. Cred că ceea ce am văzut în acea ziu, laolaltă cu ceea ce văd numeroşi alţi piloţi în toate colţurile lumii, în mod regulat, le este cunoscut autorităţilor în drept ca nefiind de pe această planetă, iar acest lucru se ştie de foarte multă vreme. Dar dacă oamenii din întreaga lume ar fi fost informaţi în această privinţă? Aceasta s-ar putea concretiza în acuzaţii aduse guvernelor, bisericii şi autorităţilor, posibile tulburări civile pe scară largă, care ar putea culmina cu o nouă ordine mondială, care să nu fie benefică pentru planetă, ori s-ar putea concretiza într-o mulţime de alte scenarii complicate şi imprevizibile. Poate că autorităţile procedează corect ţinînd Cutia Pandorei cu capacul închis, deocamdată. Pe de altă parte, cred că va sosi momentul cînd nu vor mai putea să bage această chestiune sub covor. Şi, avînd în vedere tehnologiile dezvoltate disponibile, şi cu mai multe observaţii înregistrate zilnic, de bună-credinţă, acest moment cu siguranţă nu este prea departe. În curînd, vor fi obligaţi să le prezinte oamenilor ceea ce este cunoscut. În funcţie de ceea ce ştiu sau în funcţie de ceea ce vom putea afla din acel moment, presupun că acela va fi momentul din care rasa omenească va începe să se maturizeze. Forţaţi să-şi accepte propria insignifianţă în raport cu locul Pămîntului în Univers, oamenii ar putea, în sfîrşit, să îşi înfrunte viitorul de peştişori mărunţi într-o mare uriaşă. Acest episod mi-a dezvăluit o lume nouă, o lume despre care nici măcar nu ştiam că ar fi existat. Am avut ocazia să cunosc un grup foarte neobişnuit de oameni fascinaţi de subiectul OZN - o grupare selectivă de adepţi şi visători, autori, sceptici, realizatori de film, martori, psihoterapeuţi, foşti responsabili militari şi tot ce mai intră între aceste categorii. Unii dintre oamenii pe care i-am cunoscut cred cu tărie în existenţa inteligenţei extraterestre; alţii insistă să respingă orice idee referitoare la o inteligenţă superioară minţii omeneşti. Şi într-un caz, şi în celălalt, convingerile sînt îmbrăţişate cu fermitate şi exprimate puternic, sub toate formele, în mijloacele de informare în masă. Pentru satisfacerea foamei de cunoştinţe despre acest subiect a apărut o întreagă industrie. În ceea ce mă priveşte, viaţa mea a revenit în mare parte la normal. Acord în continuare cîte un interviu pentru un ziar, canal de Televiziune sau post de Radio, însă aici, în Guernsey, incidentul a fost aproape uitat. Oamenii au alte griji acum şi preocuparea legată de ceva din afara acestei lumi, în condiţiile în care se apropie scadenţa ipotecii, cade în plan secundar. În orice caz, este posibil să sosească ziua în care întreaga rasă omenească va trebui să înfrunte realitatea înspăimîntătoare că în acest univers coexistăm cu alţii. Din punctul meu de vedere, ar trebui să ne obişnuim cu acest lucru de acum, pentru că, să fiu cinstit, nu prea avem de ales. (Sfîrşit)

 Căpitan RAY BOWYER

Share |

Articol vizualizat de 1298 ori

05 Mai 2011